Echipa de handbal masculin, S.C.M. Politehnica Timişoara a repurtat un succes muncit pe propriul parchet, reuşind să se impună, la capătul celor 60 de minute ale jocului, la limită, 24-23, în faţa echipei A.H.C. Dobrogea Sud.
Pe toată durata lui, meciul a fost unul foarte echilibrat, cele două combatante făcând multă risipă de energie pe parchetul de joc pentru a dat tot ce au mai bun în vederea obţinerii celor trei puncte. Spectacolul a fost unul aproape desăvârşit, Poli Timişoara evoluând cu multă ardoare în acest meci, aşa cum nu am mai văzut-o din meciurile susţinute în cupele europene intercluburi.


Favorită la obţinerea celor trei puncte, echipa studenţilor timişoreni nu s-a dezminţit şi a evoluat într-un ritm ridicat pe toată durata celor 60 de minute, neoferind oaspeţilor posibilitatea de a se desprine mai mult de un punct, timp de 25 de minute din repriza întâi. Cu cinci minute înainte de finalul primei părţi, gazdele au revenit în joc cu forţe mai proaspete şi au tranşat prima jumătate a disputei în favoarea lor, 13-11. Au marcat în prima repriză, pentru S.C.M. Poli Timişoara, Filip Marjanović (4 goluri), Miloš Orbović (3 goluri), Didi Hrimiuc (două goluri), Cristian Fenici (două goluri), Krsto Milošević (un gol) şi Vuk Milošević (un gol). Portarul Adam Savić a avut trei intervenţii salvatoare în prima repriză, iar Zlatko Daskalovski, o intervenţie salvatoare. De la echipa vizitatoare, cele 11 goluri ale primei reprize au fost marcate de Nemanja Mladenović (3 goluri), Dejan Malinović (două goluri), Zoran Nikolić (două goluri), George Buricea (două goluri), Ionuţ Nistor (un gol), Dragoş Soare (un gol).


În repriza secundă, oaspeţii au început mai bine, iar după două minute au reuşit să egaleze, 13-13. Până prin minutul 40 al meciului, gazdele au condus la câte un punct diferenţă, iar oaspeţii au revenit şi au reuşit să egaleze, dar, din minutul 45, constănţenii au preluat conducerea pe tabela de scor, 17-18, s-au desprins la 17-19 şi 17-20 şi au fost cu greu egalaţi de gazde, 22-22, cu patru minute înainte de finalul disputei. 
Marko Lasica şi Krsto Milosevic au semnat victoria finală a echipei timişorene, pentru oaspeţi înscriind ultimul gol al disputei, Dejan Malinović, iar la final, în chiar ultima fază, Stevan Vujović a executat o aruncare la poarta gazelor, dar nu a mai reuşit să egaleze situaţia pe tabela de marcaj.


Astfel, cu rezultatul final de 24-23, S.C.M. Politehnica Timişoara a obţinut cea de-a unsprezecea victorie în această ediţie de campionat, succesul în faţa echipei constănţene fiind primul obţinut într-un meci oficial în anul 2018.
De-a lungul celor 60 de minute ale jocului, golurile timişorenilor au fost reuşite de,  Filip Marjanović (6), Miloš Orbović (5), Didi Hrimiuc (5), Cristian Fenici (3), Krsto Milošević (2), Marko Lasica (2), Vuk Milošević (1). Pentru echipa din Constanţa, cele mai multe goluri în acest meci au fost marcate de  Dejan Malinović (5) şi Stevan Vujović (4).
În urma acestui prim succes din 2018, S.C.M. Politehnica Timişoara şi-a consoliat poziţia secundă în clasamentul competiţiei, adunând un total de 35 puncte, cu două mai puţin decât ocupanta primului loc, C.S.A. Steaua Bucureşti, echipă ce a primit 10-0 în disputa ce ar fi trebuit să o joace joi, 1 februarie, pe teren propriu împotriva echipei H.C. Odorhei, echipă care s-a retras din întrecere, toate meciurile pe care ardelenii ar fi urmat să le dispute în această a doua parte a competiţiei, le vor pierde cu 0-10.
Etapa viitoare, S.C.M. Politehnica Timişoara va evolua la Suceava, împotriva echipei locale, C.S.U., duminică, 4 februarie.

     
               Cornel Seracin