Cea de-a VIII-a etapă a ligii „Zimbrilor” a marcat întreruperea seriei de 10 meciuri fără victorie a echipei Politehnica Timișoara, în fața lui Dinamo. Studenții antrenați de Pero Milošević și Attila Horvath au biruit echipa bucureșteană, chiar pe parchetul sălii „Dinamo” din capitală, 26-23, la capătul unui joc în care, animați de voința victorie, au reușiut să aducă prima înfrângere pentru echipa campioană pe propriul ei parchet, în această ediție de campionat. Formația bucureșteană a dovedit în acest joc că se află încă sub spectrul înfrângerilor din cupele europene, iar evoluția avută de-a lungul celor 60 de minute ale jocului împotriva echipei bănățene au evidențiat faptul că dinamoviștii se clatină și în campionat.

Miloš Orbović  a deschis scorul, iar Filip Marjanović, din aruncări de la 7 metri, acordate echipei timișorene pentru că dinamoviștii s-au apărat în semicerc, a stabilit avantajul oaspeților, 0-3, după primele minute de joc. Gazdele au egalat, 3-3, după șase minute de evoluție pe parchet, Vitaly Komogorov, Răzvan Gavriloaia (pe contraatac) și Novak Bosković au restabilit egalitatea scorului. 

A urmat o nouă serie de trei goluri pentru Timișoara. Novak Bosković a comis fault asupra căpitanului echipei bănățene, Cristian Fenici, iar arbitrul a acordat 7 metri pentru oaspeți. Aruncarea a fost executată de Filip Marjanović, 3-4. Pe un contraatac al echipei timișorene, Filip Marjanović a înscris, 3-5. După un atac al echipei bucureștene, Vitaly Komogorov a aruncat la poarta lui Zlatko Daskaloski, dar portarul echipei în alb-violet a respins, iar în atacul bănățenilor, Miloš Orbović a ridicat scorul la 3-6. Gazdele au marcat din nou, prin Vitaly Komogorov, 4-6 și 5-6, iar Didi Hrimiuc, din pasa lui Cristian Fenici, a marcat pentru Timișoara, 5-7.

În minutul 18, scorul era egal, 7-7, dar Timișoara se desprinde prin reușitele lui Vuk Milošević și Flavius Cîmpan, fostul handbalist al echipei bucureștene reușind un gol spectaculos după o „învârtită din încheietură”, trimițând mingea jos, în colțul din dreapta portarului gazdelor, 8-10. 

Miloš Orbović a marcat ultimul gol al reprizei întâi pentru S.C.M. Politehnica Timișoara, „inter”-ul în alb-violet reușind să introducă mingea în poarta adversă după ce, în prima fază, portarul gazdelor a respins, dar din această respingere mingea i-a revenit timișoreanului și acesta a marcat, 9-13. Scorul la pauză a fost stabilit de Mousavi Seyedalireza, 10-13. Așadar, la pauză S.C.M. Politehnica Timișoara era în avantaj, 3 goluri.

Repriza secundă s-a dovedit a fi mai echilibrată, cele 30 de minute ale ei stabilind egalitatea, 13-13, dar la scorul general, Timișoara a învins. Echipa campioană a reușit să egaleze în mai multe rânduri scorul general, 15-15, 16-16, 17-17, 18-18, după care, prin reușitele lui Flavius Cîmpan, S.C.M. Politehnica Timișoara s-a desprins, 18-19 și 18-20. La acest scor, Leonard Ștefan a trimis mingea în bara transversală a porții adverse (minutul 45), gazdele au marcat, 19-20, dar Krsto Milošević menține diferența de două puncte, 19-21. 

Meciul se încinge, iar pe un contraatac al echipei bănățene, Cristian Fenici este faultat de Novak Bosković, dinamovistul primind eliminare temporară (2 minute). Gazdele au înscris din aruncare de la 7 metri, prin Hugo Descat, Krsto Milošević restabilind distanța de două lungimi, 20-22. După golul lui Marius Mocanu, 21-22, Dinamo a trimis mingea în bara porții timișorene, după care, din aruncare de la 7 metri, Filip Marjanović a înscris pentru Timișoara, 21-23. Dinamo a marcat, 22-23, iar în minutul 26, Filip Marjanović a restabilit diferența de două puncte, 22-24, Miloš Orbović ridicând diferența echipei timișorene, 22-25. Marius Mocanu a înscris ultimul gol al echipei bucureștene în acest joc, 23-25, iar din aruncare de la 7 metri, Filip Marjanović a consfințit victoria team-ului din Banat, 23-26. 

Așadar, după cel de-al cincelea eșec suferit duminică în grupa C a ligii campionilor europeni la handbal masculin, în fața echipei spaniole Ademar Leon, după înfrângerea din etapa trecută împotriva echipei C.S.M. București, campionana cedează și în meciul contra echipei bănățene, suferind o înfrângere care-i adâncește criză și coborând-o pe locul secund în clasamentul întrecerii interne.

S.C.M. Politehnica Timișoara s-a impus la capătul acestui joc datorită spiritului de echipă, intervențiile din prima repriză ale lui Zlatko Daskaloski, ale lui Adam Savić după pauză, siguranța lui Filip Marjanović la aruncările de la 7 metri, finalizările personale ale lui Miloš Orbović din prima repriză și ale lui Krsto Milošević în cea de-a doua, au arătat că formația bănățeană este capabilă să furnizeze surpriza, iar aceasta s-a petrecut la finalul celor 60 de minute ale jocului.

Marcatorii golurilor echipei bănățene au fost, Filip Marjanović (8 goluri, 5 din 7 metri), Miloš Orbović (6 goluri), Krsto Milošević (5 goluri), Flavius Cîmpan (3 goluri), Didi Hrimiuc (două goluri), Vuk Milošević (un gol), Cristian Fenici (un gol). Pentru echipa bucureșteană, cele mai multe goluri au fost marcate de Vitaly Komogorov (7). 

În urma acestui succes, S.C.M. Poli adună un total de 14 puncte în clasamnetul campionatului, iar etapa viitoare va evolua pe propriul parchet, împotriva echipei C.S.M. Focșani 2007, la începutul lunii noiembrie. 

Cornel Seracin

Foto: www.facebook.com/scmpolitehnica