După ce echipele de baschet feminin ale Timișoarei și Aradului au fost partenere de întrecere în două manșe, în prima fază a Cupei României, ediția 2017/2018, manșe la capătul cărora ambele echipe s-au calificat pentru „Final Eight”-ul competiției, urmează acum prima confruntare din această ediție de campionat.

C.S. S.C.M. Timișoara și F.C.C. I.C.I.M. C.S.B. Arad se vor afla față în față, pe parchetul sălii sporturilor „Constantin Jude”, într-un joc ce va conta pentru etapa a IV-a a ligii naționale de baschet feminin.

„Respectăm echipa Aradului, dar vom da totul pe teren pentru a obține victoria. Este un derby regional, cu o echipă de tradiție a baschetului românesc și chiar dacă suntem o grupare nou promovată, știu că fetele pot face un meci bun, care în cele din urmă să ne aducă victoria. Aștept să vină cât mai mulți spectatori la sală și să le susțină pe fete la acest derby, să fim Împreună pentru Timișoara, a declarat, referindu-se la acest meci, potrivit site-ului www.scmtimisoara.ro, antrenorul echipei bănățene, Mihai Coldea.

Echipa arădeană a suferit înfrângeri în primele trei etape ale campionatului, fosta campioană, în nouă ediții, a României, cedând 80:94, pe teren propriu, în fața echipei C.S.T. Bv. Olimpia Brașov (etapa întâi), 59:79, în deplasare, cu A.C.S. Sepsi S.I.C. Sf. Gheorghe, iar în etapa trecută, din nou acasă, în fața echipei Universitatea Cluj-Napoca, 62:71.

Referindu-se la meciul de la Timișoara, președintele echipei F.C.C. I.C.I.M. C.S.B. Arad, Marcel Urban, a declarat, potrivit site-ului arădean, www.aradon.ro, următoarele: „Ne aşteaptă o partidă dificilă, în faţa unei echipe care beneficiază de un lot de jucătoare valoroase, care pot încurca socotelile grupărilor cu pretenţii la podium. Faţă de meciul de Cupă de la Timişoara, în care am pierdut, nu o avem pe americanca Vernet, de care ne-am despărţit amiabil, dar revine căpitanul nostru Brankica Hadžović. Cred că echipa care va greşi mai puţin în apărare va avea câştig de cauză, iar aceasta sperăm să fim noi”.

Meciul din etapa a IV-a a ligii naționale de baschet feminin, dintre C.S. S.C.M. Timișoara și F.C.C. I.C.I.M. C.S.B. Arad, se va disputa sâmbătă, 21 octombrie, de la ora 18, urmând să fie arbitrat de Amalia Marchis, Dan Narcis și Octavian Goina.

Până la această oră, din etapa a IV-a a ligii naționale de baschet feminin s-au disputat meciurile, C.S. Municipal Satu Mare-U.P.M. B.C. Sirius Tg. Mureș 92:62 și C.S.T. Bv. Olimpia Brașov-C.S. Universitatea Alba Iulia 83:86. Din această etapă, urmează să se mai joace, în afara partidei de la Timișoara, Universitatea Cluj-Napoca-C.S. Phoenix Galați (sâmbătă, 21 octombrie) și A.C.S. Sepsi S.I.C. Sf. Gheorghe-C.S.B.T. Alexandria (duminică, 22 octombrie).

Cornel Seracin