Artist vizual care în prezent trăiește și lucrează în Timișoara, Livia Mateiaș, prin universul artistic adus în fața publicului, revelează un stil ancorat în realitățile ontologic obiective, dar și subiective ale ființei umane, subliniind, parcă, faptul că ființa umană nu este o parte a Universului, care ființează alături de celelalte realități determinate ale acestuia, ci un „Univers” în care „Marele Univers” a îngemănat ambele tipuri de existență: omul fiind considerat, concomitent, atât o ființă materială cât și subiect spiritual, iar prin aceasta el este o existență plenară.
Născută în anul 1986, în municipiul Salonta, Livia Mateiaș a decis să dea curs vocației de artist vizual încă din perioada gimnaziului (clasa a VII-a), atunci când, îndrumată fiind de doi artiști din Salonta, Nicolae și Meda Fekete, a inaugurat prima ei expoziție în Galeria de Artă din Salonta.
Odată cu încheierea clasei a VIII-a, Livia Mateiaș a urmat Liceul de Arte din Oradea, după care a ales Facultatea de Arte și Design din Timișoara pentru a studia, mai departe aici. La Timișoara s-a specializat în grafică, obținând și Licența cu această specializare, coordonată fiind de prof. univ. dr. Vică Tilă Adorian, după care, a urmat studii masterale, coordonată fiind de prof. univ. dr. Suzana Fântânariu. După absolvirea Master-ului, a urmat studii doctorale, coordonată fiind de prof. univ. dr. Ioan Iovan.
În urmă cu câțiva ani, împreună cu soțul său, Livia Mateiaș a inaugurat DIGITAL CANVAS, platformă de artă și spațiu alternativ pentru creatorii care folosesc pixeli ca formă de expresie și doresc să le împărtășească cu alți pasionați de digital. În acest spațiu, Livia desfășoară lună de lună activități de artă vizuală, ateliere, workshopuri, inaugurează instalații multimedia și susține performance-uri, având invitați artiști care doresc să împărtășească publicului iubitor de artă, câte ceva din tainele artei digitale.
Vineri, 11 octombrie, cu începere de la ora 21, în spațiul DIGITAL CANVAS, situat în Timișoara, pe Splaiul Peneș Curcanul, 4-5, Livia Mateiaș va susține o instalație multimedia și un performance, „Contemplând viața”.
Evenimentul de la DIGITAL CANVAS are loc în cadrul unei noi ediții a Nopții Albe a Galeriilor, ediție ce invită iubitorii de artă din treisprezece orașe din România să parcurgă un traseu nocturn în compania artei contemporane.
Care va fi tema evenimentului ce va avea loc la DIGITAL CANVAS? Livia Mateiaș, alături de mai mulți invitați, utlizând un Ficus Ginseng Bonsai, contemplă natura vieții prin simbolul viu, arta Bonsai făcând referire la un concept cosmogonic și, anume, „la încercarea de recreare a întregii naturi sub forma unui copac, sau sintetizat sugerează faptul că un singur copac poate să cuprindă în sine întregul univers”.
Despre evenimentul Liviei Mateiaș, dar și despre multe altele, despre arta Liviei, într-un scurt interviu, în cele ce urmează.

- Ce ne poți spune despre proiectul tău?

- E un proiect pe care l-am creat în 2017. Am mai făcut performance-uri, „Contemplating Life” („Contemplând viața”), cu două ocazii și mi se pare foarte interesant cum acesta se dezvoltă în funcție de publicul care participă, pentru
că atmosfera este, întotdeauna diferită, și deschiderea publicului contează foarte mult.
Am prezentat proiectul, prima dată la MISC, iar apoi la Muzeul de Artă, în Arad, cu public diferit. La MISC, din câte-mi aduc aminte, am făcut trei sesiuni, performance-uri.
În general, durează în jur de o oră, în fiecare sesiune, și, atunci se mai creează o mică pauză și ulterior reiau activitatea.
La Arad, în schimb, am făcut o singură sesiune, în jur de două ore, în care publicul a venit și împreună am contemplat viața prin simbolul unei plante, un Ficus Ginseng Bonsai.
Până la urmă, ar putea fi oricare plantă în locul Bonsai-ului. Nu e strict legat de Bonsai. Am ales, totuși, Bonsai-ul pentru că el are o semnificație aparte, simbolizează întregul univers și din perspectiva asta am hotărât că, poate ar fi cea mai potrivită plantă. Dar, cum ziceam, performance-ul ar putea funcționa foarte bine cu oricare altă plantă, pentru că, până la urmă, fiecare plantă conține în sine, sămânța vieții, este originea vieții, și prin ea putem să ajungem, cumva, spre origini.
Am legat acest performance de o altă instalație, care este legată de un video, care va fi la nivel de proiecție și vor mai fi alte video-uri, în aceeași temă, care vor fi expuse în spațiul DIGITAL CANVAS, pe cele trei monitoare pe care le avem la dispoziție.
Este proiectul meu, „Universul verde”, parte din proiectul Contemplating Life care, reprezintă legătura noastră cu universul, este un simbol, poate fi considerat, pe de o parte, o incursiune spre micro-cosmos, deoarece, toate cele patru video-uri sunt foarte similare cu o celulă văzută la microscop. Mișcarea este foarte subtilă, dar este interesantă, tocmai prin această subtilitate. Fundalul este verde și simbolizează viața. Pe de altă parte, ar putea fi o incursiune către macro-cosmos, deoarece, privind spre mic, putem privi și spre mare astfel încât aceste video-uri pot să reprezinte întregul univers. De aceea mi s-a părut și foarte relevantă, această legătură și foarte bine venită, într-un context în care viața poate fi simbolizată prin intermediul unei plante sau prin intermediul unui proiect digital de artă contemporană.

- În urmă cu doi ani, inaugurai, la Galeria de Artă „Pygmalion”, expoziția personală de pictură, „Cosmotic”. Care a fost răspunsul din partea vizitatorilor la acea expoziție? Au fost îndeplinite obiectivele acelei expoziții?

- Expoziția „Cosmotic”, întotdeauna, cumva, mi-aduce bucurie când mă gândesc la ea. Este un proiect, tare drag mie, pentru că, oarecum, reprezintă aplecarea mea spre artă, modalitatea mea de reprezentare a artei. Practic, „Cosmotic” reprezintă un univers interior, pe care eu, prin artă, îl aduc către lume și-l prezint publicului.
Expoziția a fost bine primită. Foarte bine primită. A fost o expoziție foarte deschisă și, poate, oarecum neconvențională prin activitățile pe care le-am avut în cadrul spațiului expozițional. Am avut mai multe evenimente în cadrul expoziției. De exemplu, am avut două seri în care-am practicat Yoga. Am invitat o instructoare de Yoga și în spațiul expozițional a fost prezent un alt public, care nu vizita în mod normal galeriile de artă, dar care practica Yoga și era interesat, oarecum, de spiritualitate și de deschiderea către cosmos. Deoarece sfârșitul expoziției era în luna decembrie, am invitat un grup de copii de la Asociația „Femeilor Țigănci” cu care am construit „baghete magice” (chiar așa se și numea evenimentul, „Construim baghete magice”). Am folosit atunci niște crenguțe pe care eu le-am cules de la Muntele Mic, în călătoriile mele și licheni (am decorat crenguțele cu licheni). A fost o activitate foarte interesantă, și copiii s-au bucurat tare mult. Au fost tare drăguți și au primit foarte bine activitatea aceasta. Tot în acest eveniment, am făcut și o parte de desen. Deci, a fost, cumva, complex.
Pe lângă aceste două activități am mai avut o activitate de conexiune umană prin eye contact, care, din nou, cumva, a adus un plus sau, poate chiar a fost îmbunătățită experiența prin mediul în care se desfășura, pentru că lucrările mele sunt, oarecum, mai contemplative, sunt foarte relaxante, video-urile sunt foarte subtile, mișcarea este subtilă, cum am spus și înainte și te-ndeamnă, cumva, spre zona de meditație sau contemplare.
Cam acestea au fost evenimentele. Au fost, toate diferite și foarte interesante, în același timp. Am avut un feed-beack foarte bun de la toți cei care-au participat la ele. Ulterior, chiar am dus această expoziție și la Cluj. A fost expusă la Galeria „La Cave”, în Cluj. Și acolo, feed-beack-ul a fost pozitiv. Asta se-ntâmpla în 2018.

- De când, și de unde pasiunea ta pentru cosmos? Când ai descoperit cosmos-ul?

- Din copilărie mi se trage deschiderea asta spre cosmos. Am crescut la țară, la bunici, până la șase ani am locuit la bunici, eram fascinată de cerul înstelat (nu era atâta poluare luminoasă, pe vremea aceea, mai ales la sat), se vedea foarte
frumos cerul și stelele și îmi plăcea foarte mult să stau și să le admir. De asemenea, îmi plăceau norii. Urmăream formele norilor pe cer și-mi imaginam că ceva se-ntâmplă în norii respectivi. Nu în ultimul rând, îmi place foarte mult soarele (mă consider o ființă solară) și aș putea să spun că sunt dependentă de razele soarelui. De fapt, toți suntem dependenți de razele soarelui, într-o mare măsură, dar, în cazul meu, chiar simt bucuria încărcării cu energie solară.


- Care a fost prima ta expoziție?

- Prima expoziție am organizat-o la 14 ani. Am avut o expoziție personală, atunci, la Galeria de Artă din Salonta (în orașul în care m-am născut) și a fost o expoziție de pictură pe sticlă. Mă pregăteam atunci pentru admiterea la Liceul de
Arte, în Oradea.

- Ce te-a determinat să decizi să urmezi Liceul de Artă?

- Mi-a plăcut întotdeauna să desenez, și în clasa a șaptea am avut norocul și bucuria să întâlnesc doi oameni deosebiți, doi artiști, Nicu și Meda Fekete, care au venit la școala unde învățam (ei făceau modulul pedagogic și veneau la cursurile de desen, chiar în școală). Impactul întâlnirii cu ei a fost destul de mare. Se simțea că erau artiști și că erau diferiți față de marea majoritate a oamenilor pe care eu i-am cunoscut până atunci și mi-a plăcut foarte mult felul lor de a fi, energia lor și temele pe care le aduceau în orele de desen, și, atunci,
m-am hotărât că vreau să urmez calea asta. I-am contactat ulterior, le-am spus că aș dori să urmez Liceul de Artă și, practic, m-au pregătit pentru asta, timp de doi ani. Tot ei mi-au propus (eu, în timpul ăsta am lucrat foarte mult) că ar fi frumos să facem o expoziție cu o selecție din lucrările pe care le aveam, deja. Bineînțeles, ideea a fost foarte bună, pe mine m-a stimulat foarte mult, pentru că cineva credea în valoarea muncii pe care-am depus-o. A fost un eveniment foarte fain pentru mine!

- Când ai călătorit prima dată în afara României?

- Aș începe mai întâi cu o poveste despre cum mi-am obținut pașaportul. Pe vremea aceea aveam nevoie, neapărat, de pașaport ca să ieșim din țară. Din prima lucrare pe care-am vândut-o în viața mea, o lucrare de pictură, de fapt, era, am hotărât că banii aceia am să-i investesc într-un pașaport. I-am investit într-un pașaport și foarte bine-am făcut, că nu la foarte mult timp am avut ocazia să plec în Venezia. În Venezia a fost prima călătorie în afara României. Am plecat pentru Bienala de Artă de la Venezia. Nu am avut lucrare. Eram studentă, atunci, eram, cred, la sfârșitul anului întâi de facultate și, împreună cu cel care ulterior a devenit soțul meu, cu Marius Jurca, am plecat în Venezia, și cu alți colegi din facultate, să vedem Bienala de Artă.

- Expoziții, în afara României, ai inaugurat?

- Da, am inaugurat destul de multe. Prima, cred c-a fost la Hamburg, în Germania. Practic, în anul doi de facultate am câștigat un concurs de artă. Era organizat de Fundația „Ars Pontem”, în colaborare cu Fundația „Triade”. Este vorba despre concursul „Juventus”, cred că se desfășoară și acum. Câștigătorul acelui concurs urma să plece la Hamburg pentru două săptămâni și să ajute la organizarea expoziției, acolo, cu toate lucrările selectate. A fost o experiență foarte frumoasă pentru mine, ieșirea la Hamburg și expoziția în sine și faptul c-am cunoscut alți oameni. S-au legat lucrurile, într-un mod foarte fain, pentru mine.

- Cum a fost contactul cu una dintre cele mai vechi civilizații ale Terrei, civilizația indiană? Care a fost prima ta impresie când ai pășit pe tărâmul Indiei?

- În India, mi-am dorit s-ajung, și anul acesta chiar am reușit s-ajung. Pentru mine a fost o experiență deosebită. India este ceva cu totul și cu totul diferit față de Europa. Călătoriile prin Europa mi-au arătat faptul că aproape toate țările sunt, oarecum, similare, adică nu sunt diferențele atât de mari, cum este impactul ieșirii înspre Asia. Pentru mine India este cu totul deosebită. Este un amestec de frumusețe, spiritualitate, culoare, sărăcie, murdărie, zgomot. Un amestec fascinant între toate cele. Indienii mi s-au părut foarte deschiși. Am călătorit destul de mult. Am vizitat opt orașe în timpul celor trei săptămâni pe care le-am petrecut în India și, oarecum, pentru mine a fost, poate, mai mult o călătorie spirituală și mă bucur c-am reușit să ajung acolo.

- Ai gândit o expoziție inspirată din acea călătorie în India?

- Deocamdată nu. Am scris un scurt text cu amintirile din India, cu felul în care-am perceput experiența, dar nu am gândit nici să public, nici să fac altceva cu el. Deocamdată este doar, așa, un manuscris într-unul din caietele mele și ... nu știu, cred că fiecare călătorie ne influențează într-un fel sau altul și se reflectă oarecum în artă. Cel puțin în creația artiștilor, de obicei, fiecare experiență se reflectă și are un impact și la nivel de creație. După ce m-am întors din India, unii prieteni îmi spuneau: „Wow, parc-ai pictat o Mandala!”, sau, „parca-i pictat un tatuaj, din acela, cu Henna!” și poate că aveau, oarecum, o influență orientală, dar nu a fost ceva programat, ci a fost, pur și simplu natural.

- Ce concluzie se poate desprinde, contemplând viața din India?

- Contemplând viața, de oriunde am fi, aș desprinde concluzia că viața e foarte frumoasă, că ar trebui să ne bucurăm mai mult de ea, să conștientizăm importanța timpului pe care-l avem, binecuvântărilor pe care le-avem aici, pe pământ și, pur și simplu, pentru că plantele ne oferă nouă oxigenul și noi le oferim lor dioxidul de carbon, nu știu, mi se pare că e un miracol, e un miracol al simbiozei noastre cu natura, al faptului că suntem co-dependenți, noi de plante și plantele de noi. Călătoria în India a fost, oarecum, o bucurie pentru mine, dar sunt sigură că nu trebuie să mergem neapărat în India ca să ne bucurăm de această minune a naturii, de toate micile bucurii ale vieții, de micile detalii. Chiar o albină care zboară în jurul nostru sau un sunet pe care-l auzim. Toate contribuie, cumva, la miracolul vieții. Cred că este foarte important să ne acordăm timpul și pauza să ajungem, cumva, la această înțelegere și la conștientizarea că lucrurile atât de simple, cum ar fi privitul unei plante, într-o zi, că este la mijlocul zilei, că este dimineața sau că este seara, este un dar care ne conectează cu noi înșine și ne conectează, de fapt, cu tot universul. Este un lucru simpul, pe care oricine poate să-l facă, oriunde, nu e nevoie să călătorească nicăieri, dar care poate să ne aducă multă bucurie și multă înțelegere.

- Tot anul acesta, ai călătorit prima dată și în Grecia?

- Nu. În Grecia am mai fost acum doi ani, tot la Salonic, la Facultatea de Arte din Salonic, și anul acesta am mers, din nou, în Grecia, cu „Erasmus”, tot în vizită, ca artist, la Facultatea de Arte din Salonic, pentru două luni, inițial. Dar surpriza de pe teren e întotdeauna frumoasă și lucrurile neașteptate sunt bine venite, și mie-mi place să le primesc cu bucurie. Așa că, în timpul celor două luni petrecute în Grecia, eu am început să contactez diferite spații în care se puteau face ateliere creative, pentru că-mi place să fac asta. E o deschidere pe care-am simțit-o în ultimii doi ani. Îmi place să-mpărtășesc creativitatea mea cu oamenii și, fiind acolo, am zis să fac asta și în Grecia și să vedem ce se-ntâmplă. Astfel, am ajuns, printre altele, într-un centru cu refugiați. O asociație care lucra cu refugiați și le-am propus un atelier creativ pe partea de pictură pe haine. Asociația respectivă oferea cursuri de croitorie, în special, iar pe lângă cursul de croitorie mai oferea și cursuri de limbi (dar erau axați pe croitorie pentru refugiați), și, din moment ce ei învățau acolo să-și creeze propriile haine, am gândit c-ar fi interesant să-nvețe și să le facă unice, într-un fel și să le picteze, și astfel... . Asociația a fost destul de deschisă și am hotărât împreună să facem un prim atelier public, într-un eveniment în care ei aveau un fel de zile deschise și să vedem ce se-ntâmplă. Au venit, destul de multe persoane la acel eveniment. A fost un succes, evenimentul respectiv. Toți au fost foarte încântați. Ulterior, cei de la Asociație mi-au cerut să picteze câteva tricouri pentru ei, astfel încât ei să-ncerce să le vândă. Asociația se numește „ Naomi Workshop Thessaloniki” și este o colaborare între Grecia și Germania (cred că obține o mică finanțare din Germania, au sprijin). Este o Asociație din Salonic. După ce le-am pictat și tricourile (eu mă simțem atât de bine pictând tricouri, și ei au fost atât de încântați de ce le-am făcut), le-am propus un voluntariat, la ei, în centru, pentru încă două luni. Bineînțeles că ei au fost de acord și, astfel, în cele două luni am început să lucrez cu refugiați și să ținem cursuri. Făceam, de două ori pe săptămână, în jur de cinci ore pe zi, ateliere, la care puteau să participe mai multe persoane. Practic, erau zile deschise în centrul „Naomi” și, atunci, refugiații știau că e deschis și pot să vină oricând. Ei aveau acces liber la mașinile de cusut și puteau să vină să coase tot ceea ce-și doresc și, atunci, ei, pe măsură ce veneau, se-ntâlneau și cu mine și lucrurile s-au conturat foarte frumos. Au fost câțiva cu care-am lucrat la început, până la sfârșit și au fost alții cu care-am lucrat cu mai puține ședințe, dar tot a fost o experiență foarte plăcută. Unii dintre ei și-au dezvoltat foarte mult calitățile, deși, ei nici măcar nu știau că pot să picteze, înainte și chiar continuă să picteze acum. Mă uimește, chiar, unul dintre ei! Pictează aproape orice, deja! I s-a potrivit foarte bine ceea ce a învățat și mă bucur tare mult pentru asta.
Cel mai probabil, voi contiuna colaborarea. În viitorul foarte apropiat vom expune cu Grupul „Avantpost”. Va fi o expoziție care se numește „In vitro veritas”, curator este Maria Orosan și, în această expoziție eu intenționez să expun, din nou, ceva legat de activitatea mea în Salonic, despre experiența refugiaților. Asta este ceea ce vreau, oarecum să atrag atenția publicului că este o problemă a lumii contemporane, să atrag atenția, în același timp, că suntem oameni, toți avem aceleași drepturi și nu e vina oamenilor că-n țara lor nu sunt condiții de trai și că unii copii sunt obligați să plece. Am lucrat cu alte două asociații, pe lângă „Naomi”, în care erau minori, între 14 și 18 ani, care, majoritatea au fost trimiși, practic, de familiile lor, în speranța unui viitor mai bun pentru copii. Este, cred că un sacrificiu foarte mare, din partea părinților, pe de-o parte, pur și simplu să știe că aceasta e șansa pentru copil, să plece și să-l trimită, chiar dacă e minor.

- De ce ai ales Timișoara, pentru a urma Facultatea de Arte?

- La terminarea liceului am avut mai multe opțiuni. La un moment dat, am vrut să plec la Boston. Începusem, deja, toată procedura, dar, nu știu, ceva m-a oprit să plec. După ce am hotărât, totuși, să nu plec la Boston, mă gândeam să aleg între Cluj și Timișoara, până la urmă, am ales Timișoara. Mi-a plăcut Facultatea de Arte de aici. Mi s-a părut că e puțin mai deschisă, mai contemporană. Pe de altă parte m-a atras Timișoara și datorită climei. Eu sunt o persoană mai friguroasă și vroiam soarele din Timișoara..., lucrurile s-au legat destul de natural să ajung aici.

- Ai desfășurat expoziții, în timpul studiilor la Facultatea de Arte și Design din Timișoara?

- Am desfășurat destul de multe expoziții, mai multe de grup, în mai multe părți. De exemplu, am avut o expoziție la Viena, unde, chiar una din lucrările mele a fost premiată. A fost un open call, pentru o expoziție de carte obiect, la M.A.K. (Museum of Applied Arts). Este Muzeul de Artă Contemporană din Viena și din acea selecție s-au premiat anumite lucrări. Eu am fost pe lista cu cei premiați. Am fost la Viena, la vernisaj. Expoziția a circulat ulterior și la Ljubljana, și la Praga.
Lucrarea premiată a fost o carte obiect, „Poem Cosmic”, se numea. A fost o lucrare interesantă care îmbină oarecum, una din pasiunile mele (uneori mai scriu și poezie). Era un proiect care s-a dezvoltat natural. Am scris câteva poeme, poezii pe care am hotărât c-ar fi intersant să le ilustrez și să le aduc, cumva, să le fac vizibile. În perioada aceea mi s-a părut interesant să le ilustrez direct digital. Am făcut desenele direct digital. Am folosit o tabletă, din aceea, grafică, care lucrează direct pe computer. Am făcut desenele și, cumva, din ilustrațiile respective, pentru fiecare poem, am montat un mic video pentru ilustrația respectivă, după care, toate aceste video-uri le-am unit într-unul mai lung și mi-am înregistrat vocea citind poemele. După care am aplicat sunetul peste partea vizuală a video-ului și toate au creat un mic filmuleț și, pe care am gândit c-ar fi interesant să-l introduc într-o carte. Fiind digital, am folosit un ecran digital pe care l-am îmbrăcat într-o carte (efectiv, într-o formă de carte, o carte masivă), și-n cartea respectivă se deschidea un cerc, prin care se deschidea universul către „Poemul Cosmic”. Era foarte interesant faptul că era o carte care se citea singură și, pe lângă faptul că se citea singură, se puteau vedea și ilustrațiile într-un filmuleț care rula în cartea respectivă. În 2011, am creat lucrarea. Cred că era primul an la Master.
Eu gândeam ca poemul acesta cosmic să fie trimis pe Stația Spațială Internațională și ca poemele să fie traduse în toate limbile pământului. Acesta era, cumva, conceptul inițial. Am reușit să traduc în câteva limbi, dar ulterior m-am apucat de alte lucruri și nu am mai tradus, n-am mai continuat pe zona aceasta. Încă nu a ajuns pe Stația Spațială Internațională, dar este deschiderea, așa că, dacă-n viitor...cine știe? Poate zboară spre cosmos, vreodată.


- Ce obiective ți-ai propus pentru momentul de la Noaptea Albă a Galeriilor?

- Să aduc lumea într-un spațiu și să-și ofere câteva minute în care să stea în tăcere și, pur și simplu să privească frumusețea unei plante, fără să trebuiască să tragă neapărat anumite concluzii sau fără să interacționeze la nivel verbal cu ceilalți. Eu consider, oricum, că interacțiunea se creează, pentru că se creează un spațiu de conexiune umană între cei care sunt prezenți și care împărtășesc, cumva, evenimentul, prin simpla lor prezență, care pare simplă, dar e foarte complexă, în același timp. Se întâmplă lucruri foarte interesante în momentul unui astfel de performance. De exemplu, la MISC, când am avut prima dată, oamenii nu mai vroiau să plece. Era 12, noaptea, cei de la galerie trebuia să închidă Galeria și așteptau ca noi să terminăm și era atât de frumos încât nimeni nu vroia să se ridice și să plece. Efectiv, se creează o energie în spațiul respectiv și e foarte plăcută. Deci, obiectivul meu e să fac, pur și simplu, oamenii să stea. Să stea și să contemple o plantă.

- Cât va dura evenimentul?

- Va fi între orele 21 și 24, adică trei ore. Să vedem ce se-ntâmplă. Poate va dura mai mult, dacă invitații vor să continue să contemple.

- E prima ta participare la Noaptea Albă a Galeriilor?

- Nu. Am mai participat. Anul trecut am avut aici, în DIGTAL CANVAS un alt eveniment. Practic, evenimentul acesta se va desfășura în Galeria DIGITAL CANVAS, care este o platformă pe care-am creat-o eu împreună cu Marius Jurca, soțul meu și în care expunem, în special, artă digitală dar, bineînțeles, aceasta este de obicei sau, uneori este însoțită și de instalații sau performance sau workshop-uri creative.
Toate au la bază o creație digitală. Noi am creat un spațiu cu echipamente, ca suport pentru acest tip de artă și prin aceasta considerăm că ajutăm artiștii care au nevoie de a expune, să aibă posibilitatea să expună. Noi, de multe ori ne-am confruntat cu această problemă; efectiv, galeriile nu ofereau echipamente și tot timpul trebuia să ne achiziționăm propriul monitor, propriul proiector și așa mai departe. Știm, din propria experiență, că nu e ușor să expui acest tip de artă.
Anul trecut, de Noapatea Galeriilor am avut aici o expoziție a artistului Adrian Oncu. Se numea „Digital Roots”. Oarecum, e o continuare interesantă. El făcea, o aluzie la digitalizarea vieții noastre și la conexiunea noastră cu telefonul mobil și întrebarea, „sunt, oare, rădăcinile noastre, digitale?”. Instalația consta în mai multe ghivece din care creșteau, în loc de flori, selfie stick-uri, cu telefoane mobile care aveau diferite video-uri din natură (ca și cum omul a fost în natură, a filmat în natură, dar totuși contempla natura prin intermediul telefonului).
De la „Digital Roots”, de anul trecut, la „Contemplarea vieții”, anul acesta, cu o plantă în ghiveci, vie și naturală, este așa o călătorie!

- Ce evenimente/activități urmează să se desfășoare în acest spațiu, până la finalul lui 2019?

- Luna aceasta, în viitorul foarte apropiat, chiar duminică o să avem o expoziție despre artă digitală. Este, de fapt, platforma „Spam Index”, care se lansează vineri, la București, sâmbătă, la Arad și duminică, în Timișoara. Va fi o expoziție în care vom prezenta câteva lucrări din cadrul acestui proiect, „Spam Index”, expoziție în care chiar participă și Marius Jurca cu un proiect și care va fi găzduită de spațiul nostru, DIGITAL CANVAS, împreună cu „Lapsus”. Ne bucurăm să fim parte din acest proiect.
Ulterior, vom vedea ce urmează. Eu organizez workshopuri creative, destul de frecvent. Îmi place să provoc lumea la creativitate și deschidere spre artă. Activitățile sunt foarte diverse, de la pictură, la reciclare. Chiar acum lucrez la un proiect în care reciclăm flacoane de plastic, pet-uri de doi litri, pe care le transformăm în ghivece pentru flori. Este un proiect foarte frumos și foarte prietenos și cu mediul, cu natura și cu oamenii. Bineînțeles, toți se bucură în momentul în care plantează o floare și iese un obiect, unic și interesant din materiale pe care le reutilizăm.

Interviu realizat de Cornel Seracin