Interviu cu graficianul Alexandru Jakabhazi

Alexandru Jakabhazi s-a născut la Dej după care și-a îndreptat pașii înspre Institutului de Arte Plastice din Cluj-Napoca. Cu toate că venea dinspre un alt domeniu de studiu, șansa s-a împletit cu talentul existent, croind astfel direcția înspre o carieră artistică. 

Forma de exprimare artistică s-a dezvoltat în timp, de la o abordare realistă, înspre una abstractă. Lucrările sale cuprind diverse elemente, însă artistul creează cu atenție și în mod conștient „aceeași lume”. El le descrie ca reprezentând „un dialog între spontaneitate și rigoare”. 

După mai mulți ani petrecți în diferite orașe, artistul a ales să se stabilească la Timișoara, pe care o descrie ca un spațiu cultural heterogen, care are însă un mare potențial de a deveni un reper cultural clar. 

- Ați urmat cursurile Institutului de Arte Plastice din Cluj-Napoca. Când ați decis să vă îndreptați spre artă? 

- Eu am făcut un liceu de matematică-fizică suprareal la Dej. M-am gândit să dau la arhitectură și pe vremea aceea se mergea la pregătiri, la Cluj, la profesori de acolo. Și unii colegi cu care mergeam împreună cu trenul, ziceau că ei dau la arte plastice și se dau numai probe de desen, nu și de matematică. I-am întrebat dacă pot merge odată la facultatea de arte să văd cum desenează, ce fac. Într-o sâmbătă m-am dus cu ei la o pegătire și mi s-a părut interesant.

Eram bun la desen, în timpul liceului am terminat Școala Populară de Artă, și profesorii de la facultate, care se ocupau de pregătiri, mi-au spus că am talent dar trebuie să mai lucrez.

Nu făcusem liceul de artă, concurența era mare, erau șase locuri pe an. Intrau șase oameni și unii veneau din urmă, care au dat de ani de zile și nu au intrat. Am încercat, am avut noroc și am intrat. Și așa, de la un domeniu mai rațional am venit către arte plastice.

- Cu toate că veneați de la un profil diferit, arta nu era chiar un domeniu nou...

- Nu, eram un copil talentat, apreciat la școală. Făceam multe caricaturi. 

- Grafica a reprezentat prima alegere?

- Da, pentru că făcând caricaturi... Aveam și memorie, rețineam proporțiile feței și mă apropiam de artă prin grafică. Pentru că nu urmasem un liceu de specialitate, nu am știut exact ce e grafica, abia în facultate am înțeles. 

A fost și o surpriză că am ajuns acolo, pentru că erau 84 de candidați pe șase locuri. Pot spune că eu am intrat din noroc. Acum sunt profesor la universitate, știu ce înseamnă să intri și știu ce înseamnă norocul.  Dar am avut șansa asta, am făcut un desen bun și am intrat.

- Care au fost primele lucrări pe care le-ați  realizat și cum s-a desfășurat prima expoziție?

- Terminând școala de la Cluj, care este o școală mai academică, pe vremea aia era mai tradiționalistă, desenam figurativ, suprarealist, realist. La prima expoziție nu știa lumea dacă e fotografie sau desen. A avut succes, am vândut toate lucrările.

După aceea, încet, încet am introdus și elemente abstracte în lucrările mele. Simțeam nevoia să lucrez mai liber, să nu fiu constrâns de o imagine foarte exactă. În timp partea abstractă a câștigat atât de mult teren, încât partea figurativă a ieșit din compoziție. 

- Care a fost parcursul profesional după finalizarea studiilor?

- Când am terminat a fost repartiție guvernamentală, a trebuit să alegem un loc de muncă. Eram 20 care terminam grafică, pe țară, la Iași, Cluj și București. Și în ordinea mediilor am ales fiecare. Nu erau cine știe ce locuri de muncă, erau pentru posturi de profesori, orașe mici, mă rog... Eu am ales Târgu Jiu pentru că era capitală de județ, la Casa de Modă, la cooperație. Acolo am lucrat timp de șase ani. După aceea, soția mea era din Sibiu iar familia ei a aranjat cumva să mergem acolo. Am lucrat la Casa de Modă de acolo până la Revoluție. Apoi am fost director la Fondul Plastic, am fost director la Cultură pe vremea lui Pleșu și în paralel profesor la liceul de artă.

La o vizită a colegului, Constantin Catargiu, la Sibiu, în ’99 , mi-a spus că ar fi posibilitatea să vin la facultate la Timișoara, pe un post de grafică. Am stat și m-am gândit dacă merită să fac această schimbare, mi-am zis că deja cunosc Sibiul, cunoșteam limitele a ceea ce pot face și am ales să schimb puțin modul de viață. Așa am venit la Timișoara.

Când am sosit am primit acest atelier (n.red. atelierul de lucru) de la Uniunea Artiștilor Plastici. Nu aveam încă locuință, dar am avut atelier. De 17 ani sunt aici și am crescut încet în cadrul Facultății de Arte Plastice, lector, conferențiar, apoi profesor.

- Cum ați descrie meseria de profesor universitar și ce ne puteți spune despre tânăra generație?

- Eu predau grafică aplicată, mai precis reclamă, publicitate, logo, design grafic. Evident, am fost obligat să mă pun la punct cu partea tehnică, să cunosc programele cu care lucrează studenții. Mulți colegi din generația mea nici nu știu să deschidă calculatorul.

Pe de altă parte și lucrările mele cumva, predând comunicare vizuală, s-au transformat. Fac lucrurile conștient, nu că așa mi-a venit să fac sau așa mi-a ieșit. Mie nu-mi „iese” lucrarea, ci o fac conștient. Știu exact ce pun acolo, știu cum construiesc imaginile. Iar problemele de limbaj, de comunicare vizuală și experiența proprie, pot să le transmit mai departe studenților mei. Cumva îi canalizez conștient, să se adapteze, să influențeze subconștientul clientului să-i placă o lucrare, fără să știe de ce îi place, pentru că clientul nu știe ce vrea. 

La noi e ca o familie. Avem studenți puțini și îi cunosc deja pe fiecare în parte, iar comunicarea e mai eficientă. Mai vin și la atelier, dar fiind studenți la grafică aplicată, nu gustă neapărat grafica liberă, sau ceea ce fac eu. Pe de altă parte mă apreciază pentru că văd câte expoziții am, că am umblat în lume și le aduc tot timpul informații legate de ceea ce am văzut. Sunt oameni care știu ce vor și atunci când termină vreau să câștige bani, să aibă un venit. 

- Revenind la munca de artist plastic, ce tehnici folosiți pentru realizarea lucrărilor și care sunt principalele surse de inspirație?

- Eu lucrez abstract. Folosesc cam aceleași elemente, aceeași lume de semne, dreptunghiuri mici, linii, elemente libere, o pensulație liberă. Cumva, ca mod de lucru, desenez la început un gest liber cu acrilice și după aceea încerc să îmblânzesc acea suprafață. La început e o imagine destul de agresivă, difuză, neclară și caut să pun elemente cu care ordonez această suprafață. Linii, dreptunghiuri, diferite alte elemente. De fapt e un dialog între spontaneitate și rigoare în lucrările mele. Cam asta e ceea ce fac.

Lucrez pe pânză, pe hârtie și pe carton. Și aceeași lume o creez și în format mai mic. 

- Povestiți-ne puțin despre expozițiile pe care le-ați avut și despre recunoașterea meritelor de care v-ați bucurat de-a lungul timpului. 

- Eu iau expoziția ca moment de comunicare. Expoziția este o provocare pe care ți-o dă un organizator. Există niște manifestări bienale, trienale, care se repetă la un an, doi, sau trei și care se desfășoară în toată lumea. Primesc aceste invitații și în momentul în care le-am primit, simt nevoia să răspund dacă am fost invitat. Nu e mare lucru, trimisul unei lucrări la o expoziție nu costă mai mult decât o bere. Mulți colegi poate nu trimit pentru că nu cunosc sistemul. Evident că există și situații când trebuie să trimiți lucrări de mai mari dimensiuni, dar, în general răspund pozitiv. Acest lucru mă ține în priză.

Sunt oameni care se plâng că nu s-au născut în Occident, că se simt izolați într-o zonă estică a lumii. Eu participând la aceste expoziții simt că sunt integrat în globalizarea artistică. Artiștii sunt de peste tot. Ce ar fi dacă toată lumea ar locui la Paris? Fiecare locuiește undeva și în lucrările lui există, în mod inconștient, amprenta zonei în care trăiește, a spațiului în care s-a dezvoltat. 

Particip la toate expozițiile care mi se ivesc. Am aproximativ 40-50 de expoziții internaționale pe an. Sunt în jur de 400-500 de expoziții internaționale la care am participat. 

Evident că trimițând lucrări la multe expoziții, dată fiind și vârsta pe care o am, cumva am intrat și în conștiința publică, a organizatorilor. Și sigur că uneori sunt remarcat și recompensat cu premii, mențiuni, nominalizări, sau mi se vinde lucrarea. De exemplu, de curând am primit un e-mail că mi s-a vândut lucrarea de la Bienala de Gravură din Vancouver. Chiar dacă nu e vorba de sume mari, e bucuria că cineva a ales acea lucrare, că i-a plăcut. 

- Cum vedeți Timișoara, ca spațiu cultural?

- Din unghiul meu, ca artist plastic, eu sunt mulțumit. Artiști există, potențial există. Iar prin faptul că Timișoara are onoarea de a fi Capitală Culturală Europeană în 2021, are și resurse dar are și o responsabilitate față de cetățeni, de zona asta și chiar față de Europa. Sibiul s-a dezvoltat foarte mult având acest statut. De curând am fost într-o delegație a universității acolo, am parcurs niște străduțe mici pe care le cunoșteam și mi s-a părut că sunt în Veneția. Fiecare căsuță avea un butic, un mic magazin de artizanat, ceea ce în Timișoara încă nu văd. Nu sunt aceste mici magazine de unde să plece turiștii cu o amintire. Și avem zeci de absolvenți care trăiesc din produse handmade și nu au cadru în care să le comercializeze. 

Eu zic că faptul că orașul are teatre, filarmonică, biblioteci, muzee, multe galerii, îi oferă un potențial foarte mare. Aproape în fiecare zi este câte un eveniment, sunt și mulți scriitori apreciați.

Poate acest cadru, Timișoara 2021, îi va da cumva și o direcție și un sens ca tot acest potențial să devină un reper cultural clar, așa cum poate este Clujul, Iașiul. Deocamdată e un spațiu cultural destul de heterogen.

- În ce proiecte sunteți implicat și ce planuri aveți pentru viitorul apropiat?

- În 12 mai, în cadrul Zilelor Maghiare Bănățene, voi avea o expoziție la Szeged, la galeria universității, împreună cu un coleg mai tânăr. Nu mă puteam duce cu aceleași lucrări pentru că acolo am mai expus cu câțiva ani în urmă și atunci am realizat altele pentru acest eveniment, la care încă lucrez. 

După aceea, în 2 august am o expoziție la Budapesta, la Galeria IX, care este galeria de deschidere a Taberei Internaționale „Plein Air” de la Csongrad. Ei mi-au propus să fac această expoziție personală, cu ocazia deschiderii acestei tabere internaționale de creație.

Ioana NICOLESCU