Cea mai nouă anchetă a Direcţiei Naţionale Anticorupţie cu implicaţii asupra oraşului Timişoara este cea privind vânzarea de locuinţe în baza Legii 112. Luând comunicatul DNA din 17 februarie 2017, care face un talmeş-balmeş pornind de la retrocedarea imobilelor naţionalizate, ajungând la cum au fost vândute locuinţe din acestea către chiriaşi care, teoretic, nu ar fi avut dreptul să le cumpere, dând vina, în principal, pe Primăria Municipiului Timişoara, în majoritatea mediilor s-a tras concluzia că, timp de 22 de ani, la Timişoara a fost vorba de un sat fără câini, în care diverse clanuri au reuşit să pună mâna pe nu mai puţin de 967 de case. Lucrurile, însă, stau cu totul şi cu totul altfel, şi vom încerca să le lămurim în cele ce urmează.

 

Ce se anchetează acum...

...nu ne propunem să dezvoltăm pe larg aici, întrucât am tratat deja subiectul în paginile ziarului nostru. Pe scurt, din cele peste 10.000 de locuinţe vândute în baza Legii 112, DNA anchetează cum s-au vândut 967. Din cele 967, doar 63 au fost vândute de primărie. Şi nu e vorba de 63 de case, ci de 63 de apartamente, marea majoritate a acestora fiind apartamente cu o cameră, situate în general la demisolul clădirilor, vândute către chriaşi necăjiţi care şi în ziua de astăzi locuiesc în aceleaşi clădiri – deci, nu se pune sub nici o formă problema că aceste locuinţe ar fi ajuns la clanuri sau la persoane influente.

 

Totuşi, pornind de aici...

...a început să se bată din nou monedă pe problema caselor ţigăneşti din Timişoara. S-au spus şi adevăruri (destul de puţine, însă), s-au spus şi foarte multe neadevăruri, s-au arătat cu degetul vinovaţi reali şi s-a încercat să se arunce vinovăţii asupra unor persoane care nu au nici o vină. Pentru a vedea care este, însă, adevărul despre casele ţigăneşti din Timişoara, vom prezenta un punct de vedere prezentat de singurul primar din România care a dispus demolarea unor astfel de case, Gheorghe Ciuhandu, în cartea sa, „16 ani în slujba Timişoarei”. Nu dorim să creăm vreo polemică, vrem doar să prezentăm problematica în spiritul adevărului, pe care mulţi îl clamează, dar pe care puţini îl cunosc.

 

Problematica aşa-numitelor „case ţigăneşti”...

...a apărut imediat după Decembrie 1989, când, în urma eliminării presiunii regimului comunist şi în vidul legislativ patronat de puterea postcomunistă (FSN), diverse grupuri de interese din lumea ţigănească/interlopă au început să se intereseze de activităţi imobiliare. 

„Interesul acestora s-a materializat prin două căi de abordare:

- construirea de clădiri pe terenuri libere, achiziţionate sau în proprietate;

- preluarea de bunuri imobile existente (clădiri, terenuri), exploatând inexistenţa sau permisivitatea legislaţiei în vigoare, precum şi situaţia financiară precară a proprietarilor de drept, dispuşi să vândă oricui cu bani”, spune Gheorghe Ciuhandu în cartea sa.

După care sunt detaliate cele două abordări. 

 

Prima abordare - construirea de clădiri...

...a apărut în perioada 1990-1995, când mulţi rromi/ţigani, mai bine situaţi material, au început să ridice pe raza oraşului, în diverse zone (Aleea CFR, str. Demetriade, Calea Lugojului, Fratelia etc.), case cu turnuleţe, străine tradiţiei locale. Nici o autoritate publică abilitată (fiscul, parchetul, oficiul de cadastru, poliţia, serviciile de informaţii) nu a fost interesată de provenienţa banilor cu care se cumpărau terenuri şi se ridicau astfel de case, la fel cum nimeni nu a fost interesat dacă averile acestor persoane erau licite sau nu. 

Trebuie cunoscut faptul că,din punct devedere legal, Primăria nu are dreptul să verifice provenienţa banilor, putându-se implica doar din punct de vedere urbanistic în verificarea şi sancţionarea celor care nu respectă sau care nu au autorizaţie de construire.

Conform celor spuse de Gheorghe Ciuhandu, în 1996, în evidenţa Primăriei Timişoara existau circa 35 de astfel de case: unele aveau autorizaţii de construire, altele aveau documentaţii tehnice incomplete sau chiar deloc. Pentru lucrări efectuate fără autorizaţie de construire sau cu nerespectarea autorizaţiei, în perioada anterioară anului 1996 s-au întocmit un număr de 19 procese verbale de constatare/sancţionare, fără a fi întreprinse nici un fel de alte măsuri, cum ar fi acţiuni în instanţă, dispoziţii administrative de demolare şi aşa mai departe: „Preluând funcţia de primar în anul 1996, după evaluarea prezentată în paragraful anterior, am introdus în circuitul public Regulamentul de Urbanism - cartier Cetate Timişoara, menit a proteja zona respectivă (HCL 52/1999). Pe această bază, am dispus actualizarea evidenţelor cu aceste case şi întocmirea de procese verbale constatatoare la un număr de 91 de adrese, cele mai multe ajungând în instanţă. De asemenea, au fost sesizate organele de urmărire penală, privind executarea de lucrări fără autorizaţie în zona de protecţie”. 

Atunci când au existat sentinţe definitive, irevocabile şi executorii, s-a procedat la demolări: str. Pasteur nr. 3, Calea Aradului nr. 81, str. Ialomiţa nr. 51, str. Șt. O. Iosif nr. 38-40, str. Glad. nr. 29, str. Mihai Viteazu nr. 5, str. P. Vasici (Prislop) nr. 7, un cavou ridicat în Calea Buziaşului. Alte procese au vizat imobilele din str. Eminescu nr. 6, bv. C.D.Loga nr. 8, bv. C.D.Loga nr. 50, bv. C.D.Loga nr. 33, bv. C.D.Loga nr. 22, bv. C.D.Loga nr.56, bv. C.D.Loga nr. 35, str. Beethoven nr. 1, str. Musorgski nr. 7, str. Cluj nr. 7, str. Dorobanţilor nr. 88, bv. Mihai Viteazu nr. 3. 

„Aceste situaţii au devenit de notorietate publică, fiind reflectate în presă şi erau cunoscute până la nivelul Guvernului României - Ministerul Lucrărilor Publice, precum şi de către parlamentarii de Timiş (de exemplu, deputatul Ovidiu Drăgănescu, membru în comisia de supraveghere a serviciilor, ulterior prefect al judeţului Timiş). Privitor la prevenirea şi rezolvarea acestor situaţii, am avut întâlniri atât cu reprezentanţii etniei rrome, cât şi cu cei ai instituţiilor publice abilitate (fisc, cadastru, poliţie, parchet ş.a.m.d.), solicitând un singur lucru: respectarea legii”, spune fostul primar.

După alegerile din anul 2000, conducerea prefecturii se schimbă şi apar surprizele: demolările întreprinse pe str. Pasteur nr. 3 (în anul 2001) şi în Calea Aradului nr. 81 (în 2002) pe baza unor sentinţe judecătoreşti definitive, irevocabile şi executorii, au fost contestate de Prefectura Judeţului Timiş pe motiv de... rasism (!), cu susţinerea deputatului PDSR Mădălin Voicu şi a lui Florin Călinescu, consilier de imagine (!) al ministrului de Interne Ioan Rus. Din acel moment, nici o autoritate competentă a Statului nu a mai susţinut acţiunile Primăriei, deşi s-au proferat, chiar şi în public, ameninţări la adresa primarului. 

 

A doua abordare - preluarea de imobile existente...

...a demarat în aceeaşi perioadă (1990-1995), fără a se cunoaşte prea multe date concrete, în lipsa unor informaţii oficiale. Există suspiciuni că diverşi indivizi s-au folosit de acte notariale false/falsificate pentru a-şi atinge scopurile în diverse instanţe de judecată, calea judecătorească fiind, în acel moment, unica posibilă în lipsa unei legislaţii care să reglementeze domeniul imobiliar.

În anul 1995, prin Legea 112, Statul Român a permis vânzarea locuinţelor din fondul locativ de stat către chiriaşi şi restituirea către foştii proprietari a imobilelor libere (astfel de cazuri fiind, însă, extrem de rare). Vânzarea se făcea de către primării, iar chiriaşii deveniţi proprietari nu aveau voie să înstrăineze imobilele cumpărate timp de zece ani. S-a dovedit în timp că mulţi astfel de proprietari nu au respectat legea, fapt ce a forţat Primăria să înceapă procese de anulare a acestor vânzări ilegale.

În anul 2001, prin Legea 10/2001, s-a creat posibilitatea retrocedării către foştii proprietari, respectiv către urmaşii acestora, a bunurilor imobiliare naţionalizate în perioada comunistă. 

Din constatările, făcute în timp, a rezultat că atât chiriaşii deveniţi proprietari pe Legea 112/1995, cât şi proprietarii reintegraţi în drepturi pe Legea 10/2001 sau prin sentinţe judecătoreşti, preferau să-şi vândă proprietăţile ţiganilor, singurii care aveau bani să le cumpere. De unde proveneau aceşti bani, nici un organism abilitat al Statului (fisc, poliţie, servicii) nu a fost interesat să afle!

 

Din obligaţia de a apăra legalitatea...

...Primăria şi Consiliul Local Timişoara au ajuns să se confrunte cu o sumedenie de procese (la nivelul anului 2008 erau aproximativ 250 de procese) pe diverse speţe: rectificări în Cartea Funciară, în sensul radierii înscrierilor false ale unor cetăţeni şi reînscrierea dreptului de proprietate al Statului Român (str. Romulus nr. 42-44, str. Gh. Asachi nr. 1 şi nr. 1A); anulări de contracte de vânzare-cumpărare pentru neexercitarea dreptului de preemţiune al statului (bv. C.D.Loga nr 40/A, ap. 5; bv. C.D.Loga nr. 22, ap. 2 şi 3; str. Mihai Viteazu nr. 26; str. Detunata nr. 6; str. Liviu Gabor nr. 2); revendicări imobiliare, respinse administrativ pe legea 10/2001 şi câştigate de revendicatori pe cale judecătorească (str. Mihai Viteazu nr. 17, imobil câştigat de un revendicator la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pe baza unui recurs în anulare promovat de Procurorul general al României şi vândut apoi lui Claudiu Cârpaci; sunt foarte multe astfel de situaţii în care revendicatorii au vândut imobilele la ţigani, aceasta fiind modalitatea de achiziţionare cea mai des folosită de aceştia din urmă); acţiuni în anulare promovate de Primărie şi Consiliul Local Timişoara împotriva unor decizii de restituire emise de Ministerul Sănătăţii (str. Nemoianu nr. 2). Însumate, toate aceste speţe reprezintă aproximativ 70 de procese aflate pe rol în diverse faze. Aceste cifre sunt informative, evidenţa exactă aflându-se la Serviciul Juridic al Primăriei Municipiului Timişoara.

 

Concluziile lui Gheorghe Ciuhandu...

...se referă la următoarele aspecte:

- existenţa unor grupuri interesate de preluarea de imobile, folosind acte notariale false, având avocaţi abili şi găsind susţinere la anumite instanţe. Deciziile instanţelor fiind obligatorii pentru autorităţile administrative, această cale a fost cel mai des folosită;

- dezinteresul manifestat de instituţiile Statului  faţă de provenienţa banilor acestor grupuri de persoane, faţă de  modul în care acestea achiziţionau „drepturile litigioase” de la foştii proprietari, faţă de modul în care cumpărau apartamente de la chiriaşii deveniţi proprietari în răstimpul celor zece ani când aceste vânzări erau interzise şi faţă de modul în care eludau dreptul de preemţiune al Statului Român;

- lipsa unui cadru legislativ coerent în perioada 1990-2000 (Legea 112 şi Legea 10 au prevederi necorelate), fapt ce a învrăjbit, pe de o parte, foştii proprietari cu chiriaşii deveniţi proprietari (generând o sumedenie de procese). Aici, din raţiuni economice sau de stingere a proceselor, şi unii şi alţii au fost dispuşi la vânzarea imobilelor către cei care aveau bani – de cele mai multe ori ţigani;

- lipsa de coordonare în plan local, din cauza politizării administraţiei publice după anul 2000. Astfel, demolările de construcţii ilegale din perioada 2001-2011, efectuate de Primarul din opoziţie, au fost taxate de rasism sau ignorate de reprezentanţii puterii (Prefectura şi serviciile subordonate); totodată, Ministerul Culturii şi Consiliul Judeţean Timiş au refuzat să facă uz de dreptul de preemţiune în numele Statului Român, lăsând doar pe seama Primăriei şi a Consiliului Local Timişoara exercitarea acestui drept.

 

În ceea ce priveşte primăria şi consiliul local...

...în domeniul imobiliar, responsabilităţile acestora se referă la vânzarea locuinţelor din fondul de stat (Legea 112/1995), retrocedarea imobilelor naţionalizate (Legea 10/2001), susţinerea proceselor în numele Municipiului Timişoara sau al Statului Român şi exercitarea dreptului de preemţiune, după caz. Vânzarea locuinţelor pe Legea 112 practic s-a încheiat. Retrocedările imobilelor naţionalizate au cuprins iniţial în jur de 5000 de solictări, din care aproximativ 1000 de dosare au mers la Agenţia de Valorificare a Activelor Statului sau la ministere care deţineau astfel de imobile, neintrând în competenţa comisiei locale. Susţinerea proceselor a însemnat acţiuni de contestare în instanţă a unor contracte de vânzare-cumpărare făcute pe Legea 112/1995 (vânzări ilegale în răstimpul prohibit de zece ani, eludări ale dreptului de preemţiune) şi acţiuni de susţinere în instanţă a respingerii de către comisia locală a unor revendicări pe Legea 10/2001. Însumate, reprezintă zeci, chiar sute de procese aflate în diferite faze de judecată. „Deciziile definitive şi irevocabile ale instanţelor, fiind executorii pentru autoritatea administrativă, au trebuit puse în aplicare. Ce se întâmpla ulterior, în cazul în care Primăria şi Consiliul Local pierdeau în instanţă, nu poate fi pus în răspunderea autorităţii publice locale!”, afirmă Gheorghe Ciuhandu. Exercitarea dreptului de preemţiune comportă negocieri cu vânzătorii, validate apoi prin Hotărâri de Consiliu Local. Dificultăţile la negocieri apăreau în urma pretenţiilor exagerate ale vânzătorilor, fapt confirmat şi de curând în cazul Casei Muhle. 

Concluzii?

„Nimeni nu contestă faptul că în Primărie se pot întâmpla greşeli şi chiar abuzuri. Însă a acuza în bloc întregul corp funcţionăresc de incompetenţă, reavoinţă sau interese ascunse este cam mult! Personal, de fiecare dată când am fost sesizat că unii funcţionari nu îşi fac datoria, am ordonat anchete; nu au existat dovezi suficiente decât în foarte puţine cazuri, cazuri care au ajuns în instanţă”. Rămân semne de întrebare vizavi de prefecţii din anul 2000 încoace care au împiedicat acţiunile primăriei pe motive de rasism, sau nu le-au susţinut prin instituţiile subordonate pe care le coordonau.

În perioada în care a fost primar, Gheorghe Ciuhandu a solicitat, în nenumărate rânduri, o analiză prin Corpul de Control al Guvernului care să identifice răspunderile individuale ale tuturor celor responsabili şi implicaţi, iar unde este cazul aceştia să suporte consecinţele legii dacă au greşit. Evident, acelaşi lucru trebuie făcut şi la instanţe, deoarece marea majoritate a cazurilor încriminate au la bază sentinţe judecătoreşti! Evident, o astfel de analiză nu s-a făcut. Iar pe viitor s-ar impune o colaborare strânsă a Primăriei Municipiului Timişoara cu instituţiile abilitate ale Statului, cu birourile notariale şi cele de proiectare, pentru a se genera o atitudine comună împotriva tuturor acelora care nu respectă legislaţia şi regulamentele urbanistice şi pentru depistarea provenienţei resurselor financiare de care dispun persoanele care încalcă legea. 

Însă, atât timp cât aceste lucruri nu se întâmplă, este uşor să se arate cu degetul. Adevărul este, însă, altul. Iar ceea ce am prezentat aici este doar o faţetă a lui.

Flavius BONCEA