Casa memorială „Iuliu Maniu” din Bădăcin, începută de Ioan Maniu în 1890 și extinsă de Clara Maniu și Iuliu Maniu a fost salvată iar astăzi poate fi, în sfârșit, vizitată. Inaugurarea monumentului a avut loc la sfârșitul săptămânii trecute, sâmbătă, 12 octombrie, în prezența a sute de persoane venite din toate colțurile țării.
Iuliu Maniu își lăsase casa părintească moștenire Bisericii Române Unite cu Roma. Imobilul însă a fost confiscat de autoritățile comuniste în anul 1947 și folosit ca depozit pentru îngrășăminte agricole.
Abia în anul 1998 Curtea Supremă de Justiție a României a dispus reabilitarea lui Iuliu Maniu și înlăturarea „pedepsei complementare a confiscării averii”. În primăvara anului 2016, preotul greco-catolic Cristian Borz din Bădăcin a inițiat campania de strângere de fonduri „Salvaţi Istoria Natională. Salvaţi Casa lui Iuliu Maniu!” alături de Asociația „Sălajul pur și simplu”, sprijinită de mai multe televiziuni, ziare locale şi naţionale, precum şi fundaţii din ţară sau din străinătate, campanie prin care monumentul istoric de la Bădăcin, în stare de degradare avansată, a fost salvat de la distrugere. Inițiativa preotului Cristian Borz a avut și sprijinul Episcopiei Greco-Catolice de Oradea, al Primăriei Oradea, al mai multor fundații, binefăcători și donatori din țară și străinătate, implicarea autorităților statului fiind minimă spre deloc - deși de aici se aștepta cel mai mare sprijin, pentru că este vorba de o importantă valoare națională. Până la urmă, însă, tot oamenii simpli, patrioți, au fost cei care au salvat memoria celui mai mare om politic român.
„Inaugurarea Casei Memoriale Iuliu Maniu de la Bădăcin înseamnă pentru mine împlinirea unei dorințe și sunt onorat și bucuros că am avut șansa să particip la acest proiect de suflet. Frumusețea acestui proiect constă în faptul că el aparține celor mulți; împreună cu ei, timp de patru ani, am format o mare echipă, ei au fost cei care nu au lăsat să se distrugă acest colț al demnității românești. Tuturor le sunt recunoscător pentru încredere”, a spus preotul Cristian Borz.

Istoria casei Maniu
Despre istoria acestui loc părintele Cristian Borz povestește în „Monografia Satului Bădăcin şi a Familiei Maniu“. Astfel, Ioan Maniu, tatăl lui Iuliu Maniu, a moştenit Dealul Ţarinei de la părinţii lui. În 1879, a fost construită o casă de vară cu numai două camere, după o verandă mică şi deschisă, în faţă. Aveau tavanul cu bârne, şi cu bârne au rămas până azi. Ioan Maniu, după pensionare, a fost prea bolnav pentru a se mai ocupa de treburile gospodăreşti, iar la casa din Bădăcin nu s-au mai făcut mari investiții. Abia prin 1900, Clara Maniu, rămasă văduvă, a mai adăugat două camere, în şir, simetric cu cele două vechi. A închis cu sticlă veranda veche, a făcut veranda cea mare şi încă una, mică şi deschisă înspre sat. La spatele casei, între cele două verande mici se întindea un coridor îngust, deschis, cu stâlpi din lemn sculptaţi frumos. Târziu, prin 1930 s-a adăugat construcţia înaltă din faţă, oarecum alăturată casei vechi, cu două camere. S-a mai adăugat o bucătărie, baie, iar înspre sat încă două camere.
Camera mică ce se deschidea din salon, era capela. Era acolo un altar frumos, din lemn sculptat, erau icoane, îngenuncher, odăjdii, potir, sfeşnice - tot ce se cuvenea într-un loc de rugăciune. O candelă ardea mereu, semn că acolo se găsea Sfântul Sacrament. În duminici şi de sărbători, dacă nu se nimerea să fie vreun preot din familie, preotul din sat celebra acolo Sfânta Liturghie. La slujbă participau toţi ai casei, de la servitori la ultimul nepoţel prezent acolo, de multe ori participau şi oameni din sat, fiindu-le mai aproape aici decât bisericuţa din celălalt capăt al satului.
Camera de jos era camera de lucru a lui Iuliu Maniu: rafturi de cărţi, birou larg, garnitură de piele. Pe podea se întindea o piele de urs dăruită de Leonida Pop. Aproape de tavan îşi întindea aripile o acvilă de piatră, cadou de la un alt vânător mare, Ieronim Stoichiţia. Pe un piedestal, într-un colţ al camerei, o frumoasă statuie de bronz, mare: Hercule. Acest dar l-a primit Iuliu Maniu de la Regele Ferdinand, fiind trecut în testamentul acestuia. Pe masa de scris era o călimară de argint pe postamentul larg al căreia erau gravate mulţime de semnături sub textul “Luptător neîntrecut - iubitor de pace” - acesta era un dar primit din partea Comitetului naţional din 1912, după ce, la Arad, reuşise să împace cele două grupări, Comitetul şi Grupul Goga cu „Tribuna” . Pe o etajeră atârnată într-un colţ al camerei era o colecţie de pipe vechi, toate din spumă de mare, fiecare lucrată în forme artistice, cu reliefuri - scene de vânătoare, scene de petrecere, încâlcituri de arabescuri. Unele mai aveau înfipte ţevi lungi cu vârf de chihlimbar, altele aveau capace de argint lucrate în filigran.
După arestarea lui Iuliu Maniu, în 1947, casa a fost transformată în depozit de îngrăşăminte chimice, apoi în sediu de “gospodărie mixtă”; ulterior a devenit „tabără pentru pionieri”. În anul 1982 se înfiinţează “Căminul pentru copii cu handicap sever”.
În anul 1994, în plină democraţie, i se mai confiscă lui Iuliu Maniu încă o dată vatra de la Dealul Ţarinii. Consiliul Local Pericei prin Hotărârea nr. 12, trecea în proprietatea privată a statului, o suprafaţă 44.470 mp, terenuri “neatribuite, rămase la dispoziţia comisiei locale” şi o concesiona pe 99 de ani “Inspectoratului de stat teritorial pentru handicapaţi Sălaj”. Deşi Testamentul lui Iuliu Maniu, a fost făcut public încă din 1990 şi au fost începute demersurile pentru punerea lui în aplicare, iar din 1991, conacul intra în lista monumentelor istorice având codul SJ-II-m-B-05012 şi denumirea de Casă memorială “Iuliu Maniu”, nu s-a luat în considerare nimic şi sub masca unei “fapte bune”, practic se hotăra lăsarea în uitare şi ruină.
Din 1999, odată cu reînfiinţarea parohiei greco-catolice, s-au făcut multe demersuri pentru ca terenul şi casa să intre în proprietatea moştenitorului testamentar: Episcopia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, Oradea. Au fost întâmpinate foarte multe obstacole în obţinerea documentaţiei: Testamentul olograf de la Braşov, investirea cu formulă executorie a sentinţei dată de Curtea Supremă la Bucureşti; obţinerea Certificatului de deces de la Sighetul Marmaţiei, unde s-a refuzat eliberarea certificatului, deoarece spuneau ei “Maniu are regim special, şi trebuie să faceti o cerere la Ministerul de Interne”. Acest lucru se întâmpla în anul 2000. În anul 2004, a fost emis Certificatul de Moştenitor în Bucureşti, deoarece, Maniu a avut ultimul domiciliu în capitală. Prin acesta Episcopia Greco-Catolică din Oradea, devenea proprietara întregii averi lăsată de Iuliu Maniu.

Iuliu Maniu la Bădăcin
Iuliu Maniu iubea foarte mult casa din Dealul Ţarinei, pentru că era legat sufleteşte de locurile, de oamenii pe care îi avea acolo, cei vii şi cei ce s-au dus, „La Bădăcin, parcă şi aerul este mai proaspăt. În liniştea grădinii lui uit greutăţile zilnice, pentru că aici sunt cu adevărat acasă”, spunea el. Se bucura de coşurile de struguri sau mere pe care le primea la Bucureşti, din care cu mândrie îi servea pe invitaţi spunându-le că sunt din ograda de la Bădăcin.
Când era la Bădăcin, era vizitat de către rudele din sat şi nu numai. Maniu îi primea pe toți cu mult drag, se interesa de treburile lor, de copii, voia să-i cunoască pe toţi, şi îi cunoştea.
Se dezlegau barierele pungii (care nu era prea doldora) atunci când aveau nevoie de ajutor. În buzunarul hainei „de Bădăcin” se găseau întotdeauna bomboane pentru cei mici. Ţinea ca de la Dealul Ţarinei să nu plece nimeni fără să fi fost servit cu ceva, reţinut la masă, apoi să plece ducând ceva din bunătăţile de acolo: vin, pălincă, struguri, mere...

Inaugurarea
Sâmbăta trecută a fost o zi frumoasă. Casa Iuliu Maniu și-a deschis porțile așa cum a gândit Iuliu Maniu că ar trebui să și le deschidă. Iar sutele de oameni veniți din toate colțurile țării la acest eveniment au dovedit că, totuși, în România mai există speranță.
Au fost și din Timișoara - o delegație a Partidului Național Țărănesc Maniu-Mihalache, de șapte persoane, în frunte cu dl Gheorghe Ciuhandu. Pentru că Maniu - să nu uităm - a fost țărănist.
E adevărat, manifestarea a fost un pic umbrită de diverși veniți pe-acolo doar pentru campanie electorală.
Mulți dintre ei, fără nici o treabă cu partidul lui Maniu. A mai fost umbrită și de apariția unora dintre groparii partidului lui Maniu, cei care țin arestat PNȚCD sub o ștampilă, doar pentru a-i vinde sediile. Dar, în definitiv, aceste umbre nu reușesc să acopere marea realizare din Bădăcin.

Flavius BONCEA