Câteva lucruri simple și de impact pe care Timișoara ar putea să le pună în practică până în 2021

 

Cea mai mare victorie a Timișoarei din ultimii ani, fără putință de tăgadă, este cucerirea titlului de Capitală Culturală Europeană în 2021. Un program bun și o echipă serioasă au reușit, contrar așteptărilor generale, să impună Timișoara drept Capitală Culturală Europeană. Conceptul Timișoara 2021 merge înainte, se lucrează deja pe el, încetul cu încetul se implementează diferite puncte din acesta.

Totuși, există și o zonă de lucruri cu care Timișoara s-ar putea mândri și care ar putea fi puse în practică până în 2021 separat de programul oficial. Sunt câteva idei care nu ar necesita costuri mari, în unele cazuri costurile putând să tindă chiar către zero, dar care ar putea să ofere diverse avantaje orașului: o mai bună dinamică culturală, un aspect ludic și plăcut vizitatorilor, o recunoaștere și o asumare a unor oameni importanți pentru Timișoara.

Am adunat, de-a lungul ultimelor luni, câteva idei. Nu încercăm să le impunem, ele vin mai degrabă ca nișter sugestii pentru administratorii orașului. Sugestii pe care, dacă le-ar pune în aplicare, credem că toată lumea ar avea de câștigat.

 

Un muzeu al poeziei și Atenție la Dirijori!

Nu cu mult timp în urmă, caricaturistul Ion Barbu a fost prezent la Timișoara pentru lansarea dublului volum „Sticle pentru minte, inimă și literatură”. Ion Barbu este cunoscut nu doar pentru caricaturile sale, ci și pentru diferitele proiecte pe care le-a implementat în localitatea sa natală, Petrila, reușind cumva să o pună pe o hartă culturală autohtonă. Din discuțiile de după lansare, am reținut că Ion Barbu are adunat material arhisuficient pentru deschiderea unui Muzeu al Poeziei. Și că, mai mult decât atât, ar fi dispus să cedeze gratuit tot acest materiale orașului Timișoara, în cazul în care s-ar găsi un spațiu care să găzduiască muzeul. Evident, pe lângă materialul oferit de Ion Barbu, muzeul poate fi completat și cu altele – slavă Domnului, domeniul poeziei este unul viu, are o viață aparte și în Timișoara, viață care ar putea să facă inclusiv din muzeu unul viu. 

Tot de la Ion Barbu ar putea fi preluate și alte idei. Cum ar fi trecerea de pietoni pictată sub forma unei claviaturi și semnul de „Atenție, trec dirijori”. Acestea au fost, la un moment dat, puse în Petrila, dar nu au rezistat foarte mult timp. Ne putem însă cu ușurință imagina aceste lucruri aplicate la Timișoara, la trecerile de pietoni de lângă Filarmonică, de lângă Operă, de lângă Liceul de Muzică. Simplu, de efect, vesel. Și, mai ales, cultural.

 

Desenele lui Mihai Șora

Mihai Șora, Cetățean de Onoare al Timișoarei, are 100 de ani dar este una dintre prezențele cele mai vii și mai vivace ale culturii românești contemporane. Pe lângă domeniul pentru care este cunoscut și recunoscut, filosofia, Mihai Șora s-a apucat de ceva timp să și deseneze. Niște „mogâldețe”, le spune ele. Simple, cu linii negre, clare, pe coli albe, și colorate cu roșu. „Toate mogâldețele acestea sunt parte din mine, sunt l u d i c u l din mine. Ele mă reprezintă, întocmai cum ductul scrisului – după care mă identifică un grafolog – face parte din persoana mea. Ductul acesta este ireductibil la orice alt duct al altei persoane. (...) Îmi place să mă joc. Dar jocul este un lucru foarte serios întotdeauna. Orice fel de joc are niște reguli foarte precise, pe care trebuie să le respecți când te joci. Lucrul devine extrem de important când, la acest joc, participă mai multă lume, dar chiar în joaca asta cu tine însuți încă există reguli pe care trebuie să le respecți”, spune Mihai Șora. Care, de-a lungul timpului, a desenat zeci și zeci de „mogâldețe”. De ce nu le-am strânge într-o expoziție permanentă la Timișoara, în orașul din care a pornit Mihai Șora? Este simplu, teoretic, deoarece Mihai Șora și le dorește expuse. Iată ce a spus în urmă cu numai câteva zile pe pagina sa de facebook: „Dragi prieteni, despre mogâldețele mele desene am povestit (și scris) de nenumărate ori: desenele mele sunt ludicul din mine. Nu mă împăunez cu ele, nu mă substitui lui Leonardo da Vinci. Într-o zi, când va fi să fie, mi-ar plăcea să-mi adun prietenii în jurul unei expoziții, dacă se va găsi o încăpere care să adăpostească aceste jucării. Va fi un punct și va fi o linie. Și totul va fi viu”.

 

Regele urmărit

Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, cu sprijinul Familiei Regale a României, a pus cap la cap, în urmă cu vreo patru ani, expoziția „ Regele urmărit. Mihai I al României în dosarele Securităţii”. Expoziția a fost, inițial, vernisată la Biblioteca Națională a României, după care a putut fi văzută în diverse orașe din țară. Din păcate, la Timișoara aceasta nu a ajuns. Încă.

Materialele expoziției acoperă perioada exilului, când M.S.R. Mihai I al României a devenit subiect al urmăririi informative coordonată de poliţia politică. De-a lungul anilor, Securitatea l-a numit „Străinul”, „Leon” sau „Rex”, iar măsurile supravegherii informativ-operative, întreprinse împotriva Familiei Regale, au fost organizate în acţiunea denumită „Coroana”. Expoziţia cuprinde documente emise de poliţia politică pe toată durata urmăririi informative în exil a membrilor Familiei Regale (1948-1989), fotografii (o parte dintre ele, inedite, au fost puse la dispoziţie de Casa Regală a României), articole de presă etc. Conform directivelor specifice, documentele emise de Securitate sunt variate: planuri de măsuri, dirijarea informatorilor în încercarea obţinerii unor date pentru compromiterea membrilor Familiei Regale, presiuni asupra unor persoane sau instituţii internaţionale spre a nu mai acorda sprijin acţiunilor Majestății Sale Regelui etc. În afara supravegherii informative, expoziţia prezintă şi arhitectura operaţiunilor de compromitere, încercările de infiltrare a unor informatori pe lângă Familia Regală şi boicotarea iniţiativelor Majestății Sale de coagulare a exilului în jurul unor comandamente patriotice.

Majestatea Sa Regele Mihai I al României este, fără putință de tăgadă, cea mai importantă personalitate care a primit titlul de Cetățean de Onoare al Municipiului Timișoara. Plus, nu trebuie să uităm câte instituții timișorene își datorează existența Regelui Mihai. Măcar pentru aceste două motive și ar fi o datorie de oanoare pentru oraș să aducă această expoziție la Timișoara, eventual chiar să o permanentizeze în orașul din care a pornit scânteia luptei împotriva comunismului.

 

Crearea unor spații culturale alternative

Nu trebuie să inventăm noi roata la căruță. Aceasta a fost inventată de alții, cu mult timp în urmă. Dar putem să luăm exemplul lor și să încercăm să îl transpunem și în Timișoara. 

Trei idei mari și late ar fi aici.

Prima ar fi cea privind transformarea Cazarmei U într-un spațiu cultural contemporan. Experimentul „Timișoara Art Encounters”  din toamna anului 2015 a fost un succes, drept pentru care nu există motive pentru a nu-l repeta sau chiar permanentiza, printr-un parteneriat public-privat.

A doua ar fi o idee care am înțeles că la Budapesta (dar nu numai) a prins extraordinar de bine – transformarea unui fost spațiu industrial într-un hub cultural neconvențional. Ideea ar putea fi foarte bine pusă în practică, de exemplu, în spațiul fostei fabrici de pălării Paltim – cu condiția ca aceasta să fie achiziționată de municipalitate. Argumentele pentru Paltim sunt numeroase – pe de o parte, apropierea de centrul orașului, pe de altă parte faptul că pe teritoriul Paltim există și clădiri monument istoric, fapt care face locația neinteresantă pentru dezvoltatorii imobiliari, și, în fine, pentru că la Paltim deja funcționează clubul Daos și Ambasada – locații care nu sunt atât cluburi sau cafenele sau birturi, cât mai mult centre experimentale, cu un public extrem de bine definit. Modelul ar putea fi cu lejeritate extins la nivelul întregului spațiu.

Cea de a treia idee ar viza crearea unui „Soho al Timișoarei”. Sună, cumva, a prea mult? Nu, nu este. Pentru cei care nu sunt familiarizați cu Soho, acesta este un mic cartier londonez, cunoscut ca fiind spațiul cel mai multicultural din întreaga Londră. Aici, pe mai puțin de 3km2, găsești și industrie, și comerț, și cultură, și enterteinment, și clădiri rezidențiale, și cluburi, și baruri, și restaurante, magazine de discuri, tarabe cu mâncare stradală sau cu obiecte artizanale. Există o zonă din Timișoara unde s-ar putea face așa ceva? Există, și această zonă este Piața Plevnei (în spatele Pieței Maria, aia cu statuia lui Gheorghe Doja). Ideea nu îmi aparține, ea este preluată, dar e bună. Pare-se că la mare parte a clădirilor din Piața Plevnei – clădiri naționalizate, vândute și revândute – demisolurile aparțin în continuare statului român. O gândire de viitor ar putea să o reprezinte identificarea acestor demisoluri, igienizarea lor, și crearea unui concept pe baza căruia acestea să fie închiriate unor mici businessuri independente care ar putea să dea viață întregii zone. Primul pas a fost, de altfel, deja făcut de partea privată: avem acolo în zonă Viniloteca – un magazin/cafenea/berărie cu beri speciale care, dacă ar fi multiplicat, ar putea să transforme zona în Soho-ul nostru.

Este adevărat, aceste idei presupun și bani, mult mai mulți decât precedentele. Dar beneficiile lor ar fi, cu siguranță, mult mai mari decât cheltuielile pe care le-ar presupune.

 

Altele

Ar fi și multe alte idei, care ar merita dezvoltate mult mai pe larg. Printre ele, păstrarea și reabilitarea străzilor cu piatră cubică. Verificarea reabilitării fațadelor de la imobilele monument istoric fără diverse piedici din partea Direcției de Urbanism din primărie (există cazuri în care, pentru zugrăvirea unei fațade, inspectorii primăriei au solicitat... scenariul de securitate la incendiu al unei clădiri construite cu un secol și jumătate în urmă). Realizarea unui circuit al instituțiilor culturale de stat și/sau independente. Editarea unui card turistic și cultural. Strângerea legăturilor cu diverse asociații care organizează evenimente de anvergură în apropierea Timișoarei. Capacitarea orașelor înfrățite cu Timișoara (în special a celor apropiate, Szeged și Novi Sad) pentru proiecte culturale și turistice comune. Și așa mai departe. Sunt mii de lucruri care se pot face. Acestea sunt doar câteva idei. Pentru că, deși pare încă destul de îndepărtat, 2021 bate la ușă.

Flavius BONCEA