Sub soarele torid al lunii iulie, echipa din Liga a doua, A.S. F.C. Ripensia Timişoara îşi continuă antrenamentele pentru pregătirea viitoarelor jocuri oficiale din ediţia 2017/2018 a ligii secunde de fotbal.
Reunirea „ripensiştilor” a avut loc acum mai bine de două săptămâni, pe gazonul arenei „Ciarda Roşie”. Din echipa care a reuşit promovarea în Liga a doua se pot consemna două plecări importante, fundaşul central Ciprian Ștreangă şi mijlocaşul central Raul Briciu, doi fotbalişti de bază din lotul galben-roşu, care şi-au adus importantul lor aport în promovarea Ripensiei în Liga a doua de fotbal.


De la reunire, echipa antrenată de Remus Steop (antrenor principal) şi Orlando Trandu (antrenor secund) s-a pregătit pe gazonul arenei „Ciarda Roşie”, arenă care va avea un aspect nou odată cu începerea ligii a doua. Tribuna va fi extinsă, iar vechile scaune vor fi înlocuite cu unele noi, mai rezistente. Se va ridica peluza, de aproximativ 300 locuri, ce va fi destinată suporterilor echipelor vizitatoare. Lângă vestiarul echipelor, va fi construită cabina medicilor şi cea pentru arbitrii. La toate acestea se lucrează intens, astfel încât, la începutul lunii august, întreaga arenă să corespundă cerinţelor impuse de Federaţie pentru ca Ripensia să poată susţine meciurile de acasă, în cartierul „Ciarda Roşie”.


De asemenea, a fost lucrată instalaţia pentru irigarea gazonului, astfel încât soarele dogoritor să nu usuce suprafaţa de joc. Pompele ce stropesc dretpunghiul verde al arenei din „Ciarda Roşie” funcţionează aproape non-stop.

    
Pentru completarea şi întărirea lotului, în vederea abordării jocurilor din Liga a doua, conducerea Ripensiei a contactat câţiva fotbalişti pe care-i are, momentan, în probe, printre ei, Cătălin Horcea (ex C.S.M. Lugoj), L. Tudor (fost la Pandurii II Tg. Jiu), Vlad Ignat (goalkeeper-ul format la echipa Unirea Alba Iulia), Mircea Stupu (ex Naţional Sebiş), ei antrenându-se la Timişoara, împreună cu ceilalţi componenţi ai lotul galben-roşu.


Miercuri, 5 iulie, Ripesia Timişoara a efectuat două antrenamente, unul dimineaţa, de la ora 10, iar unul seara, de la ora 18. La finalul antrenamentelor de miercuri, antrenorul principal al echipei în galben-roşu, prof. Remus Steop, ne-a declarat: „Începând de astăzi, încercăm să facem un semi-cantonament, o perioadă de acumulări, în special pe partea fizică. Faptul că nu au intervenit foarte mari modificări în lot (cel puţin până la ora la care stăm de vorbă), ne menţine o echipă destul de omogenă. Ne interesează foarte tare aspectul fizic, pentru că vom juca la un alt nivel, cu jucători mai valoroşi, mai puternici şi trebuie să facem faţă din punctul ăsta de vedere. Sper că în această perioadă, fotbaliştii Ripensiei să rămână la fel cum au fost după cele două antrenamente de astăzi, foarte concentraţi, foarte generoşi la efort. Mă bucură că-şi doresc în continuare ceea ce am făcut şi până în acest moment”.


La antrenamentele susţinute de Ripensia Timişoara, miercuri, 5 iulie, pe gazonul arenei Ciarda Roşie, au fost prezenţi 29 fotbalişti. A lipsit, motivat, portarul Georgios Gakos, fiind răcit.


Joi, 6 iulie, Ripensia Timişoara va efectua o singură şedinţă de antrenament, dimineaţa, de la ora 10, iar vineri, 7 iulie, două şedinţe de antrenament, dimineaţa şi seara. Săptămâna viitoare, întregul lot de jucători urmează să efectueze vizita medicală.


Sâmbătă, 10 iulie, Ripensia Timişoara va juca primul meci amical al acestei veri, în vederea pregătirii viitoarei ediţii a ligii a doua. Meciul va fi susţinut pe gazonul arenei „Ciarda Roşie”, iar parteneră de întrecere va fi echipa ce a promovat, la finalul ediţiei 2016/2017 a ligii a V-a, în Liga a patra Timiş, A.S. F.C. Bazoşu Vechi. În 14 şi 20 iulie, Ripensia Timişoara va susţine meciuri în compania nou promovatei în Liga a doua, FC Hermannstadt (mai întâi, la Sibiu, apoi la Timişoara).
Urmează perfectarea unui joc amical în Austria, după această perioadă de pregătire de la Timişoara, Ripensia urmând să dispute un posibil „amical” în care va avea parteneră de întrecere o echipă din Liga a patra austriacă.  Revenirea din Austria îi va aduce echipei în galben-roşu alte 3 sau 4 jocuri amicale, cu echipe din ligile a patra şi a treia.


Noua ediţie a ligii a doua va lua startul în jurul datei de 5 august, iar Ripensia Timişoara, fiind nou promovată pe scena celui de-al doilea eşalon fotbalistic al ţării, urmează să evolueze în prima etapă pe teren propriu.

      


Cornel Seracin