Trăim vremuri de mari zvârcoleli politice. Codul penal, statutul magistraților, Laura Codruța Kövesi, abuzul în serviciu, suspendarea lui Iohannis – tot felul de bla-bla-uri în care lumea vorbește mai mult sau mai puțin (de obicei, mult mai puțin) în cunoștință de cauză, unde toți emit păreri de deținători ai adevărului absolut, și unde societatea românească a ajuns să fie divizată mai ceva decât în vremea nefericitelor evenimente din martie 1990 de la Târgu Mureș. Se iese în stradă, se strigă, se hăulește, se acuză. Și toate acestea pentru ce?

Unii ar spune că totul este pentru apărarea justiției. Iar o parte dintre ei, cu siguranță, chiar cred sincer asta. Dar dacă, totuși, nu este așa? Dacă, totuși, „1984” și „Minunata lume nouă” au un corespondent perfect în ceea ce se întâmplă în România anului 2018? Și aceasta deoarece, din păcate, toată povestea cu legile justiției pare să nu fi fost nimic altceva decât o imensă perdea de fum. Una menită să mascheze cel mai mare jaf pregătit în istoria post-decembristă a României, un jaf care ar fi urmat să fie legalizat de Camera Deputaților prin aprobarea Legii perimetrelor off-shore.

Aici era hoția de „n”-șpe miliarde de euro, făcută pe o mână de PSD, PNL, ALDE, UDMR, PMP și USR. Dar cine să protesteze la un așa tun când tot discursul public e confiscat de discuții pe niște modificări legislative necesare/ obligatorii?

 

Mică istorie

În cursul anului 2008 au fost semnate acordurile petroliere, în baza redevențelor și impozitelor prevăzute de legislația românească în momentul respectiv. Legea prevedea obligația companiilor ca o mică parte din gaz să fie vândut pe piața românească la un preț reglementat. După cinci ani, în cursul anului 2013, a fost dereglementată piața de gaz natural. Ca o consecință, obligația de a vinde o parte din gaz la un preț reglementat a fost convertită într-o taxă suplimentară pentru extracția de gaz. Împreună cu redevența si cu impozitul pe profit, statul român ar fi obținut cam 60% din profitul realizat din exploatarea gazelor naturale din Marea Neagră.

Aici trebuie spus că exploatarea gazelor încă nu a început; punga de gaz existentă în Marea Neagră este suficient de mare cât să acopere necesarul României pentru vreo 50 de ani. Și că este adevărat faptul că România nu are tehnologia necesară exploatării gazelor naturale din Marea Neagră, dar la fel de adevărat este și faptul că acele gaze nu pleacă niciunde – cât timp nu sunt exploatate, stau acolo bine-mersi, garanție a viitoarei independențe energetice a României.

Ei, pentru marile companii care intenționează să exploateze gazele din Marea Neagră, situația nou apărută nu putea fi una foarte fericită. Adică vorbim, totuși, de un profit suplimentar de aproximativ 20 de miliarde de dolari, care nu ar supăra pe nimeni. A început „lobbyul” (care, în termeni românești, se traduce prin trafic de influență și abuz în serviciu) pentru ca taxa suplimentară să fie eliminată.

Și, prin votul UNANIM (!!!) al Senatului din februarie 2018, taxa suplimentară a fost eliminată. Au rămas redevența și impozitul pe profit, care ar fi dus la o cotă de 32% a statului român din profit.

 

Întoarcerea armelor

Mai era un singur pas de făcut: trecerea legii prin Camera Deputaților. Care ar fi trebuit să fie vinerea trecută. Trecerea a fost pregătită așa cum trebuie: mesaje de la partenerii strategici din Statele Unite, mesaje ale ambasadelor, chiar și pregătiri în media pentru a ni se arăta cât de bună este legea perimetrelor off-shore. Puține voci erau cele care acuzau că România riscă să piardă zeci de miliarde de euro și să-și vândă viitorul energetic pe o nimica toată – atât timp cât toată povestea cu eliminarea taxei suplimentare a fost pregătită pe vremea guvernului Dacian Cioloș, cât timp – laolaltă cu coaliția guvernamentală – PNL, USR și PMP susțineau legea, cine să iasă să protesteze împotriva ei? Este mult mai important, se pare, cazul a două secretare plătite din banii Direcției pentru Protecția Copilului Teleorman – caz a cărui gravitate nu încercăm sub nici o formă să o minimalizăm – decât o hoție generalizată, unde toată lumea merge frumos aliniată, ținându-se de mână, și explicându-se cum că interesul nostru național nu este să profităm de pe urma resurselor noastre, ci să le oferim investitorilor dispuși să vină și să le ia pe degeaba.

O acțiune pornită pe rețelele de socializare cu doar câteva zile înainte a ceea ce ar fi trebuit să fie votul final din Camera Deputaților, prin care mii și mii de oameni au scris deputaților care îi reprezintă, i-au tag-uit în postări pe rețelele de socializare, le-au blocat telefoanele cu apeluri și cu mesaje, le-a atras aleșilor atenție asupra mânăriei pe care se pregăteau să o voteze, mulți dintre ei cu ochii închiși. Un prim pas a fost amânarea discutării legii de vineri până luni. Iar luni, spre marea disperare a companiilor petroliere, legea a trecut prin Camera Deputaților cu o serie de amendamente deloc de neglijat.

 

Cam ce s-a întâmplat în Camera Deputaţilor

Așa cum ziceam, totul era pregătit, fain frumos, ca legea să treacă și prin Camera Deputaților la fel cum a trecut prin Senat, ca prin brânză. Doar că, la un moment dat, printre deputații majorității parlamentare a început să circule o hârtie, cu niște amendamente pe ea. Care au început să fie votate. Atunci a început agitația, iar rezultatul final a fost că USR, PNL și PMP au votat, fără excepție, împotriva legii modificate a perimetrelor off-shore.

Ce s-a schimbat de fapt? Nimic rău pentru România, dar titularii de acorduri petroliere au primit, prin legea off-shore, o lovitură foarte dură. Ca rezultat al implicării EFICIENTE a societății civile, cea mai mare hoție care urma să fie votată de Parlament a fost modificată substanțial: a fost eliminat creditul fiscal, a fost reintrodus impozitul pe veniturile suplimentare, redevența a crescut, a intervenit și obligativitatea ca minim jumătate din producție să fie destinată piețelor românești - altfel spus, numai de bine, și în termeni financiari, și în termeni de independență energetică. Un calcul simplu, la cald, arată vreo 20 de miliarde de dolari în plus pentru România.

 

Lamentări post-factum

A fost nevoie să treacă vreo două zile de la vot ca lumea să-și dea seama ce s-a întâmplat, de fapt. Nimeni nu a știut cum să prezinte, cu exactitate, votul dat în Parlament. Titularii de acorduri petroliere au ieșit cu un comunicat în care au zis ceva de genul că posibilitatea exploatării gazelor din Marea Neagră se „îndepărtează”. Societatea civilă gălăgioasă, care în acest caz a tăcut mâlc de la bun început, a început timid să se lamenteze că ne alungăm investitorii; ba mai mult, am auzit și tâmpenii de genul că gazele acelea oricum nu sunt ale noastre, ci ale celor care au capacitatea și curajul de a-și asuma riscul exploatării lor. Iar parlamentarii opoziției au încercut să arunce pisica moartă în ograda puterii, spunând că, de fapt, România ar fi trebuit să câștige mult mai mult decât o să câștige, de fapt, de pe urma gazelor.

Iată exemplu, prezentat de matematicianul Nicușor Dan (USR): „Prin Legea exploatării gazului din Marea Neagră, statul român pierde câteva miliarde de dolari (...) Statul român va obține cam jumătate din profitul brut al exploatărilor (estimat de companii la 29 de miliarde de dolari până în 2040). Țări cu rezerve similare (Norvegia, Marea Britanie, Olanda, Cipru, Noua Zeelandă) obțin 60-80% din profit. Spre exemplu, Noua Zeelandă, la un zăcământ de 140 miliarde mc (zăcământul din Marea Neagră e estimat la 170 miliarde mc), estimează că va primi 22 miliarde USD”.

Într-adevăr, prin modificarea din Camera Deputaților de luni, taxa suplimentară introdusă, împreună cu redevența și cu impozitul pe profit, ar aduce statului român ceva peste 50% din profit, ceea ce este, e adevărat, sub acel 60% obținut de Olanda, Marea Britanie sau Noua Zeelandă. Dar ce uită să se amintească este faptul că cel puțin jumătate din gazele rezultate în urma exploatărilor vor fi destinate pieței românești, fapt care ne scutește de orice fel de griji cu privire la viitorul nostru energetic pentru cel puțin o jumătate de secol. Este ceva? Da, este.

Cel mai bine a sintetizat situația Patrick Andre de Hillerin, de la „Cațavencii” (de altfel, primul ziarist care a atras atenția asupra hoției care se pregătea cu legea off-shore): „Sincer, nu înțeleg nimic. Până ieri, niciun partid românesc nu spunea absolut, dar absolut nimic despre legea offshore. Băi, lege pe care ei au votat-o în senat și care ne aducea nimic. Ei, bine, ieri s-a votat în cameră, s-a schimbat față de senat în locuri importnate iar companiile au început să chirăie că trebuie să plătească mult, că ei nu așa s-au înțeles. Pe varianta din cameră, luăm mult mai mult decât pe varianta din senat, companiile plâng, dar USR și PMP ne spun că au votat împotrivă pentru că luăm prea puțin. PNL la fel. Nu vă e rușine, mă? Noi ne-am chinuit să aflăm de legea asta, plimbată pe șest prin ambele camere, dar voi sunteți acolo. În senat, ticăloșilor, nu a existat niciun vot împotrivă. Niciunul. Iar acolo legea era nasoală rău. N-a deranjat nici PSD, nici PNL, nici USR, nici PMP. Acum, brusc, când s-au schimbat condițiile pentru concesionari, cică nu e bine, că luăm puțin. Da' când luam foarte-foarte puțin unde erați? Unde erați săptămânile trecute, când începuse să se discute în spațiul public? Unde erați când spuneam noi că se pregătește un jaf de proporții? Nu, serios, chiar nu vă e rușine?”.

 

Sfârșitul nu-i aici

Probabil că lobbyul companiilor petroliere nu s-a sfârșit. Acum se va începe cu presiuni pe lângă administrația prezidențială pentru ca președintele să nu promulge legea și să o reîntoarcă în parlament. Greu de crezut, însă, că și la o întoarcere a legii în parlament, acum, când ochii opiniei publici sunt ațintiți pe situație, s-ar mai putea schimba ceva în rău pentru statul român.

Dincolo de amenințările mai mult sau mai puțin voalate, companiile pregătite să exploateze gazul din Marea Neagră nu se vor retrage. Și nu o vor face pentru că au de făcut un calcul simplu: un profit decent este mult mai mic decât un profit uriaș, dar mult mai mare decât zero profit – ba chiar decât o pierdere, reprezentată de cheltuielile de explorare, pregătire și lobby de până acum.

Uite, că asta este și o temă pentru DNA-ul post-LCK: să investigheze cine și cum a pregătit hoția de miliarde de euro care a și fost votată de Senat și ar fi trebuit să fie oficializată de deputați; să verifice legăturile dintre marile companii concesionare în Marea Neagră și partidele (sau persoanele influente din partidele) care au votat ieri împotrivă, când au văzut că nu trece cum s-a pregătit. Și chiar și cu cele care au votat pentru la Senat varianta inițială. Pentru că aici nu vorbim de furt doar de la copii orfani, vorbim de furt de la toată lumea. Mare. Și să ne arate și nouă hoții.

Flavius BONCEA