Ripensia Timișoara, lidera Seriei a parta din Liga întâi, a mai făcut astăzi un pas pentru promovarea în cel de-al doilea eșalon fotbalistic al României, învingând pe gazonul Arenei „Ciarda Roșie” A.C.S. Industria Galda (locul 4, 43 puncte), 3-0. 

La capătul unui meci în care o bună parte a primei reprize s-a desfășurat în condiții de ploaie, echipa antrenată de Remus Steop și Orlando Trandu a desfășurat o evoluție bună care a mulțumit publicul prezent la acest joc (aproximativ 400, 450 spectatori au fost prezenți în tribunele arenei), micuța galerie a Ripensiei încurajându-și echipa și bucurându-se de acest succes, poate decisiv pentru promovare. 

Prima repriză s-a încheiat la egalitate, 0-0, dar echipa timișoreană a irosit bune oportunități de a deschide scorul, în minutul 2, prin Călin Toma, în minutul 4, prin Ndiaye Mediop și Claudiu Apro.

Oaspeții au irosit o bună oportunitate de a marca în minutul 8, prin George Goronea , iar în minutul 22, Călin Toma a trimis, din lovitură liberă executată din lateral dreapta, aproximativ 20, 25 metri de poarta adversă, puțin pe lângă vinclul porții lui Cătălin Ștef.

În minutele 23 și 27 Andrei Cernea și Silviu Mureașn au avut bune ocazii de a marca în poarta lui Gakos, goalkeeper-ul timișorean făcându-și cu brio datoria în aceste situații. 

Pe finalul reprizei, în minutele 31 și 32, Cosmin Mânecan și Ndiaye Mediop au irosit bune oportunități de a o aduce pe Ripensia în avantaj.

În repriza secundă au căzut și golurile. În minutul 54, Ndiaye Mediop a marcat pentru 1-0, urmat, în minutul 75, de către Denis Golda, 2-0, iar în minutul 83, același Mediop avea să consfințească rezultatul final al disputei, 3-0. 

La finalul jocului, antrenorul principal al echipei timișorene, prof. Remus Steop, a declarat: „Consider că a fost o victorie meritată, care practic se preconiza încă din primul minut, când am avut câteva oportunități de a înscrie. Puțin ne-am epuizat, ne-am întrebuințat destul de mult. Am întâlnit o echipă foarte, foarte ambițioasă, care efectiv s-a agățat de tot ce uman este posibil aici la Timișoara. Dar, din păcate pentru ei și spre bucuria noastră, cred c-am devenit din ce în ce mai puternici, din ce în ce mai buni. Golurile pe care le înscriem, oportunitățile care ni le creăm, siguranța cu care jucăm, eu cred că ne dau dreptul să ne bucurăm pentru ceea ce am realizat până astăzi. Noi am demonstrat că avem constanță în ceea ce facem și nu pot decât să-i felicit pe jucători pentru că au fost extraordinari, să-i felicit pe cei care ne susțin, suporterii noștri. Felicit, inclusiv adversarii care astăzi au dat tot ce au avut mai bun, din punct de vedere sportiv, pentru a câștiga”.

Din partea echipei Galda de Jos, a vorbit după joc, căpitanul echipei, Andrei Cernea: „Ne pare rău că am pierdut acest meci. În prima repriză, eu zic că am jucat mai bine ca ei, iar a doua au fost peste noi. Felicitări pentru băieți. Cred că e cea mai bună echipă pe care am întâlnit-o noi, până acum, din serie. Eu cred că Ripensia merită promovarea”. 

La startul jocului, echipele aliniate au fost:

A.S. F.C. Ripensia Timișoara: G. Gakso – Apro (min. 86, Stoi), Hecico, Vlădia, Popa, - Dumiter (min. 86, Luca), Mînecan, Zaluschi (min. 80, Andrei Popescu), Toma, - Mediop, Matiș (min. 75, Golda). Antrenori, Remus Steop și Orlando Trandu.

A.C.S. Industria Galda: Cătălin Ștef – Olar, Haiduc (min. 62, Alex Man), Rodean, Boancă – D. Lupşan (min. 65, Costea) – Frenţiu (min. 46, David), Vonya (min. 65, Paul Man), G. Goronea, Cernea – S. Mureşan. Antrenor, Paul Ciucă.

În urma rezultatului obținut, Ripensia Timișoara rămâne lider în Seria a patra din Liga a treia, cu un total de 49 puncte, urmând ca etapa viitoare să evolueze pe gazonul stadionului „Calor” din Timișoara, împotriva echipei A.C.S. Poli II Timișoara. Jocul va avea loc vineri, 19 mai, cu începere de la ora 18. 

Cornel Seracin