Dorel-Teodor Ușvat este un colecționar de origine română, acum cetățean austriac și locuitor al Vienei. S-a născut în ziua de 16 iulie 1949, la Gottlob. Părinții săi, tata - Teodor, mama - Ecaterina, au venit la Gottlob înainte de război. Acolo s-a născut atât Dorel Ușvat, cât și fratele său. Soția fratelui său era nemțoaică, de aceea s-au stabilit în Germania. Pentru că nu și-a uitat locul natal, Dorel Ușvat a făcut donații - din colecțiile pe care le deține - atât școlii, cât și bisericii din localitatea Gottlob. Dorel Ușvat are doi copii care lucrează în Austria în domeniul medical.

„Noi suntem români-români, din Bihor. Am găsit în Ungaria, la Debrecen, un inginer pe nume Ușvat, care nu știa românește dar pretindea că e român. Numele Ușvat se regăsește în județele Bihor, Cluj și Satu Mare, precum și, cum am spus, în Ungaria. Din alte cercetări, am găsit originea familiei mele pe la anul 1460. În ceea ce privește numele, au fost mai multe modificări; eu, tata și fratele meu nu avem același nume, nu mai sunt scrise cu aceleași litere. Scrierea s-a modificat după ce au venit comuniștii”, ne spune Dorel Ușvat despre originea numelui familiei sale.

Este colecționar, după cum mărturisește, de mic copil, încă înainte de a merge la școală. „La Gottlob am stat până la vârsta de 14 ani, apoi am venit la Timișoara la școală”.

Dorel Ușvat a fost, în regimul comunist, deținut politic. „Am fost închis în anii 1966 și 1967, la Aiud, pentru că am trecut frontiera la sârbi. Aceștia m-au prins și m-au dat înapoi. După ce am ieșit din pușcărie, bunicul meu care a fost brancardier pe front în Primul Război Mondial, mi-a spus că eu am fost de vină că m-am lăsat prins”, rememorează Dorel Ușvat anii de detenție, apoi continuă: „ Până la urmă, tot am fugit. A doua oară nu m-au mai prins. I-am luat cu mine pe fiica mea și pe un inginer”. De cinci ani este pensionar, iar activitatea de colecționar îl ține mereu în priză.

La Viena, în ziua de 25 mai a acestui an, a fost sărbătorit Centenarul Marii Uniri. A fost vorba despre un simpozion, iar Dorel Ușvat a participat cu o expoziție. Evenimentul a fost organizat de Asociația „Unirea” din Wiener Neustadt. „S-a ținut la Viena, ne spune Dorel Ușvat, în sala în care memorandiștii s-au adunat în anul 1892. De aici, memorandiștii au ajuns în Ungaria, iar aceștia i-au băgat în pușcării. Iar când în Ungaria s-a instaurat comunismul, au fost omorâți”.

Exponatele, care sunt de fapt materiale pe tema Primului Război Mondial și a Unirii de la 1 decembrie 1918, au fost mai apoi aduse în țară. O parte dintre ele sunt la Reșița, iar cealaltă parte, la Gottlob. „Exponatele de la Gottlob sunt mai mult de factură didactică, pe care le pot consulta tinerii. De alfel, acestea sunt expuse chiar la școala din localitate. O parte a colecției a fost dedicată Primului Război Mondial, o sută de ani de la încheierea acestuia, iar cea de-a doua - Centenarului Unirii de la 1 decembrie 1918”.

Dintre exponatele dedicate Primului Război Mondial, Dorel Ușvat ne arată o carte poștală care, după cum ne spune, se dădea la ostașii neștiutori de carte. Pe ea scrie în mai multe limbi, iar mesajul în română sună așa: „Sunt sănătos și o duc bine”.

Colecționarul deține un album cu fotografii și ilustrate din Primul Război Mondial. Printre ele, o scrisoare trimisă la Cluj, de către un soldat, și adresată unei anume doamne sau domnișoare Illyes. O altă scrisoare este trimisă de soldatul Markevich Demeter, din Bozovici.

Astfel de elemente au constituit prima parte a expoziției organizată de Dorel Ușvat la Viena. Domnia sa deține peste 10.000 de materiale legate de Primul Război Mondial.

„Ambii mei bunici au fost pe front în Primul Război Mondial, astfel că o parte dintre documente le am din familie - ne spune Dorel Ușvat cu privire la proveniența acestor prețioase frânturi de istorie. Atât bunicul dinspre mamă, cât și cel dinspre tată au luptat la Piave. Unul dintre bunici era brancardier. Pe lângă aceasta, mai avea o misiune. Iuliu Maniu venea mereu pe front și aducea ziarul «Românul», de la Arad, tipărit de Vasile Goldiș. Bunicul meu era cel care împărțea ziarele printre soldați. Unul citea și zece ascultau. Mulți dintre soldați dezertau și fugeau la italieni. Celălalt bunic al meu a fost simplu soldat. Amândoi au scăpat cu viață din război. Am continuat apoi să strâng materiale. Un lucru interesant: Traian Grozăvescu, marele tenor, a luptat și el pe front, la Isonzo. Când focul înceta, el începea să cânte din tranșee. Italienii îl auzeau și îi strigau: «Canta, austriaco!», el fiind soldat în armata austriacă. În colecția de la Gottlob am o carte poștală scrisă de Aurel Popovici, care este autorul cărții «Statele Unite ale Austriei mari», publicată în 1907 la Leipzig, și în care preciza cum să fie divizate statele care alcătuiau imperiul”.

Tot despre Primul Război Mondial, Dorel Ușvat ne spune: „Un cercetător din Sibiu, Teodor V. Păcățeanu, a descoperit, în 1922, numărul românilor morți și dispăruți, combatanți în primul război. Un alt lucru interesant este stabilirea numărului de femei văduve și copii orfani. Astfel, din arhivele militare el a scos următoarea statistică: soldați români care au participat în Primul Război Mondial - 449.796 , plus 34.578 personal auxiliar, în total 484.374 de români care au luptat sub Austro-Ungaria; pe câmpul de luptă au murit, în închisori, prizonierat sau spitale 11.275; au fost 37.898 de răniți vindecabili; au fost 24.406 de invalizi; au fost 29.839 de dispăruți; au rămas 38.630 de văduve și 79.226 de orfani. Dintre soldații de pe front, 6.547 au fost intelectuali, 14.668 au fost comercianți și meseriași și 468.329 de plugari și muncitori. Menționez încă o dată că acești soldați veneau de pe teritoriile românești din Austro-Ungaria: Ardeal, Banat, Crișana, Sătmar, Maramureș și Bucovina”.

Expoziția despre Marea Unire de la 1918 cuprinde, de asemenea, timbre, cărți poștale și alte documente ale vremii. „La Gottlob am și fotografii făcute de Samuel Mârza, cel care a imortalizat atât momentul de la Alba Iulia de la 1 decembrie 1918, cât și prezențele lui Iuliu Maniu la Viena, înainte de Unire”.

Dorel Ușvat lucrează acum la o carte, pe care dorește să o publice anul viitor și care abordează și „mania de colecționar”, cum îi spune. Pe lângă pasiunea pentru istorie și geografie, mai deține numismatică, cartofilie și filatelie.

Expoziţia de la Gottlob 

Profesorul de istorie Adrian Banciu, de la Școala Gimnazială Gottlob, ne-a vorbit despre expoziția găzduită de unitatea de învățământ la care lucrează și care are la bază exponatele puse la dispoziție de Dorel Ușvat: „Expoziția este dedicată elevilor noștri, în special, dar și pentru toți cei care vor dori să o viziteze, și va fi deschisă începând de săptămâna viitoare. Ea cuprinde, prin intermediul unor ilustrații, informații despre Primul Război Mondial. Avem și niște hărți ale Imperiului Austro-Ungar, câteva distincții ce se acordau. Sunt în jur de o sută de documente istorice. Domnul Ușvat dorește ca o parte dintre aceste exponate să le doneze școlii noastre. Domnia sa a donat școlii și alte documente în trecut. Cu exponatele care ne vor fi donate dorim să deschidem o sală de muzeu aici, la școală, sau să le expunem pe holurile instituției. Sper ca, prin vizitarea acestei expoziții, elevii școlii noastre să înțeleagă ce au făcut înaintașii noștri în urmă cu un veac, deoarece, în zilele noastre, astfel de evenimente istorice pentru noi nu prezintă o atracție foarte mare în rândul elevilor. Sper să le pot insufla ideea că înaintașii noștri și-au dat viața pentru țară și că noi suntem astăzi o țară și un popor doar datorită lor, celor care au purtat Primul Război Mondial și au făcut Marea Unire. Pe de altă parte, încerc să-i sensibilizez în sensul de a continua și noi să căutăm și să colecționăm astfel de documente - chiar dacă nu atât de valoroase. Expoziția pe care o vom deschide cred că va completa fericit cunoștințele pe care noi le transmitem elevilor la clasă și sper ca ei să înțeleagă cât mai bine ceea ce s-a petrecut în urmă cu un secol”.

Expoziţia de la Reșiţa

Josef Erwin Țigla, președintele Forumului Democrat German din județul Caraș Severin, ne-a vorbit despre expoziția de la Reșița bazată pe documentele colecționarului Dorel-Teodor Ușvat: „În parteneriat cu Universitatea «Eftimie Murgu» din Reșița și cu Colegiul Tehnic Cărășan din Reșița, alături de Biblioteca Județeană «Paul Iorgovici», FDGR Caraș Severin și Asociația Germană de Cultură și Educație a Adulților din Reșița, am organizat trei zile de dezbateri și expoziții dedicate împlinirii a o sută de ani de la încheierea Primului Război Mondial și a o sută de ani de la Marea Unire. În cadrul acestor evenimente au fost expuse și părți componente ale marii expoziții a celui care este foarte aproape de sufletul românilor, atât de cei din țară, cât și de cei din zona Vienei, domnul Dorel Ușvat. Cu sprijinul domniei sale am organizat la Reșița, în cele trei zile, o expoziție itinerantă cu vederi vechi, ilustrate și corespondență dedicate celor două evenimente. Urmează ca în luna decembrie aceeași expoziție - într-un cadru mai amplu - să fie vernisată la Biblioteca Germană «Alexander Tietz» din municipiul Reșița. Relațiile dintre noi și domnul Ușvat durează de mai mulți ani și sunt prolifice pentru noi, îndeosebi, având în vedere faptul că el are o multitudine de materiale documentaristice care demonstrează realitățile din anul 1918, demonstrează, dacă mai era nevoie, această trăire în comun, și în acele vremuri, a tuturor minorităților naționale în Banatul istoric”.

   

Petru Vasile TOMOIAGĂ

 

Scrisoare-document semnată de profesorul Simion C. Mândrescu

CĂTRĂ ROMÂNII DIN TRANSILVANIA, BĂNAT, CRIȘANA, MARAMUREȘ ȘI BUCOVINA, AFLĂTORI ÎN ITALIA

 

Fraţi Români,

Multă vreme am suferit tot felul de nedreptăți și umilințe dela Unguri și dela Nemții din Austria pe pământul nostru strămoșesc. Împărații, drept răsplată pentru bravura și fidelitatea noastră, ni-au dat cu totul pe mâna lor, iar aceștia, cu ajutorul lor, sʼau făcut stăpâni în casa noastră. Ni-au luat moșiile și toate isvoarele de traiu și, văzând că totuși rezistăm, sʼau hotărât să ne răpească limba și credința.

Sʼau sculat străbunii noștri din toate unghiurile țărilor românești în contra asupritorilor: Viclenia Împăraților și a Nemților i-au împiedicat de a-și putea scutura jugul, iar conducătorii au fost arși de vii sau trași pe roată.

Sʼau ivit oameni curajoși ai cuvântului, grăit sau scris, cerând dela Împărat și mai marii Ungurilor și a Nemților dreptate: Au fost judecați, pentru graiul și scrisul lor, condamnați la amenzi grele și la temniți și mai grele, iar poporul batjocorit, bătut și tratat cu gloanțe pentru dragostea sa față de conducătorii

săi, față de limba și credința sa, cu amar în suflet sʼa văzut silit să-și poarte și mai departe crucea.

Pentru a-și asigura pentru totdeauna stăpânirea asupra noastră, Ungurii, ajutați de Nemți, au deslănțuit războiul actual. Noi, ca și celelalte naționalități asuprite din Austro-Ungaria, am fost nevoiți să pornim la luptă în contra intereselor noastre, lăsând în urma noastră pe mâni dușmane tot ce omul are mai scump pe lume: soții, copii, mame și surori precum și bătrâni neajutorați.

Și știți care ni-a fost răsplata?

Ni-au închis școlile, ridicând în locul lor școli ungurești și nemțești; 

ni-au luat copiii, trimițându-i în lăuntrul Ungariei pentru a li se pierde urma; au jefuit casele și gospodăriile românești, lăsând bătrâni, femei și copii muritori de foame; 

ni-au batjocorit soțiile și surorile, cari se duceau pe la autorități să afle știri despre noi; 

au luat și dus de prin sate tot ce era în stare să poarte o sapă sau un hârleț, i-au silit să sape tranșee, lăsându-i apoi să moară de foame, de frig și de boale;

au umplut teminițele de preoți și învățători români, învinovățindu-i de trădare de patrie, i-au bătut și schingiuit, spânzurând pe mulți dintre ei fără nici o judecată;

au dat în judecată până și pe soțiile fruntașilor români subt cuvânt că ar fi primit bine armata română, când aceasta a intrat în Transilvania.

Cu un cuvânt sʼau purtat în așa fel cu noi și cu ai noștri, că Dumnezeu știe ce vom mai găsi când ne vom întoarce la vetrele noastre.

Mulți dintre ostașii noștri au înțeles, însă, că nu trebue să se bată pentru cauza dușmanilor neamului românesc, au aruncat armele și au trecut ca dezertori la prietenii Românilor.

Așa au făcut mulți dintre frații noștri pe frontul rusesc – pe vremea când Rusia nu ne trădase încă –, așa au făcut pe frontul italian și sârbesc și mai ales pe frontul românesc.

Ba au înțeles ceva și mai mult: Șʼau înțeles datoria de a lua armele în contra asupritorilor lor, alături de România și de Puterile Aliate, căci își dădeau seama că biruința nu poate fi decât de partea acestora și odată cu biruința acestora va urma și libertatea pentru noi, unirea noastră cu patria-mamă cu România. (...) (...) refugiați în România, sʼau înrolat în armata română, acoperindu-se de glorie pe Valea Jiului, la Predeal și în alte locuri, unde au dat piept cu Ungurii și Nemții.

(...) o parte din România a fost ocupată de hoardele germano-maghiaro-bulgaro-turce, în urma trădărei rusești, prizonierii de război și dezertorii români ardeleni, bănățeni, crișeni, maramureșeni și bucovineni din Rusia sʼau adunat în legiuni subt drapelul român și au alergat în ajutorul României, în ajutorul acelora cari se jertfiseră pentru libertatea noastră din robia austro-maghiară.

Sʼau purtat și aceștia ca niște adevărați eroi la Mărășești și în alte locuri, ajunse neuitate prin vitejia Românilor de pretutindeni, acoperindu-se de cinste și glorie pe ei și pe ai lor.

O parte din ai noștri din Rusia, vre-o treizeci de mii, gata să plece și ei în ajutorul României, nʼau putut să-i vină întrʼajutor din pricina revoluției rusești. Sʼau unit însă în Siberia cu Ceco-Slovacii și luptă, tot pentru cauza noastră și a dreptății și libertății în lume, alături de bravele legiuni ceco-slovace.

 

Fraţi Români,

Nici noi, Românii din Transilvania, Bănat, Crișana, Maramureș și Bucovina, aflători în Italia, nu ne-am lăsat mai prejos. De trei luni fâlfâie în zona de război steagul „Legiunei Române iredente din Italia”, în jurul căruia sʼa adunat un frumos număr de voinci cu dragoste de neam încă pe vremea când nu se știa că Germania, Austro-Ungaria, Bulgaria și Turcia vor fi bătute așa de repede și așa de tare, încât să fie silite să ceară îndurare dela Anglia, Franța, Italia și America. Astăzi Bulgaria e scoasă din luptă, iar Germania, Austro-Ungaria și Turcia cerșesc pacea.

Până la pace mai e însă.

Toate barbariile, câte le-au făcut în Belgia, Franța, Serbia, Muntenegru, Italia și România, trebuesc răzbunate, trebuesc răzbunate toate nedreptățile, câte le-am suferit noi și celelalte naționalități negermane și nemaghiare din Austro-Ungaria, înainte de a putea fi vorba de pace.

Puterile Aliate au hotărât desființarea Austro-Ungariei și libertatea naționalităților de sub jugul germano-maghiar. Noi Românii, liberi pe pământul nostru, vom fi uniți cu România și vom forma acea țară mândră și tare, cum se cuvine să fie țara pe care a întemeiat-o străbunul nostru Traian de aproape 2000 ani.

 

Fraţi Români,

Dușmana noastră seculară, Austro-Ungaria, e pe moarte, își așteaptă lovitura de grație.

Îi va fi dată.

Se cuvine însă să luăm și noi parte la această lovitură.

Guvernul italian ca un bun părinte ni-a făcut cu putință aceasta participare.

Ni-a permis să ne organizăm în legiuni pe pământul sfânt al Italiei, să pornim pentru liberarea moșiei străbune de pe același pământ, de unde au plecat legionarii romani pentru a ocupa ținuturile locuite de noi astăzi între Tisa și Nistru.

Ni-a pus la dispoziție spre acest scop toate mijloacele necesare.

A numit comandant al legiunii noastre (...) un mare prieten al Românilor, pe generalul de brigadă Lucian Ferigo, eroul comandant de mai înainte al glorioasei brigade Sassari, rănit în războiul din Abissinia.

Adunați-vă cu toții în jurul steagului Legiunii române iredente din Italia, ca să nu fim noi în această luptă de liberare a popoarelor și a noastră mai pe jos de Ceco-Slovaci, de Poloni și de Jugoslavi și mai pe jos de frații noștri legionari din România și Rusia.

Alăturați-vă cu toții, să împlântăm cuțitul în inima călăilor noștri seculari. (...)

(...) peste cadavrele celor ce ne-au batjocorit soțiile și surorile, mamele și copiii noștri și pe toți ai noștri din moși, strămoși.

Veniți cu toții, strângeți-vă subt tricolorul nostru, pentru ca împreună cu armata italiană să mergem la Budapesta și Viena, unde ne vom întâlni cu armatele române, cari pleacă din nou la luptă pentru libertatea lor și a noastră.

Veniți cu toții pentru a nu lipsi tocmai noi dintre aceia cari făuresc cu arma în mână România Mare, România tuturor Românilor.

Puneți mâna pe arme, de data asta pentru cauza noastră, și arătați-vă vrednici strănepoți ai lui Traian și ai legiunilor sale, cu cari a ocupat mândrele ținuturi din Carpați și dela gurile Dunărei.

Cei de acasă vă așteaptă, Românii din România cotropită vă așteaptă și ei.

Nu uitați jertfa făcută de România pentru libertatea noastră.

Urmând calea trasă de Mihaiu-Viteazul, a înfruntat totul, și-a jertfit pe cei mai buni fii ai ei și e gata să mai jertfească încă pentru îndeplinirea visului nostru al tuturora, pentru unitatea noastră națională.

Urmați exemplul dat de marele rege de pe tronul României, regele nostru al tuturora, Ferdinand I, care nʼa stat pe gânduri să plece în fruntea mândrelor sale armate române pentru a executa testamentul lui Mihaiu-Viteazul și dorința tuturor supușilor săi de azi și de mâne.

Plecați cu încredere, că generalul, care a dus la glorie și biruință brigada Sassari, va ști să ducă pe aceeași cale și legiunea noastră.

Întregul neam românesc va fi mândru de noi și va binecuvânta fapta noastră, iar noi vom putea spune cu mulțumire în suflet: «Și noi am pus o piatră la temelia Românei Mari».

 

Roma, Octombrie 1918.

Simion C. Mândrescu, profesor la Universitatea

din București și Președintele Comitetului

de acțiune al Românilor iredenți

 

Document din colecția personală a lui Dorel-Teodor Ușvat