După două etape consecutive în care a obținut victorii, echipa de handbal feminin, C.S. Universitatea de Vest Timișoara a fost nevoită să se recunoască învinsă în etapa a IV-a, pe parchetul sălii polivalente „Victoria” din Arad, împotriva formației A.C.S. Crișul Chișineu-Criș.

Echipa gazdă a început o adevărată „revoluție” pentru noua ediție a diviziei „A”, seria de vest, arădencele reușind să transfer câteva nume de referință în handbalul de juniori și tineret, regăsindu-se în lotul formației ardelene, fosta handbalistă de lot național la junioare și tineret, Mihaela Cherecheș, Ana Maria Iuga, provenită de la Marta Baia Mare, Florina Băldean, de la C.S.Ș. 2 Baia Mare etc. Din lotul echipei ce anul trecut a încheiat întrecerea pe locul 11, au mai rămas, Amalia Corha, Rahela Călin, Priscila Lucușa, Mirela Morariu, Roxana Boldor etc. 

După două jocuri pe teren propriu, în noua ediție a ligii secunde, seria vest, A.C.S. Crișul Chișineu-Criș nu a cunoscut înfrângerea, arădencele fiind învinse doar în deplasare, la Baia Mare, în fața liderului C.S. Minaur Baia Mare și la Brașov, etapa trecută, în fața echipei Corona. 

Victorioasă în ultima deplasare, împotriva echipei C.S. U. Oradea, C.S. Universitatea de Vest Timișoara a început bine partida de la Arad, având un avantaj dătător de speranțe la finalul primelor 30 de minute ale jocului, 17-15.

Echipele de start au fost:

A.C.S. Crișul Chișineu-Criș: Amalia Corha – Mihaela Cherecheș, Roxana Boldor, Mirela Morariu, Lucreția Vartolomei, Raluca Sas, Ana Maria Iuga. Antrenor, Titi Ionescu.

C.S. Universitate de Vest Timișoara: Diana Brînzan – Raluca Istrate, Alina Cioriciu, Florina Biro, Alina Marin, Carla Puta, Mariana Șunei. Antrenor, Sorinel Voicu.    

Gazdele au condus pe tabela de scor, în primele patru minute ale jocului, 2-0, prin reușitele handbalistelor Raluca Sas (din aruncare de la 7 metri) și Mihaela Cherecheș (gol reușit după o aruncare de pe stânga semicerului advers). Echipa vizitatoare a egalat, prin golurile Ralucăi Istrate (2-1) și Carlei Senciuc (2-2). De menționat faptul că, prima intervenție a portarului echipei timișorene, Diana Brînzan, s-a produs în faza premergătoare golului egalizator, Brînzan reușind să apere o aruncare a Anei Maria Iuga.

Din minutul 6, handbalistele universitare au preluat conducerea pe tabela de scor, 2-3, prin golul reușit de Raluca Istrate. Gazdele au revenit la conducere pe tabela de marcaj, prin reușita Roxanei Bondor (5-4 și 6-5), dar, din aruncare de la 7 metri, Alina Marin a egalat, 6-6, iar Carla Puta, scăpat la poarta adversă cu coechipiera Alina Cioriciu, a marcat pentru echipa vizitatoare desprinderea, 6-7. Gazdele au egalat, prin reușita Anei Maria Iuga, iar Carla Senciuc a înscris pentru vizitatoare, 7-8. Prima desprindere a timișorencelor la o diferență de două goluri s-a produs odată cu golul marcat de Alina Marin, 7-9 (minutul 16), iar din minutul 20, Florina Biro a semnat prima desprindere a vizitatoarelor la trei puncte, 11-13.

Jocul a avut câteva faze spectaculoase. Golul 14 al echipei timișorene fiind marcat pe contraatac. Carla Puta a recuperat o minge în fața propriului semicerc, a pasat Alinei Cioriciu, care a sprintat spre poarta adversă și a marcat, 12-14. Carla Senciuc a readus echipa timișoreană la o diferență de trei puncte, 12-15.

Mihaela Cherecheș a pus ultimul punct pe tabela de marcaj, în prima repriză, pentru gazde, iar, din arucare de la 7 metri, Alina Maria a închis tabela de scor a reprizei, marcând ultimul punct pentru vizitatoare, 15-17, la pauză. 

Înainte de încheierea reprizei întâi s-au desfășurat câteva faze spectaculoase la cele două porți, scorul fiind deja pecetluit pentru finalul celor 30 de minute. Gazdele au ratat o aruncare de la 7 metri prin Raluca Sas (a trimis în bară), vizitatoarele au ratat atacul, iar la atacul gazdelor, finalizat cu arucarea Luciei Vartolomei, Diana Brînză a avut o intervenție care a salvat poarta echipa timișorene. 

Joc cu destul spectacol în prima parte, cele două echipe evoluând fără menajamente pe parchetul de joc, evoluția lor bucurând publicul compus din aproximativ 100, 150 de spectatori. 

Repriza secundă a fost una diferită, gazdele fiind mult mai arțăgoase în joc, iar unele erori de arbitraj (comise în ambele părți) au impulsionat echipa gazdă, care a reușit să egaleze, iar apoi să se desprindă, pe final, în câștigătoare. 

Succesul echipei gazdă s-a datorat, în mare parte, și intervențiilor portarului Florina Băldean și, poate, încetinelii echipei vizitatoare în faza ofensivă. 

Debutul reprizei secunde a adus desprinderea echipei timișorene la trei puncte, 15-18, prin reușita Ralucăi Istrate. A urmat golul Roxanei Boldor, după care o aruncare în bară a Carlei Puta și golul gazdelor reușit de Lucia Vartolomei, 17-18. Florina Biro încercat poarta gazdelor, dar Băldean a apărat, Roxana Boldor egalând de la 7 metri, 18-18. Raluca Istrate reface diferența de un gol pe tabela de marcaj, 18-19, iar Alina Marin, din pasa Alinei Cioriciu, a readus Timișoara la o diferență de două goluri pe tabela de marcaj, 18-20.      

Mirela Morariu a marcat pentru gazde, 19-20, după care a urmat o fază în care Florina Băldean a reușit să apere două aruncări (la același atac) ale handbalistelor timișorene (Carla Senciuc și Florina Biro). Florina Biro a marcat pentru vizitatoare, 19-21, iar din 7 metri, Roxana Boldor a redus diferența la un gol, 20-21.

Florina Biro a înscris pentru 20-22, a redus Priscila Lucușa, după care a urmat o fază în care arbitrul ar fi putut acorda eliminare temporară pentru gazde, Alina Cioriciu fiind faultată grav în momentul în care se pregătea să arunce la poarta gazdelor. Arbitrul a acordat lovitură de la 7 metri pentru echipa timișoreană, fără eliminare pentru handbalista care a faultat. A marcat din 7 metri, Alina Marin, 21-23. 

Au urmat momente bune de joc ale gazdelor. Mihaela Cherecheș a marcat pentru echipa arădeană, 22-23, după care, pe atacul handbalistelor timișorene, Florina Băldean a reușit să respingă cu piciorul aruncarea Ralucăi Istrate, gazdele au recuperat mingea și, prin Ana Maria Iuga, au egalat, 23-23. 

A urmat intervenția portarului Timișoarei, Diana Brînzan reușind să apere aruncarea Priscilei Lucușa, după care, pe atacul vizitatoarelor, Carla Senciuc a marcat și a readus Timișoara în avantaj, 23-24. Mihaela Cherecheș a egalat, iar din minutul 42 al meciului, scorul a fost 24-24. 

Alina Cioriciu a adus, pentru ultima dată în acest joc, avantajul echipei timișorene, 24-25 (minutul 43), după care Priscila Lucușa a egalat, 25-25, iar din acel momnet, gazdele nu au mai cedat conducerea scorului, fiind doar egalate în câteva rânduri. 

A urmat atacul echipei vizitatoare, dar Florina Băldean a apărat aruncarea Ralucăi Istrate, după care gazdele au declanșat un atac și au obținut aruncare de la 7 metri. A marcat din 7 metri, Roxana Boldor, iar scorul devenea favorabil gazdelor, 26-25 (minutul 45). 

Carla Puta a egalat, 26-26, iar Ana Maria Iuga a marcat pentru 27-26. Aruncarea Carlei Senciuc a fost prinsă de portarul gazdelor, iar Raluca Sas, pe atacul gazdelor, a trimis în bara transversală a porții adverse, după care, Priscila Lucușa a marcat pentru 28-26, echipa vizitatoare aflându-se în inferioritate numerică.

Florina Biro a marcat pentru Timișoara, chiar și în inferioritate numerică, 28-27, iar Mirela Morariu a refăcut diferența de două puncte pentru gazde, 29-27. Raluca Istrate a marcat, 29-28, iar odată cu revenirea în teren a Carlei Senciuc, Timișoara era în efectiv complet. 

Au urmat două goluri marcate de gazde, 30-28 (Ana Maria Iuga), 31-28 (Roxana Boldor) și două ratări ale vizitatoarelor (Carla Senciuc și Raluca Istrate, la ultima ratare, portarul gazdelor a intervenit salvator). Gazdele și-au mărit avantajul, 32-28 (Priscila Lucușa). Alina Cioriciu a înscris, 32-26, după care a urmat o eliminare de două minute din tabăra echipei timișorene, dar, chiar în inferioritate numerică, echipa timișoreană revine la două puncte în spatele gazdelor (Raluca Istrate a marcat).

Gazdele au înscris din aruncare de la 7 metri, prin Roxana Boldor, 33-30, după care Raluca Istrate a avut o aruncare pe care, cu piciorul, portarul echipei gazdă a reușit să o apere, iar din 7 metri Roxana Boldor a ridicat scorul la 34-30. Cu două minute înainte de final, Alina Marin a ratat o aruncare de la 7 metri, iar Mihaela Cherecheș a marcat pentru gazde, 35-30, ultimul gol al meciului aparținând echipei timișorene, autoarea lui fiind Carla Puta, 35-31. 

C.S. Universitatea de Vest Timișoara, pierde, așadar, acest meci al etapei cu numărul patru, dar e de remarcat dăruirea handbalistelor studente de pe parchetul de joc, voința lor de a mai obține trei puncte din deplasare. Din păcate, echipa gazdă, se pare că, și-a dorit mai mult aceste trei puncte, le-a obținut, rezultatul decizându-se în repriza a doua când, odată cu introducerea handbalistei Priscila Lucușa, atacul echipei gazdă a devenit mai dinamic.

Pentru echipa timișoreană, golurile au fost marcate de, Carla Senciuc (7), Alina Marin (6), Florina Biro (5), Raluca Istrate (5), Carla Puta (5), Alina Cioriciu (3). Pentru echipa gazdă, cele mai multe goluri au fost marcate de, Roxana Boldor (11), Mihaela Cherecheș (6), Ana Maria Iuga (6).  

În urma acestui rezultat, C.S. Universitatea de Vest Timișoara se află situată pe locul 8 în clasamnetul seriei vest a diviziei „A” de handbal feminin, iar etapa viitoare, studentele vor evolua pe propriul parchet, împotriva echipei C.S. Dacia Mioveni 2012 (locul 7, 6 puncte), sâmbătă, 14 octombrie, ora 11.

În celelalte jocuri ale etapei a patra s-au înregistrat următoarele rezultate: C.S. Dacia Mioveni 2012-A.S.C. Corona 2010 Brașov 31-19, A.C.S. Odorheiu Secuiesc-C.S. U. Oradea 31-37, S.C.M. Timișoara-S.C. Mureș Târgu Mureș 32-26, C.S. U. Reșița, C.S. Minaur Baia Mare 19-28, K.S.E. Tg. Secuiesc-Național Râmnicu Vâlcea 17-28, A.C.S. Olimpic Tg. Mureș-Argeș 32-25. După patru etape, în clasamnetul seriei vest a diviziei „A” de handbal feminin, conduce C.S. Minaur Baia Mare (12 puncte), locul doi, S.C.M. Timișoara (9 puncte, golaveraj plus 26), iar pe locul 3 se află Național Râmnicu Vâlcea (9 puncte, golaveraj plus 20). Pe locurile 13 și 14 se află, K.S.E. Tg. Secuiesc (3 puncte) și A.C.S. Odorheiu Secuiesc (0 puncte).

Etapa viitoare programează meciurile: C.S. U. Oradea-A.C.S. Olimpic Tg. Mureș, Național Râmnicu Vâlcea-A.C.S. Odorheiu Secuiesc, Argeș-A.C.S. Crișul Chișineu-Criș, A.S.C. Corona 2010 Brașov-S.C.M. Timișoara, S.C. Mureș Tg. Mureș-C.S. U. Reșița, C.S. Minaur Baia Mare-K.S.E. Tg. Secuiesc. 

          

Cornel Seracin