„Cu neclintită credinţă în viitorul nostru, animat de acelaşi devotament şi dorinţă de a munci, voi continua să servesc poporul român, de care destinul meu este legat inexorabil”

Marți, 21 martie 1997. Majestatea Sa Regele Mihai I al României, pentru prima dată după o jumătate de secol, ajunge în Marea Britanie pentru a reprezenta oficial România. Era vizita inaugurală a Turneului de Regal de susținere a accederii României în NATO, turneu desfășurat la rugămintea și cu susținerea Guvernului României. Se împlinesc, astăzi, 20 de ani de la acel eveniment. Douăzeci de ani de diplomație regală în folosul României din partea unei instituții care, deși încă nu este recunoscută oficial ca instituție de către statul român, primește cu fiecare zi tot mai multă apreciere din partea românilor.

Momentul rupturii

În noiembrie 1947, Majestatea Sa Regele Mihai participă la căsătoria Principesei Elisabeta a Marii Britanii cu Ducele de Edinburgh. Acolo o întâlnește (mai mult sau mai puțin întâmplător) pe Principesa Ana de Bourbon-Parma, de care s-a îndrăgostit la prima vedere. În ciuda faptului că România era deja ocupată de forțele comuniste și a faptului că a fost sfătuit să nu se mai întoarcă, Regele nu își abandonează țara. Vine înapoi și își anunță intenția de a se căsători cu Principesa Ana. Autorităţile comuniste intră în panică și fac tot ce le stă în putință pentru a pune în practică un moment pe care îl pregăteau deja de ceva vreme: eliminarea ultimului bastion de luptă împotriva comunismului, prin determinarea Regelui Mihai să abdice. Momentul trist al decapitării națiunii române vine la 30 decembrie 1947, când Petru Groza și Gheorghe Gheorghiu Dej îl șantajează pe Regele Mihai cu execuția a o mie de tineri arestați în cazul în care nu ar fi acceptat să abdice. Pentru a-și întări spusele, îl lasă să vadă că sunt și înarmați. La  3 ianuarie 1948, Regele Mihai şi Regina-mamă Elena părăsesc România, nefiind lăsați să ia cu ei decât câteva bunuri personale.

„În slujba voastră în toate timpurile”

Așa sună titlul unei cărți cu mesaje și convorbiri radiofonice ale M.S. Regelui Mihai, editată de Societatea Română de Radio în 2011: „În slujba voastră în toate timpurile”. Pentru că, dincolo de abdicarea de la 30 decembrie 1947, Regele nu a încetat niciodată să fie în slujba poporului român. Actul abdicării, semnat sub ameninţare, este ilegal şi lovit de nulitate. Mai mult decât atât, actul nu a fost niciodată sancţionat de Parlamentul României – drept pentru care nici nu putem vorbi de o abdicare de jure. Regele Mihai este, legitim, Regele României. Și și-a continuat activitatea în slujba țării.

Prima posibilitate de a lua cuvântul după momentul abdicării a venit la 4 martie 1948, în cadrul unei conferințe de presă ținută la Londra:

„În acest moment nu mai este necesar să insistăm asupra împrejurărilor şi cauzelor anumitor evenimente politice. Motivele şi profundele schimbări politice impuse statelor mici ale Europei de Est sunt deja prea bine cunoscute. Cât priveşte România, vreau să mă folosesc de prima posibilitate ce se oferă, a confirma personal faptele aşa cum s-au petrecut.

În dimineaţa zilei de 30 decembrie 1947, Dl. Petru Groza şi Gheorghiu Dej, membri ai Cabinetului Român, mi-au prezentat textul actului de abdicare, îndemnându-mă să-l semnez imediat.

Amândoi s-au prezentat la Palatul Regal după ce acesta a fost încercuit de detaşamente armate, informându-mă că mă vor socoti răspunzător pentru vărsarea de sânge ce va urma ca o consecinţă a instrucţiunilor ce le emiseseră deja în caz că nu voi semna în cadrul limitei de timp impusă.

Acest act mi-a fost impus cu forţa de un Guvern instalat şi menţinut la putere de o ţară străină, un Guvern total nereprezentativ pentru voinţa poporului român.

Acest Guvern a violat angajamentele internaţionale care îl obligau să respecte libertăţile politice ale poporului român, a falsificat alegerile ce i-au anihilat pe liderii politici democraţi care se bucurau de încrederea Ţării.

Îndepărtarea monarhiei constituie un nou act de violenţă în politica de subjugare a României. În aceste condiţii, nu mă consider obligat în nici un fel de acest act care mi-a fost impus.

Cu neclintită credinţă în viitorul nostru, animat de acelaşi devotament şi dorinţă de a munci, voi continua să servesc poporul român, de care destinul meu este legat inexorabil.”

Diplomația regală în slujba poporului român

Și, cu toate greutățile exilului, cu toate problemele, Regele Mihai a continuat să își servească poporul român. Timp de 50 de ani, nu a ratat nici o ocazie de a atrage atenția asupra situației românilor, de a interveni pentru salvarea noastră, cu toate că jocul puterilor politice – inclusiv al celor occidentale – pecetluiseră soarta României.

Toate întreprinderile Regelui în favoarea României de-a lungul a jumătate de secol ar necesita, probabil, tomuri întregi. Vom veni mai aproape spre zilele noastre, și anume la începutul anului 1989, când nici măcar nu îndrăzneam să visăm că vom avea parte de căderea comunismului în România. Atunci, la 30 ianuarie 1989, Majestatea Sa Regele Mihai se adresează Organizației Națiunilor Unite – Comisiei pentru Drepturile Omului, care era reunită în sesiunea sa anuală la Palatul Națiunilor din Geneva: „În numele poporului român mă adresez Comisiei Națiunilor Unite pentru Drepturile Omului (...) pentru a vă ruga fierbinte să interveniți în favoarea României. Totala lipsă a drepturilor omului în această țară a aruncat pe locuitorii ei și îi menține într-o situație tragică din punct de vedere spiritual, moral și material. (...)

Pare indispensabil să acordați prioritate în lucrările dumneavoastră României, cu atât mai mult cu cât este vorba de supraviețuirea a 23.000.000 de oameni obligați să aplaude pe cel care-i înfometează, îi umilește, le distruge orașele și satele. Această infamie este posibilă în România pentru că românii sunt lipsiți de toate drepturile, chiar și cele mai elementare, ceea ce face ca teroarea să poată domni nestânjenit.

Interveniți de urgență contra atâtor nenorociri. În numele poporului român, vă rog fierbinte. Și vă mulțumesc”.

Mai târziu în același an, în 27 noiembrie 1989, Regele Mihai se adresa, în perspectiva întâlnirii dintre președintele american George Bush și cel sovietic Mihail Gorbaciov, „să nu uite nefericitul popor român în discuțiile pe care le vor avea”. „Hotărârile luate la Yalta, pe care Stalin le-a încălcat în mod rușinos, sunt acum în fine aplicate în țările vecinilor noștri. Ar fi momentul să fie aplicate și în România. Principiul neamestecului în afacerile interne, pe care-l invocă dictatorul român, nu poate fi luat în seamă atunci când este folosit pentru a îngădui celor care dețin puterea să exercite terorismul de stat în scopul vădit de a reduce la tăcere poporul. Vă mulțumesc anticipat pentru tot ce veți întreprinde ca să-i salvați pe ai mei”.

A venit, apoi, decembrie 1989. A căzut dictatorul, comunismul însă nu. Cei care au acaparat puterea după decembrie 1989 au făcut tot ce le-a stat în putință pentru a perpetua același sistem – inclusiv i-au interzis Regelui Mihai accesul în țară. Cu toate acestea, lobby-ul regal pentru România nu a încetat. Stau mărturie cuvântarea Regelui Mihai ținută în fața Camerei Comunelor a Marii Britanii la 2 aprilie 1990 („eu sunt convins că răbdarea, perseverența și bunul simț al compatrioților mei vor putea depăși moștenirea grea a tiraniei și a istoriei”), cuvântarea în fața Parlamentului European de la Strasbourg din 17 mai 1990 („Vă rog să vă amintiți că poporul meu dorește să fie recunoscut ca ceea ce este: european”), discursul ținut la Conference de Bruxelles în 7 iunie 1990 („Țara mea se află într-o situație dificilă de tranziție. (...) Drumul pe care noi, românii, trebuie să-l străbatem este greu și îndelungat. Am convingerea că, împreună cu poporul meu, vom reafirma măreția țării, care nu a putut fi distrusă prin poluarea fizică și spirituală practicate liber de dictatura comunistă”), cuvântarea ținută la Institutul Serviciilor Regale Unite din Londra la 27 septembrie 1990 („Multe din problemele Europei de Est, în caz că nu sunt rezolvate la timp, vor ajunge să devină problemele dumneavoastră”), discursul de la Clubul Diplomatic din Geneva din 20 martie 1991 („Ajutați-mă să vin în ajutorul României, astfel încât țara mea să poată iarăși avea rolul care-i revine în sânul națiunilor libere”), cuvântarea adresată Comitetului Național de Politică Externă American la New York, în 24 aprilie 1991 („Cum se pot crea instituții democratice din cenușa stăpânirii comuniste bazate pe un partid unic? Instituțiile democratice implică crearea unor societăți civile. (...) Această sarcină este extraordinară, dar noi, care credem în libertate mai presus de orice, trebuie s-o descifrăm și să reușim”). Și așa mai departe. Sunt sute, sunt mii de exemple în care, cu toate că Regelui nu-i era permis nici măcar să-și viziteze țara, acesta a intervenit în favoarea ei. 

În zilele noastre

La începutul anului 1997, după câștigarea alegerilor de către Convenția Democrată, România îi reactivează Regelui Mihai cetățenia română și îi permite să-și viziteze țara. Acela este momentul din care diplomația regală începe să fie pusă din nou nu numai în slujba românilor ci și a statului român. 

La 21 martie 1997, Regele Mihai, însoțit de Regina Ana, de Principesa Moștenitoare Margareta și de Principele Radu au ajuns în Marea Britanie, prima țară a „Turneului Regal NATO”. Regele și Regina au continuat cu alte șase vizite externe în 1997, în Belgia, Olanda, Luxemburg, Norvegia, Danemarca și Spania. Regele, având alături ambasadorul și reprezentanții Guvenului țării sale, a lăsat o imagine diferită de cea atribuită, în mod obișnuit, României. Turneul a continuat cu vizite în Statele Unite ale Americii, alte șapte vizite NATO și UE (martie-septembrie 2002), în Franța (2007), precum și în alte țări occidentale. Regele Mihai a reprezentat România la Cetatea Vaticanului (1999, 2005, 2012), în Federația Rusă (2005 și 2010), în Ungaria, Slovacia, Cehia, Serbia, Spania, Suedia, Bulgaria și a vizitat românii din Ucraina (2000) și Republica Moldova (2006). 

„De la vârsta de 75 de ani la cea de 93 de ani, Regele Mihai a cunoscut cei mai prolifici ani de activitate oficială externă din întreaga sa viață. Un formidabil exemplu de constanță, răbdare și înțelepciune. Un rol important în primii pași ai diplomației regale de după 1989 l-a avut Regina Ana. Simțul datoriei, curajul și umorul ei au contribuit la scrierea acestei pagini din viața Familiei Regale”, se scrie pe pagina Familiei Regale a României.

Iar bilanțul celor 20 de ani de diplomație regală este, într-adevăr, unul impresionant: din 1997 până astăzi, Familia Regală a susținut peste 10.000 de angajamente publice în interiorul țării și a efectuat 315 de vizite oficiale în străinătate, unde întâlnirile stabilite au fost legate de economie, apărare, educație, credință, cooperare locală sau regională, cultură, știință, proiecte sociale, diplomație și sport. 

Pe parcursul celor douăzeci de ani, în care România a cunoscut zece guvernări diferite, firul diplomației regale a continuat neîntrerupt. Tot un exemplu de diplomație regală a fost, de altfel, și reconcilierea din 2001, chiar dacă la acel moment puțină lume a înțeles-o așa. Iar acum palmaresul regal arată astfel: Familia Regală s-a întâlnit, după 1997, de 110 ori cu șefi de stat în țările vizitate și a fost vizitată, la rândul ei, de 42 de șefi de stat străini, președinți sau suverani, veniți în țara noastră. 

Revenirea la legitimitate

Majestatea Sa Regele, aflat în convalescență, este și acum în slujba poporului român. Dacă starea de sănătate nu i-a permis să participe la evenimente publice în ultimul timp, povestea diplomației regale nu s-a încheiat. Ea merge mai departe cu Principesa Moștenitoare Margareta, Custodele Coroanei Române, și cu Principele Radu care, împreună sau individual, continuă șirul soliilor regale externe. Și fac acest lucru în ciuda faptului că, deocamdată, Casa Regală a României nu este recunoscută oficial ca și Instituției a Statului Român. Există, însă, de câteva luni, un proiect de lege privind instituționalizarea Casei Regale, proiect care, în eventualitatea adoptării lui, ar reprezenta o recunoaștere a eforturilor diplomatice constante ale Familiei Regale în slujba României și a poporului român. Și ar fi, totodată,  un prim pas spre revenirea României la o stare de legitimitate.

Flavius BONCEA