Ce anchetează cu adevărat DNA în cazul vânzării imobilelor pe legea 112, cine este vizat și unde se poate ajunge

Sfârșitul săptămânii trecute a dat naștere la o nouă bombă de presă: actualul primar Nicolae Robu, fostul primar Gheorghe Ciuhandu, viceprimari, funcționari au fost puși sub urmărire penală pentru că ar fi vândut, contrar legii, un număr de 967 de imobile către „persoane influente în mediul social din Timișoara” cauzând statului un prejudiciu estimat la 40 de milioane de euro. Ei, toată media și mediul on-line au explodat. Principalul titlu, văzut peste tot, este „DNA lovește mafia imobiliară din Timișoara”. Toată lumea povestește de sutele de case ajunse, de-a lungul anilor, în mâna clanurilor țigănești. Acuzele curg la adresa fostului primar, la adresa actualului primar. Dar chiar stau lucrurile așa? Ce cercetează DNA în momentul de față?

 

Vânzarea locuințelor în baza legii 112/1995

 

În 1995, statul român a dat o lege proastă. Nu era prima de acest gen, nu a fost nici ultima. Legea 112 era menită să clarifice situația imobilelor naționalizate de regimul comunist. În cazul unora, ea permitea retrocedarea către proprietari sau moștenitorii acestora. În cazul altora, permitea vânzarea locuințelor către chiriași. Legea a dat naștere la sute de mii de situații la nivel național în care moștenitorii de drept nu au reușit să intre în posesia caselor lor din cauză că statul le-a vândut către chiriași, sau la procese pierdute de statul român cu chiriașii deoarece imobilul a fost restituit proprietarilor de drept. Nimeni nu a anchetat, nici până în ziua de astăzi, crima prin care statul român a deposedat, timp de 50 de ani, persoane de bunul lor propriu. La fel cum nimeni nu a anchetat legislativul pentru adoptarea unei legi proaste și interpretabile. Iar administrațiile locale au fost nevoite să se descurce cum au putut mai bine.

 

Cazul Timișoara

 

Timișoara nu a făcut excepție. Și aici, în cazul a zeci de mii de imobile s-au luat decizii administrative sau judecătorești – unele de retrocedare a imobilelor, altele de vânzare către chiriași. Și vorbim de toată perioada scursă din 1995 până acum – adică timp de 22 de ani. În momentul acesta, Direcția Națională Anticorupție anunță că 967 de imobile au fost vândute fraudulos la Timișoara. În cazul nici unuia dintre aceste imobile nu a fost contestat, de-a lungul anilor, contractul de vânzare-cumpărare. Nici măcar un astfel de contract nu a fost desființat de vreo instanță civilă. Și atunci, de unde vine problema? Greu de spus și greu de explicat altfel decât prin faptul că se dorește spectacol.

Numărul total al locuințelor vândute în Timișoara pe baza Legii 112 este de aproximativ 15.000. Dintre acestea, doar aproximativ 1000 au fost vândute de Primăria Timișoara. Dintre cele vândute de alte instituții, DNA a identificat 904 că ar fi cu probleme. Din mia vândute de Primărie, cu problemele ar fi doar 63.

Cele 967 de locuințe au fost vândute, în marea lor majoritate, de OJCVL, Urbis, ADP. Mai puțin de 7% dintre aceste 967 au fost vândute de Primărie. Acuza principală este că ele au fost date unor persoane care au ajuns chiriași ulterior adoptării Legii 112/1995. Dar cei care își aduc aminte de acea perioadă știu câte procese au existat la nivel național câștigate de persoane ajunse chiriași după adoptarea legii și care și-au câștigat în instanță dreptul de a cumpăra imobilele în care locuiau. Iar după 22 de ani, de zici că în toată această perioadă Timișoara a fost un sat fără câini, vine DNA și anchetează vânzarea acestor locuințe.

Primarul Nicolae Robu iese în public isteric și spune că este strigător la cer ceea ce i se întâmplă. Are dreptate. El este acuzat de abuz în serviciu pentru că a vândut două chichinețe chiriașilor care locuiau în ele. Nu unor persoane influente, unor amărâți. Primarul strigă că nu e normal să fie pus la grămada de 967 din cauza celor două. Ei, aici greșește. Dacă e ceva ilegal în vânzarea a 967 de imobile, chiar dacă se face vinovat de vânzarea ilegală a unuia singur, Nicolae Robu este vinovat. Dar, în cazul de față, chiar nu este. Și este anormal ceea ce i se întâmplă, e adevărat. Dar la fel de anormal este și că, în loc să scoată la iveală absurdul situației, Nicolae Robu dă vina pe subordonații săi, pe greaua moștenire și așa mai departe. Asta e, problemă de caracter.

Mergem în urmă, la cazul Gheorghe Ciuhandu. Nu, să nu credeți că lui i se pune în cârcă vânzarea celorlalte 965 de apartamente. La modul real, lui Gheorghe Ciuhandu i se impută vânzarea a 61 de apartamente în cei 16 ani în care a fost primar al Timișoarei. Să ne înțelegem: nu vorbim de 61 de case, vorbim de 60 de apartamente și de o anexă cu două magazii, majoritatea departe de centrul orașului. Cele mai multe – 31 de apartamente – sunt apartamente cu o cameră, apartamente care au aproximativ 20 de metri pătrați, majoritatea la subsolul sau la demisolul unor clădiri. Mai sunt 21 de apartamente cu două camere, șase cu trei și două cu patru camere. La unele dintre ele nici măcar nu e cazul vânzării decât a unei cote-părți din apartament. Iar pe lista beneficiarilor nu veți găsi nici un fel de persoane „influente în mediul social din municipiul Timișoara”, nu veți găsi nici nume cunoscute de interlopi, de magistrați sau de reprezentanți ai clanurilor. Sunt tot niște amărâți cărora legea și situația le-a permis să-și achiziționeze o locuință din fondul locativ de stat.

 

Vreți mafie? Căutați adevărata mafie!

 

Este evident că, întregul dosar, nu are nici un fel de legătură cu mafia imobiliară din Timișoara, nici cu clădirile din centru pe care au pus mâna diverse clanuri. Acele cazuri nu le cercetează nimeni. De ce? Pentru că s-ar putea să iasă la iveală o caracatiță nu doar cu foarte multe tentacule, ci și cu mai multe capete.

Nimeni nu a anchetat, timp de 27 de ani, proveniența banilor cu care diverse clanuri au cumpărat terenuri și case în centrul orașului. Nimeni nu a anchetat cine a falsificat extrase de carte funciară în baza cărora au fost făcute retrocedări. Nimeni nu a verificat și nici nu verifică cum de a fost posibil ca, după ce au cumpărat un apartament într-o clădire, reprezentanții clanurilor să îi terorizeze pe ceilalți proprietari, obligându-i, practic, să își vândă proprietățile. Nimeni nu și-a ridicat semne de întrebare asupra persoanelor care au vândut către clanuri. Nimeni nu a verificat judecătorii care au dat sentințe împotriva Primăriei aflate în proces cu reprezentanții clanurilor. Nimeni nu a verificat magistrați, notari, polițiști care au legături strânse cu ceea ce generic este cunoscut sub numele de „mafia imobiliară”. Caracatițele acestea au, cu siguranță, prelungiri și printre funcționarii din administrație. dar vreți rezolvarea problemei? Luați casele, bucată cu bucată. Cereți extrase de carte funciară in extenso. Verificați cum au fost casele retrocedate, cum au fost vândute. Cine a judecat, cine a anchetat, cine a eliberat extrasele CF, cine a legalizat documentele, cine a verificat, cine a cumpărat și din ce bani, cine a vândut eventualele drepturi litigioase și așa mai departe. Veți avea surprize dar, contrar percepției publice, buba nu este în primărie. Este undeva mult mai sus – într-o zonă în care, din păcate, ne tot complacem de niște ani de zile și în care, mai ales, nimeni nu are curajul să intre și să facă ordine. Și nu, nu e sarcina primăriei să facă ordine; primăria nu are nici măcar atribuții legale în acest sens.

La momentul iunie 2012, Primăria Timișoara avea, împotriva clanurilor, câteva succese pe care lumea le-a uitat destul de ușor: nouă imobile au fost demolate în urma unor sentințe definitive ale instanțelor, Timișoara fiind primul (și, de fapt, unul din cele două, parcă, orașe din țară) unde municipalitatea chiar a procedat la demolarea unor așa-zise „case țigănești”. Tot pe rolul instanțelor erau zeci de procese, unele vizând demolarea construcțiilor ilegale, altele vizând anularea unor contracte de vânzare-cumpărare asupra cărora existau suspiciuni. Și care vânzări, de altfel, nu au fost făcute de către municipalitate – de unde rezultă și faptul că  povestea cu Primăria care ar fi vinovată pentru ocuparea centrului istoric de clanuri este doar un mit. Vinovații sunt alții, în alte părți.

Să mai amintim de cazul unui procuror care la un anumit moment a dat vreo șapte sau opt rezoluții de neîncepere a urmăririi penale în urma unor plângeri legate de mafia imobiliară? Urmare a intransigenței sale, acesta a fost avansat de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș la DNA. Și, între timp, a revenit la serviciul inițial, din motive pe care, iarăși, nimeni nu se obosește să le ancheteze.

 

Ipoteza Sorin Grindeanu

 

În anumite medii se face multă vorbire de faptul că acest dosar a fost „fabricat” pentru a-l agăța pe premierul Sorin Grindeanu. Lucrurile sunt așa: DNA vrea să scape de Grindeanu, Parchetul General vrea să scape de Grindeanu, președintele vrea să scape de Grindeanu. Cum scapi de Grindeanu dacă acesta nu își dă demisia? Simplu: pornești un dosar când Grindeanu e plecat din țară, anunți un număr de suspecți, ulterior extinzi lista, intră la calcul și Grindeanu ca suspect, finalizezi repede cercetarea  penală și trimiți dosarul în instanță, moment din care Grindeanu ar fi automat suspendat din funcția publică și nu are decât să își caute timp de trei-patru-cinci ani dreptatea în instanță. Sună a teoria conspirației, este adevărat, dar nu este o ipoteză care să poată fi exclusă.

Este foarte adevărat că Sorin Grindeanu nu a avut, în perioada în care a fost viceprimar, niciodată în subordine Direcția de Patrimoniu – cea care, de la un moment dat încolo, s-a ocupat de vânzarea unei părți din locuințele din fondul locativ de stat. Dar, în cinci ani de zile, s-a întâmplat nu o dată ca primarul sau celălalt viceprimar să fie plecați din instituție – sau în delegații, sau în concediu. Așa că nu ar fi deloc exclus ca o semnătură a actualului premier să existe măcar pe unul din contractele de vânzare-cumpărare, așa cum există pe una dintre ordonanțările de plată în cazul echipei de fotbal Politehnica Timișoara.

Plus: priviți perioada 2012-2016, în care au existat doi viceprimari, Traian Stoia și Dan Diaconu. Doar unul dintre aceștia a avut în subordine Direcția Patrimoniu – și anume Traian Stoia. Totuși, ambii sunt suspecți în dosar.

 

Ce se întâmplă mai departe?

 

„În cauză se efectuează acte de urmărire penală și față de alte persoane care, la data faptelor erau funcționari în cadrul Primăriei Timișoara.  Facem precizarea că efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”. Zvonistica „pe surse” din DNA spune că numărul celor care vor fi învestiți cu calitatea de suspect în acest caz se scrie cu trei cifre. 

Ca om cu o oarecare logică, stai să te întrebi: oare în ce țară trăim? Cine poate să creadă într-un caz care acoperă mai bine de 22 de ani, trei primari diferiți, sute de funcționari publici, instituții precum Primăria, OJCVL, Urbis, ADP? Nu există nici un singur contract de vânzare anulat, nici un singur caz de însușire de foloase necuvenite, de suspiciuni de mită. Dar se construiește ceva monstruos, care arată că Timișoara a trăit în plină Camorra. Hai să fim serioși.

Iar mizeria ce mai mare este că, din nou, în dulcele stil DNA, persoane nevinovate ajung să fie defăimate pe nedrept, ca urmare a anchetării unui așa-zis „abuz în serviciu” a cărui reglementare dă naștere, din nou la abuz. Atâta tot că, de data aceasta, și primarul Nicolae Robu o simte, pe propria piele, cum este să fii luat complet nevinovat în colimatorul instituției pentru care, nu cu mult timp în urmă, ieșea să manifesteze în stradă. „DNA, DNA, să vină să vă ia!” – mă întreb dacă îi mai vine să scandeze și acum. Cât de ironic...

 

Și o atenționare

 

Și să mai spunem un lucru, pentru că nu ar fi exclus să asistăm și la consecințe deosebit de grave în viitor ale acestei anchete. Presupunând că se va dovedi ilegalitatea vânzării celor 967 de apartamente, contractele de vânzare-cumpărare vor fi anulate. Statul român redevine proprietar, urmând să restituie actualilor proprietari banii pe care aceștia i-au plătit pentru a-și cumpăra LEGAL apartamentele. După care le va solicita chirie pentru perioada în care aceștia au ocupat apartamentele crezând că sunt proprietari de drept. Rezultatul cred că și-l poate imagina toată lumea, fără prea mare greutate. Nu știu care este situația tuturor celor 967 de apartamente. Dar un lucru este sigur: cele două pentru a căror vânzare este acuzat Nicolae Robu și cele 61 pentru a căror vânzare este acuzat Gheorghe Ciuhandu nu sunt în posesia nici unui clan, nici unei persoane influente, nici unui interlop. Iar dacă sunteți una dintre 'jdemiile de persoane care și-au cumpărat apartamentul pe baza Legii 112/1995, gândiți-vă că există o șansă reală ca, la cum merg lucrurile în justiția românească, să rămâneți pe străzi. Dacă nu sunteți, cu siguranță cunoașteți pe cineva în această situație. Asta e, acum puteți să mergeți în stradă și să manifestați pentru susținerea DNA.

Flavius BONCEA