Cea de-a XI-a etapă a ligii a doua de fotbal a programat echipa A.S.U. Politehnica Timișoara, într-o dispută la Satu Mare, împotriva echipei locale C.S. F.C. Olimpia 2010. Deplasarea studenților a fost una de bun augur, „Băieții în Ghete” revenind din Sătmar cu trei puncte prețioase, această izbândă fiind cea de-a treia în actuala stagiune, după ce, în prima etapă, echipa antrenată de Bogdan Andone, s-a întors cu trei puncte de la Brăila, iar în cea de-a cincea a învins la Clinceni. 

Din etapa a șasea nu au mai cunoscut gustul victoriei „Băieții în Ghete”, atunci impunându-se la limită pe propriul teren, 1-0, în fața echipei C.S. Mioveni.  

Raul Krausz a irosit prima oportunitate de a marca pentru Timișoara în disputa de la Satu Mare, în minutul 6, atunci când, aflat la marginea careului, a șutat pe lângă poartă. Un minut mai târziu, Cătălin Bădăuță a șutat, dar mingea a trecut peste poarta lui Florin Munteanu. 

Gazdele au avut o bună oportunitate de a deschide scorul în minutul 18, atunci când, după o lovitură liberă executată de la 22 metri de poarta adversă, Cristian Munteanu a trimis peste „transversală”. Un minut mai târziu, șutul lui Doru Miholca de la aproximativ 16 metri de poarta echipei bănățene, l-a țintit pe fundașul Ioan Mera, iar în minutul 25, lovitura liberă executată de Vasile Pop, de la aproximativ 25 metri de buturile echipei vizitatoare, a adus mingea la o palmă peste vinclul porții timișorene. 

În minutul 27, Cătălin Bădăuță a trimis de la aproximativ 18 metri, peste poarta adversă, iar în minutul 28, a deschis scorul. După un contraatac al echipei bănățene, Deian Sorescu a reușit o acțiune personală, a trecut de portarul gazdelor, a intrat în unghi și a centrat pentru Cătălin Bădăuță, care a marcat, 0-1. 

Echipa vizitatoare a continuat să domine, iar în minutul 35, după ce apărarea Olimpiei a respins greșit, Deian Sorescu a intrat în posesia balonului și, de la aproximativ 17 metri a șutat puțin pe lângă poartă. 

Gazdele au irosit cea mai mare ocazie a lor, în minutul 36. După un șut-centrare a lui Ciprian Duruș, mingea a lovit bara transversală a porții oaspeților. 

Potrivit relatărilor de la fața locului, în minutul 39, în careul oaspeților a avut loc o fază controversată. După centrarea lui Dumitru Muntean, în careu, mingea l-a lovit în antebraț pe Dănuț Bilia, dar arbitrul nu a luat nicio decizie, ceea ce a atras protestele fotbaliștilor Olimpiei. 

Ultima ocazie a primei reprize a aparținut gazdelor. În minutul 43, Oliver Lusamba l-a găsit cu o pasă pe Romario Rus, care aflat singur la 6 metri de poarta adversă a făcut o preluare greșită și nu a reușit să șuteze. Astfel, la pauză, scorul a fost consemnat în favoarea oaspeților, 0-1.

După aproximativ 13 minute de joc din repriza secundă, oaspeții și-au mărit avantajul. Adrian Poparadu a reușit o pasă printre fundașii adverși, pentru Deian Sorescu, care, cu un șut la colțul lung, a pus o diferență de două goluri pe tabela de marcaj, 0-2, minutul 58. 

În continuarea jocului, echipa timișoreană a desfășurat un joc de atac, iar în minutul 65, Alin Ignea, liber la 11 metri de poarta adversă, a șutat mult peste „transversală”. 

Potrivit relatărilor de la fața locului, în această repriză secundă, gazdele au reușit primul șut pe spațiul porții adverse după aproximativ 23 de minute de joc. Oliver Lusamba l-a pus la încercare pe portarul Cosmin Bozoancă, șutând de la aproximativ 16 metri, dar goalkeeper echipei bănățene a reținut balonul. În minutul 79, același Oliver Lusamba a trimis pe lângă poarta adversă, din 6 metri, după o centrare a lui Cristian Munteanu. Ultima ocazie a jocului a aparținut oaspeților. În minutul 85, Deian Sorescu, aflat la 3 metri de poarta adversă, a reluat un balon pe lângă poartă. 

Echipele de strat au fost:

C.S. F.C. Olimpia 2010 Satu Mare:  Florin Munteanu - Ciprian Duruş, Ionuț Hlinca, Cristian Munteanu, Doru Miholca (Paul Copaci, minutul 58) - Romario Rus, Vasile Pop, Dumitru Muntean (cpt.), Florin Achim (Robert Villand, minutul 58)- Sergiu Jurj (Denis Cubaș, minutul 79), Oliver Lusamba. Antrenor, Zoltan Ritli.

A.S.U. Politehnica Timișoara: Claudiu Bozoancă - Radu Motreanu, Ioan Mera (cpt.), Dănuț Bilia, Carol Taub - Raul Krausz, Adrian Poparadu, Alin Ignea - Cornel Predescu (Ionuț Plămadă, minutul 75), Cătălin Bădăuţă (Marius Staicu, minutul 70), Deian Sorescu (Marco Giuricici, minutul 90). Antrenor, Bogdan Andone. 

Arbitrii meciului au fost, Paul Unimătan (centru), Ovidiu Timar (asistent), Marius Bălan (asistent). 

Astfel, A.S.U. Politehnica Timișoara a obținut o victorie perțioasă în Sătmar, cei aproximativ 500 de suporteri care au însoțit echipa în această deplasare, au avut un întemeiat motiv de bucurie, echipa lor, reîncărcată parcă după deplasarea efectuată, la mijlocul săptămânii, în locurile în care „s-a născut veșnicia”, în zona rurală din comuna Biled, pentru meciul din Cupa României împotriva echipei Voința Biled, a dobândit trei puncte de moral în deplasarea din campionat și pare pregătită să înfrunte U.T. Arad  în etapa viitoare, pe gazonul arenei „Dan Păltinișanu” din Timișoara, duminică, 15 octombrie. 

În urma victoriei obținute pe gazonul stadionului „Daniel Prodan” din Satu Mare, A.S.U. Politehnica Timișoara are un total de 16 puncte în clasamentul ligii a doua și se află pe locul 9. 

Cornel Seracin