Sfârșitul săptămânii trecute a adus cu sine plecarea dintre noi a celui care a fost generalul Iulian Vlad – ultimul șef al Securității comuniste. Moartea lui Iulian Vlad vine la un an de zile după ce filiala Timișoara a Academiei Române a găzduit, în aula instituției, lansarea unei cărți a acestuia – o lansare cu oareșce scandal, despre care am scris la vremea respectivă, permisă de președintele Ioan Păun Otiman. Și care, din câte am aflat ulterior, se baricadase într-un birou al Academiei, ca nu cumva să dea ochii cu vreunul din protestatarii veniți la eveniment.

În fine, multe lucruri nu sunt de zis la moartea acestui om. Decât, poate, că istoria l-a luat la el pe încă unul din torționarii comuniști. Deși a fost șef al Securității doar din 1987, Iulian Vlad a fost ofițer al cumplitei instituții de represiune începând din 1952. Practic, au fost 38 de ani în care, din ordinele lui sau cu aportul lui direct, au fost uciși, torturați, urmăriți oameni care aveau ceva de spus împotriva regimului. Un singur exemplu, notoriu de altfel: Doina Cornea a fost închisă și torturată din ordinul lui Iulian Vlad. Așa că hai să nu-l odihnească Dumnezeu în pace; doar, eventual, să-l ierte, pentru că sunt multe păcate pentru care Iulian Vlad are nevoie să fie iertat.

Șocant, însă, a fost modul cum s-a raportat majoritatea mass-media la moartea lui Iulian Vlad. Pentru că, cu puține (și lăudabile!) excepții, în media centrală s-a încercat acreditarea ideii că Iulian Vlad nu ar fi fost un criminal, ci un erou național. „Un om pentru istorie”, „Vinovatul de serviciu”, „Un real patriot”, sunt numai câteva titluri pe care le-am văzut în aceste zile la ziare și pe televiziuni. Ce a făcut Iulian Vlad să fie idolatrizat în asemenea hal? Conform celor care-i ridică osanale, în decembrie 1989 exista un plan kaghebist de rupere a României: țara noastră era infiltrată de agenți sovietici, care plănuiau să dea și Moldova noastră Republicii Moldova, Banatul să-l reunească sub stindardul iugoslav, Maramureșul să-l reunească în Ucraina, iar Transilvania, evident, să fie dată Ungariei. Iar singurul care s-a împotrivit și a reușit să și dejoace acest plan ar fi fost Iulian Vlad.

Tâmpenii de genul acesta au tot fost colportate de diverși „istorici” cu prezențe semnificative în mass-media, precum Alex Mihai Stoenescu sau Cristian Troncotă; oameni prezentați ca istorici dar, în fapt, niște mistificatori de cea mai joasă speță, care încearcă să rescrie istoria scoțându-i basma curată pe criminali și ridicându-i la rang de eroi naționali. În ultimii ani ai vieții, Iulian Vlad a tot făcut turnee prin țară în care a încercat să acrediteze aceleași idei. Idei mincinoase, de altfel, și combătute chiar de el în urmă cu ceva vreme. Conform celor dezvăluite de revoluționarul timișorean Marius Mioc în urmă cu vreo trei ani, în 11 iulie 1991, Iulian Vlad, în calitate de martor în procesul revoluţiei din Timişoara, declara așa: 

„În legătură cu elementul străin ţin să precizez: era de notorietate publică că în ultimii ani relaţiile României cu aproape toate statele se degradaseră şi mai ales cu Ungaria, datorită politicii dusă de N. Ceauşescu; datorită condiţiilor necorespunzătoare de viaţă ale populaţiei în ultimii ani mulţi cetăţeni români trecând fraudulos graniţa, pentru ca începând cu septembrie 1989 fenomenul să fie invers, o mare parte din aceştia reîntorcându-se în ţară; din cercetarea acestora a rezultat că unii fuseseră racolaţi de serviciile străine de spionaj şi trimişi cu misiunea de a submina regimul Ceauşescu, chiar prin acte de sabotaj care ar fi lovit în interesele generale ale ţării.

Datele trimise de unităţile departamentului din exterior, atrăgeau atenţia că străinătatea în cvasitotalitatea ei nu-l mai agrea pe Ceauşescu, chiar nu-l mai doreau la conducerea statului român. Evident, cauza de fond însă ce a condus la declanşarea evenimentelor din decembrie 1989 la Timişoara – aşa cum mi s-a raportat de organul de securitate local şi după cum şi ştiam din celelalte date că fenomenul era caracteristic întregii populaţii din România – a fost nemulţumirea justificată a oamenilor faţă de condiţiile materiale şi spirituale în care oamenii erau siliţi să trăiască. Dacă nu ar fi existat aceste nemulţumiri, oricâte încercări ar fi făcut străinătatea pentru a-l răsturna pe Ceauşescu şi regimul politic impus de el, nu ar fi reuşit.

Începând cu noaptea de 16/17 dec. şi în continuare până în data de 20 dec. 1989 organul de securitate local – col. Sima, cât şi gl. Macri şi în lipsa lui col. Teodorescu îmi comunicau date din care rezulta că sute de elemente turbulente au devastat oraşul şi că elementul străin nu rezultă a se fi implicat în continuarea fenomenului. De asemenea, aceştia nu mi-au raportat că acele sute de oameni scandau revendicări politice sau economice, până în 20 decembrie 1989.

Mai exact, cei trimişi de mine la Timişoara mi-au raportat că nu au elemente din care să rezulte vreun amestec al străinătăţii în producerea evenimentelor de la Timişoara.

În consecinţă, lui Ceauşescu N. nu i-am raportat nimic în legătură cu evenimentele de la Timişoara, absolut nimic”.

Altfel zis, toată faza aceasta cu securiștii care au luptat împotriva destrămării României a apărut doar mult după 1991. Și, culmea!, într-un moment în care, după cum observa foarte bine un prieten, aceiași securiști au reușit să-și umple buzunarele, vânzând țara bucată cu bucată. Frumos lucrat!

Și, în concluzie, Iulian Vlad nu are nimic de erou în el. Nu are nimic pentru care ar trebui să-l plângem. A fost un instrument al unui regim odios, și un instrument care și-a respectat îndatoririle față de acel regim. Este doar un criminal ca atâția alții, care a plătit mult prea puțin pentru răul pe care l-a făcut. Iar tentativele de a-l transforma în altceva sunt doar dovada faptului că Securitatea nu a încetat, de fapt, să existe niciodată. Ea lucrează, bine mersi, și acum.

Flavius BONCEA

P.S. - Iulian Vlad a fost șeful Securității până în... 30 decembrie 1989 (!!!), când această instituție a fost desființată oficial, prin decret al Consiliului Frontului Salvării Naționale. Ce a făcut Securitatea după 1990, vedem astăzi. Ce a făcut Securitatea între 22 și 30 decembrie 1989? Rămâne un mister, dat fiind că arhivele CNSAS sunt disponibile doar până la data de 22 decembrie...