Duminică, 11 iunie 2017, la Timișoara va avea loc celebrarea și evocarea unui dublu eveniment istoric petrecut în urmă cu 95 ani. În data de 8 iunie 1922, la Belgrad, în Regatul Sârbilor, Croaților și Slovenilor, a avut loc nunta viitorilor suverani ai Yugoslaviei, Regele Alexandru I Karađorđevići cu Regina Maria de Hohenzollern-Sigmaringen (a doua fiică născută în Familia Regală a României, fiica Regelui Ferdinand I „Întregitorul” și a Reginei Maria cea Mare). În aceeași zi, în capitala Regatului vecin, Belgrad, pe gazonul stadionului „S.K. Jugoslavija”, cele două echipe naționale de fotbal, ale României și Regatului Sârbilor, Croaților și Slovenilor, au disputat un joc de gală ce a contat pentru Cupa Regelui Alexandru. 

Odată cu încheierea primei conflagrații mondiale, după căderea ţarilor, după căderea Imperiului Austro-Ungar, tinerele monarhii din Europa încearcă să facă mici alianţe pentru a se putea apăra de „coloșii cu picioare de lut”. Pe viitorul suveran al Yugoslaviei, Alexandru I Karađorđevići, Regina Maria a României l-a cunoscut la Paris, atunci când a mers să pledeze cauza României, iar Alexandru promova la rândul său cauza Serbiei. Seriozitatea și pasiunea cu care Alexandru își susținea țara au făcut asupra Reginei Maria a României, nepoata reginei Victoria a Angliei, o puternică impresie, în gândurile ei încolțind încă de atunci ideea unei căsătorii a fiicei sale mijlocii (prințesa Maria, „Mignon”) cu prințul sârb, deși nu făcea parte dintr-o dinastie cu renume. Alianța dintre Regatul Sârbilor, Croaților și Slovenilor și Regatul României a avut ca particularitate faptul că a fost dublată de o uniune dinastică. Această uniune dinastică permitea întărirea bllcului națiunilor orientale favorabil Franței și depășirea neplăcutelor certuri dintre Belgrad și București privind împărțirea Banatului timișean, greu acceptată de guvernul Regatului României.

 

Despre uniunea dinastică. Alexandru I Karađorđevići și Maria de  Hohenzollern-Sigmaringen

 

În ziua de Crăciun a anului 1921, Alexandru I și Maria de Hohenzollern-Sigmaringen s-au logodit la castelul Peleș de la Sinaia, iar în primăvara lui 1922 prințesa a fost primită la frontiera româno-sârbă de prințul Paul, văr al lui Alexandru I, și a urcat pe cursul Dunării la bordul unui iaht alb până la Belgrad, unde, în iunie, a avut loc nunta regală.

Sosirea principesei Maria, la Belgrad, avea să modifice ambianța curții, marcată până atunci de personalitatea unui monarh celibatar și acaparat pe de-a-ntregul de îndatoririle sale. Mignon a preferat palatului regal de la Belgrad, vila de la Dedinje, din apropierea capitalei, pe care avea să o transforme într-un cuib familial intim și călduros, numai bun să destindă un rege care, după majorat, nu cunoscuse decât războaie și înfruntări politice. 

Alexandru I și Maria au avut trei copii: Petru (1923), Tomislav (1928) și Andrei (1929). Astfel dinastia Karađorđevići era consolidată și, într-un fel, legitimată pe plan monarhic prin aportul prestigios al familiilor Saxa-Coburg-Gotha și Hohenzollern-Sigmaringen, care făceau din ea aliata a numeroase familii domnitoare din Europa, în special a familiei regale a Angliei. 

Născut la Cetinje, capitala Muntenegrului, la 17 decembrie 1888, principele Alexandru, fiul Regelui Serbiei, Petru Karađorđevići și al Zorkăi Petrović-Njegoš de Muntenegru, era al doilea fiu pretendent  la tronul Serbiei, după Gheorghe, fratele său mai mare. Pe când era la Școala de paji de la Sankt-Petersburg, în 10 iunie 1903, Alexandru a vizitat o mănăstire rusească, iar aici, în penumbră, s-a lovit cu fruntea de o candelă, din care i s-a scurs ulei pe creștet. Multora dintre cei care au aflat întâmplarea, aceasta le-a părut ca o ungere pentru viitorul suveran al Yugoslaviei, Alexandru I Karađorđevići, fiind un semn providențial. 

Alexandru a primit educația de viitor Rege la universitatea din Belgrad, apoi la Saint-Cyr (Franța). În 11 iunie 1914, Regele Serbiei, Petru, a decis să se retragă din funcția suverană, fiul său Alexandru I devenind regent. Câteva zile mai târziu avea să izbucnească primul război mondial. 

Prințesa Maria de Hohenzollern-Sigmaringen s-a născut în anul 1900, la Gotha, iar pentru că mama sa a născut-o pe când asista la reprezentaţia operei lui Ambroise Thomas, „Mignon”, dorința Reginei Maria a fost ca noua născută să fie numită, în familie, Mignon. 

În octombrie 1934, la Marseille, Regele Alexandru I Karađorđevići a căzut victima unui atentat, pierzându-și viața. Regele Alexandru I a fost cel care a schimbat numele țării, din Regatul Sârbilor, Croaților și Slovenilor, în Yugoslavia, în 6 ianuarie 1929.

Regina Maria a Yugoslaviei a răposat întru Hristos, în exil, la Londra, pe 22 iunie 1961, și a fost înmormântată la „Royal Burial Ground”, Londra. În 2013 a fost reînhumată la Mausoleul Regal Oplenac de lângă Belgrad.

 

Primul meci al naționalei de fotbal a României 

 

Odată cu planurile de a-și căsătorii fiica mijlocie, principesa Maria, cu principele Alexandru I Karađorđevići, Regina Maria cea Mare a „nășit” primul meci al echipei naţionale de fotbal a României.

Pentru naționala de fotbal a României, momentul 8 iunie 1922 reprezintă începutul existenței în lumea jocului cu balonul rotund, fiind primul ei meci jucat în istorie. 

Cronicile acelei perioade păstrează amintirea organizării acelui meci istoric pentru cele două regate naționale vecine, România și Yugoslavia. Deplasarea naționalei României s-a făcut anevoios, nefiind bani ai vreunui for fotbalistic puși la dispoziția echipei, astfel că fotbaliștii componenți ai naționalei au pus mână de la mână și au adunat banii necesari pentru deplasarea la Belgrad. Existând voință din partea fotbaliștilor, au apărut și „sponsori”. Elmer Hirsch, un lord, a comandat, pe propria-i cheltuială, un rând de echipament, în Regatul Unit al Marii Britanii (Anglia). „Sponsor”-ul a ținut foarte mult ca pantalonii de joc ai fotbaliștilor reprezentativei Regatului României să aibă buzunar la spate, în care să încapă batista spre a-și șterge sudoarea din timpul jocului. 

Antrenorul echipei Regatului României era Teofil Moraru, fost sportiv de performanță, campion la aruncarea greutății. Pe atunci, sistemul de joc era unul care punea mult, mult accent pe atac, 1-2-3-5.

 

Prezentarea loturilor naționalelor de fotbal ale Regatului României și Regatului Sârbilor, Croaților și Slovenilor

 

Fotbaliștii reprezentativei Regatului României, prezenți în acel meci, au fost: goalkeeper-ul Adalbert Ritter (4 meciuri în tricoul echipei naționale de fotbal a României), de la campioana României, Chinezu Timisoara; Elmer Hirsch (5 meciuri în tricoul echipei naționale de fotbal a României), aristocratul, cel care avea să scape de lagărul nazist dar murea, în 1952, la finalul unui meci de pe Arena „Phoenix” din Baia Mare, Phoenix Baia Mare-Armata Cluj; Dezso Jakobi (5 meciuri în tricoul echipei naționale de fotbal a României), românizatul Dezideriu, de la clubul Haggibor Cluj, echipa evreilor, decedat într-un spital din Viena, la doar 24 ani, fiind neîngrijit, după ce suferise o accidentare într-un meci amical; Aurel Guga (12 meciuri în tricoul echipei naționale de fotbal a României și 4 goluri marcate) primul căpitan al echipei naționale, simbolul clujenilor de la „Universitatea”, considerat unul dintre cei mai buni fotbalisti români ai perioadei. A mai evoluat și pentru Vulturii Lugoj, Gloria Arad, U.C.A.S. Petroșani, Jiul Lupeni. A murit în 1936, în accident de mașină, la Timișoara; Francisc „Feri” Rónnay (8 meciuri în tricoul echipei naționale de fotbal a României și 3 goluri marcate) venea de la C.A. Oradea şi a marcat primul gol din istoria echipei naționale a României; Alois Szilagyi (a jucat pentru echipa de club M.T.K. Tg. Mureș), meciul cu Yugoslavia a fost singurul său meci în tricoul echipei naționale a României; Nicolae „Kinigli” Honigsberg (a jucat la echipa de club C.A. Oradea), în prima reprezentativă de fotbal a României a jucat în 6 meciuri; Francisc Zimmermann, fotbalist al clubului C.A. Timisoara, a jucat două meciuri pentru echipa națională; Carol Frech, fotbalist în echipa Chinezu Timisoara, campioana Regatului României, a jucat 3 meciuri în tricoul echipei naționale; Paul Schiller, fotbalist în echipa campioană a Regatului României, Chinezu Timișoara, a jucat doar în meciul cu Yugoslavia în tricoul echipei nationale; Ion Auer, fotbalist în echipa clubului A.M.E.F. Arad, doar în meciul cu Yugoslavia a jucat în tricoul echipei naționale de fotbal a României. 

Echipa națională de fotbal a Regatului Sârbilor, ,Croaților și Slovenilor a aliniat în meciul cu naționala de fotbal a Regatului României următorii fotbaliști: Dragutin Fridrih -  Andrija Kujundžić „Čiča”, Jaroslav Šifer, Stjepan Šterk, Artur „Ture” Dubravčić, Rudolf Rupec, Dragutin Babić, Branko Zinaja, Emil Perška, Vladimir Vinek, Ivan Šojat. Dragutin Fridrih (goalkeeper) - a fost considerat un „atlet versatil” care, în afară de fotbal, a mai parcticat patinaj, hochei, atletism și tenis. Fotbal a început să joace în orașul său natal, Koprivnica, împreună cu alți doi frați. A evoluat pentru echipa de club H.A.Š.K., Zagreb. Andrija Kujundžić „Čiča” - întreaga carieră a petrecut-o în echipa de club J.A.D. Bačka, considerat cel mai vechi club de fotbal din Yugoslavia. Kujundžić a fost printre invitații echipei naționale a Regatului Sârbilor, Croaților și Slovenilor la Jocurile Olimpice din 1924 de la Paris. Jaroslav Šifer - a jucat pe postul de fundaș, șase jocuri pentru echipa națională, inclusiv două meciuri la Jocurile Olimpice de vară din 1920. La nivel de club a jucat pentru echipa croată P.H. Građanski Š.K. Zagreb. Stjepan Šterk - pentru echipa națională a jucat un singur meci, cel împotriva României, de la Belgrad, la 8 iunie 1922. Artur „Ture” Dubravčić - primul căpitan din istoria echipei naționale a Regatului Yugoslaviei. A participat la Jocurile Olimpice de vară din 1920, Anvers, a fost printre invitații la Olimpiada din 1924 de la Paris. A murit subit în 1969, cu câteva zile înainte de a primi un premiu pentru întreaga carieră, cu ocazia celei de-a 50-a aniversări a Asociației de Fotbal din Yugoslavia. A jucat în echipa de club H.Š.K. Concordia Zagreb. Rudolf  Rupec - a jucat pentru echipele naționale din Austria și Regatul Sârbilor, Croaților și Slovenilor. El a început cariera la S.K. Rapid Viena în 1911 și apoi între 1913-1920. În 1920 s-a alăturat echipei croate de club P.H. Građanski Š.K. Zagreb. Cu acest club a câștigat campionatul național al Regatului Sârbilor, Croaților și Slovenilor în 1923 și 1926. Dragutin Babić - poreclit „Braco”. Este considerat primul star al primei generații de fotbaliști din echipa Yugoslaviei. „Braco” a jucat cea mai mare parte a carierei sale în Zagreb, la echipele de club P.H. Građanski Š.K. și H.Š.K. Concordia. Pentru echipa națională a jucat pentru prima dată la 28 octombrie 1921 împotriva Cehoslovaciei. Ultimul joc în naționala Yugoslaviei a fost în meciul contra naționalei similare a Bulgariei, 19 aprilie 1931. În 1923 și în 1928 a câștigat titlul de campion național cu echipa P.H. Građanski Š.K. Zagreb, iar în 1930 cu Concordia Zagreb. Branko Zinaja a evoluat în echipa națională a Regatului Sârbilor, Croaților și Slovenilor din 1921 până în 1923, în șase jocuri. A jucat în echipa de club H.A.Š.K., Zagreb. Emil Perška - fotbalist, jurnalist, caricaturist și istoric al sportului, de origine slovacă. Pentru reprezentativa de fotbal a Regatului Sârbilor, Croaților și Slovenilor a jucat 14 meciuri și a marcat două goluri. A evoluat la Jocurile Olimpice de vară în 1920 și 1924. Sub numele Pelle-Mela a scris într-un ziar din Zagreb. Perška a fost primul editor, din spaţiul slavilor meridionali, al unei reviste de sport. A fost eseist și a scris într-un mod plin de umor, cu multe detalii din lumea fotbalului. A jucat în echipa de club P.H. Građanski Š.K. Zagreb. Vladimir Vinek a jucat pe postul de atacant, iar în naționala de fotbal a Regatului Sârbilor, Croaților și Slovenilor a jucat prima dată în meciul contra României, 8 iunie 1922. Ultimul meci jucat în naționala țării sale a fost la Olimpiada din 1924 de la Paris, unde echipa sa a fost înfrântă cu 0-7 de Uruguay. A evoluat în echipa de club H.A.Š.K. Zagreb. Ivan Šojat a jucat pentru echipa națională trei partide. Primul a fost meciul de la Belgrad, la 8 iunie 1922 împotriva României, al doilea pe 28 iunie 1922 la Zagreb împotriva Cehoslovaciei, iar al treilea pe 1 octombrie 1922, la Zagreb, împotriva Poloniei. A jucat în echipa de club H.A.Š.K. Zagreb. 

Reprezentativa națională de fotbal a Regatului României a învins în acel meci, 2-1, reprezentativa similară a Regatului Sârbilor, Croaților și Slovenilor și a primit Cupa Regelui Alexandru, chiar din mâna viitorului suveran al Yugoslaviei, Alexandru I Karađorđevići. Marcatorii golurilor au fost Jaroslav Šifer (pentru gazde), Francisc „Feri” Rónnay și Aurel Guga, pentru naționala Regatului României. Meciul a fost arbitrat de austriacul Heinrich Retschury. 

 

Celebrarea și evocarea momentului 8 iunie 1922, la Timișoara, 11 iunie 2017, Arena „Știința”

 

La 95 ani de la momentul 8 iunie 1922, organizațiile monarhiste din România și Serbia, cu sprijinul Federației Române de Fotbal, a Universității Politehnice Timișoara și a Asociației Suporterilor lui A.S.U. Politehnica Timișoara, „Druckeria”, duminică, 11 iunie, pe gazonul arenei „Știința”, inaugurată în 28 iunie 1928, în timpul Regenței Majestății Sale Regelui Mihai I de România, organizează un meci de fotbal amical de fotbal, Meciul Prieteniei, între două selecționate din România și Serbia, România Regală vs. Serbia Regală. La acest eveniment va lua parte Alteța Sa Regală Principele Radu al României. În primele 10 minute ale meciului, jucătorii celor două echipe vor purta tricouri cu numele fotbaliştilor care au jucat în 8 iunie 1922, la Belgrad. 

Evenimentul promovează un stil de viață sănătos, respectul față de istorie, competiția fair-play, precum și creșterea performanțelor sportive. Veniturile obținute de organizatori vor fi donate unor asociații caritabile locale. 

Lovitura de începere pentru Meciul Prieteniei va fi dată de Alteța Sa Regală Principele Radu al României și prof. Ion V. Ionescu (Jackie), fostul antrenor de glorie al echipei Politehnica Timișoara.

Cornel Seracin

Foto: www.facebook.com/istoriatricolorilor