Liga „Zimbrilor” (Liga Națională de Handbal Masculin), ediția 2016-2017, se află în pragul play-off-ului, evoluând aici, ocupantele locurilor 1-8 în clasament, la finalul sezonului regulat. 

Echipa de handbal masculin a Timișoarei, S.C.M. Politehnica Timișoara, a obținut dreptul de a juca în această fază a competiției după ce a încheiat prima parte a întrecerii pe locul 7 în clasament (24 jocuri, 10 victorii, 5 egaluri, 9 înfrângeri, 625 goluri marcate și 601 goluri primite, un total de 35 puncte), adversara ei din play-off fiind A.H.C. Potaissa Turda (locul 2 în clasamentul campionatului, la finalul primei faze). 

Confruntările dintre S.C.M. Politehnica Timișoara și A.H.C. Potaissa Turda, din sferturile de finală ale ligii naționale de handbal masculin, ediția 2016-2017, se vor disputa în minimum două jocuri, maximum trei jocuri. Prima disputa va avea loc la Turda, pe parchetul sălii „Gheorghe Barițiu”, miercuri, 5 aprilie, cu începere de la ora 18, meciul nefiind televizat. 

Returul sezonului regulat, pe care echipa bănățeană l-a încheiat de curând, a fost decisiv pentru intrarea între primele opt echipe din Liga Națională. De-a lungul evoluțiilor din cursul primăverii acestui an, team-ul în alb-violet a pierdut doar patru meciuri (la Dinamo, Potaissa, cu C.S.M. București și Suceava), înfrângerea din ultima etapă (etapa a XXVI-a), 27-30, la Suceava, fiind fără prea mare importanță pentru S.C.M. Politehnica Timișoara, bănățenii obținând, prin rezultatele înregistrate până atunci pe parchetul de joc, dreptul de a evolua în faza eliminatorie a întrecerii interne, cu mult timp înainte de ultima etapă a primei părți a campionatului.

Pentru jocul de la Turda, împotriva echipei A.H.C. Potaissa, din lotul timișorenilor sunt accidentați, Marko Simović și Marko Pejović, primul fiind indisponibil până la finalul sezonului competițional. 

Referitor la întâlnirile dintre cele două echipe, Turda și Timișoara au disputat finala mică a ediției trecute a campionatului, echipa timișoreană impunându-se atunci, la Turda, 32-29, obținând medaliile de bronz.  

Cel de-al doilea joc, S.C.M. Politehnica Timișoara-A.H.C. Potaissa Turda, din play-off-ul ediției 2016-2017 a campionatului de handbal, va avea loc duminică, 9 aprilie, pe parchetul sălii sporturilor „Constantin Jude” din Timișoara, cu începere de la ora 16, iar jocul decisiv (dacă mai e cazul) va avea loc la Turda, joi, 13 aprilie. 

Cornel Seracin