Regele României împlinește, la 25 octombrie 2016, 95 de ani.

95! Aproape un secol. 

Este momentul în care toate mediile vor fi inundate de articole apreciative la adresa Majestății Sale Regelui Mihai I al României. Se va vorbi foarte mult despre actul de la 23 august 1944, de abdicarea forțată din 30 decembrie 1947, de relația cu România de după 1990.

Voi încerca, în rândurile care urmează, să fac un alt fel de articol. Unul cu lucruri știute – din povești, din cărți, din alte articole – dar despre care se vorbește mai puțin. Și care să contureze un alt fel de imagine a Regelui nostru. Pentru că, dacă la modul general se vorbește despre Regele Mihai ca despre „un Rege cu onoare, loialitate și credință”, eu doresc să vorbesc despre Regele Mihai ca despre un Rege al iubirii.

25 octombrie 1921

La București,  Regele Ferdinand așteaptă cu înfrigurare vești de la Palatul Foișor din Sinaia. Acolo, Elena - soția fiului său, principele Carol – suferă în durerile facerii. Pruncul care trebuie să apară a dat semne că dorește să iasă mai devreme în lume decât ar fi fost normal, iar doctorul Louros, vestit obstetrician  al vremii și prieten al familiei Regale, știe că va fi vorba de o naștere grea. Elena ajunge să se zbată între viață și moarte, medicul Regelui, Eduard Romalo, neștiind dacă aceasta sau copilul vor reuși să supraviețuiască travaliului. După mai bine de zece ore de chin, Regina Maria intră în cameră, alături de doctori, să dea o mână de ajutor. Doctorul Louros hotărește că este necesară o intervenție („judecată ca indispensabilă”) pentru a-i salva pe mamă și pe copil. „Copilul a fost scos pur și simplu, eu însămi i-am administrat Sittei (Elena – n.r.) cloroform și i-am ajutat pe doctori, pe post de moașă. Am fost teribil de emoționată, dar slavă Domnului că pot întotdeauna să îmi păstrez calmul în situații de urgență. Dar, când în final copilul a fost scos (în acel moment eu țineam pe biata Sitta de un picior), l-am auzit țipând și am văzut că e băiat, am simțit cum mi se umplu ochii de lacrimi” notează Regina Maria în însemnările ei zilnice.

Era ora 19.40. Echipa de doctori care a asistat la nașterea prematură dă verdictul: constituția copilului este „destul de satisfăcătoare”. Mama se simte și ea mai bine. Copilului i se pune numele lui Mihai Viteazul, voievodul care a unit prima dată principatele române. Regele Ferdinand, tocmai ajuns de la București, dă un comunicat:

„Astăzi Pronia Cerească a hărăzit Dinastiei un nou vlăstar.

A.S.R. Principesa Moștenitoare Elena a României a dat naștere unui fiu care a primit numele de Mihai. 

Sunt încredințat că întreg poporul român, care în clipele de bucurie ca și în cele de griji a fost totdeauna sprijinul Tronului și Dinastiei, va sărbători cu însuflețire fericitul eveniment împreună cu Mine și Familia Mea.

Dragostei poporului Meu prea iubit încredințez pe principele nou născut”.

Principele Mihai a venit pe lume ca descendent al celor mai importante familii regale și imperiale ale Europei. Bunicii pe linie paternă sunt Regii României, iar pe linie maternă sunt Regii Greciei. În ascendența sa se numără familiile regale britanică, rusă și habsburgică, strămoși direcți ai săi fiind Regina Victoria a Marii Britanii, Țarii Nicolae I și Alexandru al II-lea ai Rusiei, împărați ai Imperiului Habsburgic, Regi ai Prusiei, ai Portugaliei și așa mai departe.

20 iulie 1927

Micul principe, însă, nu avea să fie hărăzit unei copilării fericite. Căsătoria părinților săi a fost scurtă. Tatăl său renunță în 1925 la Tron, preferând să rămână în Franța, alături de Elena Lupescu. Regele Ferdinand, cu inima frântă de acțiunile fiului său și cu sănătatea șubrezită, convoacă un Consiliu de Coroană în care îl exclude pe Carol din Familia Regală și îl desemnează ca moștenitor al Coroanei pe Principele Mihai. 

În 20 iulie 1927, Regele Ferdinand trece la cele veșnice. 

Peste câteva ore, micul principe Mihai, care nu avea încă șase ani împliniți, întreabă: „Pot să mă mai joc puțin de-a indienii?”. Întrebarea era adresată unui domn cu barbă căruntă care venise să îl ia la Parlament. „Acum nu, Majestatea Voastră”, îi răspunde acesta. „De ce îmi spuneți Majestatea Voastră? Mi-au schimbat numele?”

Omul încearcă, cât se poate de gentil, să îi explice micuțului Mihai că joaca trebuie abandonată în favoarea noilor sale îndatoriri. Că trebuie să își lase deoparte îndeletnicirile în favoarea a ceea ce presupune conducerea unui Regat. Mihai, cu ochii plini cu lacrimi, întreabă: „Nu o să mă mai pot juca niciodată nimic? Trebuie să îmi părăsesc toți prietenii?” „Majestatea Voastră, acum sunteți Rege și, cu ajutorul nostru, veți conduce România până la 18 ani. După aceea veți fi Rege singur, și veți conduce România după voia Majestății Voastre”.

Probabil așa a arătat scena în care prim-ministrul Brătianu anunța un copil de nici șase ani că a ajuns la sfârșitul copilăriei. Pentru a-l ajuta pe Regele Mihai să își îndeplinească menirea, a fost formată o regență, din Principele Nicolae (unchiul său, al doilea fiu al Regelui Ferdinand), patriarhul Miron Cristea și președintele Înaltei Curți de Casație, Gheorghe Buzdugan. În aceeași zi, tânărul Rege Mihai și Regența depun jurământul în fața Parlamentului României.

6 septembrie 1940

În 1930, în contextul crizei economice, Carol se întoarce în țară. Își înlătură fiul de la tron cu sprijinul partidelor politice, care îi cer să renunțe la relația cu Elena Lupescu. Este încoronat ca rege, iar Mihai este desemnat moștenitor al Tronului, primind titlul de Mare Voievod de Alba-Iulia. În ciuda promisiunilor făcute, Carol al II-lea o aduce pe Elena Lupescu în țară, în timp ce Regina-Mamă Elena este exilată la Florența. Mihai, acum în vârstă de nouă ani, nu este lăsat să își vadă mama decât o dată pe an, pentru câteva săptămâni.

Trec zece ani. În noaptea de 5 septembrie 1940, Carol se ceartă cu generalul Ion Antonescu, venit la palat să îi ceară abdicarea. Mihai, acum în vârstă de aprope 19 ani, este ținut treaz de tatăl său aproape toată noaptea. Se culcă spre dimineață, dar este trezit după câteva ore de un telefon. „Majestatea Voastră, la ora 10 trebuie să fiți în Sala Tronului pentru a depune jurământul de Rege”.

„Jur credință națiunii române. Jur să păzesc cu sfințenie legile statului. Jur să păzesc și să apăr ființa statului și integritatea teritorială a României. Așa să-mi ajute Dumnezeu”, rostește Mihai, după care semnează jurământul scris, lucru consemnat în procesul verbal  semnat de generalul Antonescu, patriarhul Nicodim, și președintele Înaltei Curți de Casație, D. Gh. Lupu. Regina-Mamă Elena este rechemată în țară. Și începe a doua domnie a Regelui Mihai, în vremuri de război, într-o situație extrem de grea.

Regele iubirii

„Dragostei poporului Meu prea iubit încredințez pe principele nou născut” spunea Regele Ferdinand la nașterea lui Mihai. Și, dacă privim în urmă, întreaga viață a Regelui Mihai a fost sub semnul dragostei. Dincolo de problemele cărora a trebuit să le facă față, dincolo de mersul de multe ori nedrept al istoriei, întreaga viață a Regelui Mihai a fost ghidată de iubire. A fost iubit și a iubit, și este iubit și iubește. Tot timpul. De 95 de ani. 

Din iubire de țară a înțeles, la numai cinci ani, că trebuie să abandoneze jucăriile. 

Tot din iubire de țară, la nouă ani, a înțeles că nu mai poate să stea cu mama sa.

Din iubire de mamă, însă, la 15 ani, când și-a văzut tatăl venind la o recepție cu amanta, a scăpat paharul de șampanie din mână.

Din iubire de tată, în septembrie 1940, ignorând avertismentele primite, l-a condus totuși pe Carol al II-lea la gară, neștiind că avea să fie ultima dată când îl va vedea.

Din iubire de țară și de popor Regele Mihai a inițiat actul de la 23 august 1944, a cărui importanță covârșitoare este recunoscută astăzi de toată lumea.

Din iubire față de tinerii români care erau amenințați cu moartea, Regele Mihai semnează abdicarea de la 30 decembrie 1947.

Din iubire față de țara sa, la 4 martie 1948, Regele Mihai face public faptul că actul de abdicare i-a fost impus cu forța de o putere străină, că este nul și neavenit și că rămâne în slujba României: „Cu nestrămutată credință în viitorul nostru, animat de același devotament și de dorința de a munci, voi continua să slujesc poporul român, de care destinul meu este indisolubil legat”.

Din iubire față de Ana, cea care i-a fost alături timp de aproape 70 de ani, se căsătorește cu ea în 10 iunie 1948, la Atena. 

Din iubire față de soție, de copii, dar și de țară și de popor, Regele Mihai a avut cinci fete; soarta nu l-a ajutat și cu un băiat, deși încercarea a existat.

Din iubire față de România, Regele refuză orice troc cu cei aflați la putere în țară. La fel, refuză și orice ajutor extern (de exemplu, în februarie 1951, guvernul Statelor Unite îi oferă folosința unei vile și un venit anual), preferând să muncească pentru a-și câștiga existența și cerând tuturor celor care i-au oferit ajutorul doar să se aplece asupra suferințelor poporului român.

Din iubire față de țară, Regele Mihai pune bazele Comitetului Național Român și trimite anual mesaje de încurajare către popor.

Din iubire față de popor, Regele urmărește evenimentele din decembrie 1989, transmițând mai multe mesaje.

Din iubire față de România încearcă să se întoarcă în țară la începutul anului 1990. Autoritățile vremii, însă, îi interzic acest lucru, confirmând că nu sunt altceva decât continuatoarele autorităților comuniste. Din iubire față de români, Regele acceptă continuarea exilului. Și tot din iubire încearcă să vină în țară mereu. Până când i se va permite acest lucru.

Din iubire față de fiica sa, Principesa Moștenitoare Margareta, Regele Mihai acceptă în 1996 căsătoria acesteia cu Radu Duda – actor și scriitor, fără sânge nobil, însă care, prin activitatea sa ca Principe al României, a contribuit decisiv la recâștigarea popularității Familiei Regale în rândul mulțimilor (chiar dacă, din păcate, există încă voci care se dau drept monarhiste și care condamnă tocmai această căsătorie).

Din iubire față de viitorul dinastiei Regele Mihai l-a adus în România pe Principele Nicolae; din același motiv i-a retras titlul și l-a exclus pe Nicolae din linia de succesiune, întrucât familia Regală și societatea „vor avea nevoie de o cârmuire sub semnul modestiei, bine cumpănită, cu principii morale, respect și mereu cu gândul la ceilalți”.

Din iubire față de România Regele Mihai a pus-o la dispoziția țării pe fiica sa, Margareta, în 1997: „Privind către viitor, simt că trebuie să vă împărtășesc astăzi o decizie pe care am luat-o recent. Când a fost scrisă Constituția din 1923, pe care am repus-o în drepturi la sfârșitul războiului și pe care comuniștii au înlăturat-o acum cincizeci de ani, femeile nu aveau foarte multe drepturi și erau excluse de la succesiunea la Tron. De atunci multe s-au schimbat. Femeile acum votează și sunt alese în poziții de mare responsabilitate peste tot. Cele mai multe democrații europene au făcut de mult aceste schimbări. Constituțiile monarhiilor moderne au fost și ele modificate, nu numai pentru a permite femeilor dreptul la succesiune, dar și pentru a permite primului născut, indiferent de sex, să succeadă la tron. Nu am sugerat niciodată că tradițiile noastre ar trebui păstrate împotriva realităților prezente.  În acest spirit, vreau să vă spun că doresc ca prima mea fiică, Margareta, să succeadă în toate drepturile și prerogativele mele când Atotputernicul va decide că mi-a sosit clipa. Nu am crezut niciodată că Românii au nevoie de zeci de ani ca să revină la normalitate, cum unii sociologi au sugerat. Sunt sigur că Margareta va fi înconjurată cu afecțiune și încredere, în același fel în care au fost înconjurate Reginele Elisabeta, Maria și Elena, cu aceeași afecțiune și speranță cu care a fost înconjurată alături de mine, Regina Ana”.

Din iubire față de România Regele Mihai a acceptat să meargă în turneul de promovare a României pentru integrarea în Uniunea Europeană și în NATO.

Din iubire față de poporul român, în 2001 Regele Mihai a acceptat reconcilierea cu cei care, după 1990, nu i-au permis accesul în țară.

Din iubire a fost până și momentul din luna martie 2016, când Regele Mihai a anunțat că, din cauza stării de sănătate, se retrage din viața publică, transferând prerogativele de reprezentare Custodelui Coroanei, Principesa Moștenitoare Margareta.

Lecția noastră de la Rege

Întreaga viață a Regelui Mihai stă sub semnul iubirii pentru noi („noi” însemnând, practic, tot ce îl înconjoară pe Rege: Țară, Popor, Familie). 

Noi care, am încercat să ne arătăm suportul pentru Majestatea Sa în diferite momente, începând din clipa în care comuniștii au început să preia puterea în România, și până când, în mai 1992, am fost peste un milion care l-am întâmpinat la București, dar care nu am reușit să îl aducem oficial pe Tron; noi, care pe zi ce trece suntem din ce în ce mai mulți cei care credem în viitorul monarhic al României, dar care le permitem unora să bălăcărească în continuare Familia Regală și să pună sub semnul întrebării deciziile și chiar judecata Regelui. Noi, care prin Armata noastră am amânat eliberarea ultimului petic de pământ românesc până pe 25 octombrie, ca să-i facem cadou victoria Regelui, dar care încă îi acceptăm pe cei care spun că Ziua Independenței este 9, și nu 10, mai...

Noi, care am învățat de la Regele nostru că interesul național stă deasupra interesului personal, deasupra interesului politic, deasupra simpatiilor și antipatiilor de orice fel. Noi, care am învățat de la Regele nostru că binele, chiar dacă nu triumfă întotdeauna la timp, oricum supraviețuiește răului, așa cum Majestatea Sa le-a supraviețuit tuturor celor care au dorit să îl elimine nu numai din istorie, ci și din viață, începând de la Hitler și Stalin și până la nume mai recente, care nici măcar nu merită să fie menționate aici.Noi, care am învățat de la Regele nostru că „doar adevărul ne poate elibera. Din cauză că este adesea incomod, nu avem curajul să umblăm după el. Sigur, el este incomod, dar după ce ajungi să depășești starea de inconfort pe care o provoacă, întâlnindu-l și acceptându-l, abia după aceea începi să-i înțelegi binefacerile. Fără adevăr nu putem colabora. Spunem că fiecare avem adevărul nostru. Adevărul nu poate fi decât unul singur. Oamenii trebuie să spună adevărul. Să-l suporte – numai așa e posibil să se dezbare de bigotismul politic actual. Adevărul este ascuns popoarelor, tocmai pentru că se știe că adevărul îl face pe om liber. Numai minorilor și sclavilor li se ascunde acest bun. Dar până și lor li se oferă ceva care să semene cu realitatea. Un popor mințit este tratat ca o ființă subdezvoltată mental, căreia degeaba îi spui adevărul despre lume și despre ea însăși. Un om hrănit cu adevăr se maturizează în mod normal, la timp, are opinii, și opiniile lui trebuie să le iei în seamă cu seriozitate. După ce ai spus adevărul, ce mai poți să adaugi?”

Noi, care încă mai avem multe de învățat de la Regele nostru. Iar printre acestea, cea mai importantă lecție pe care trebuie să o învățăm este, cred, lecția iubirii. Datorită iubirii Regele nostru este alături de noi; și probabil că, într-un fel, cu toții ne datorăm existența astăzi și iubirii Regelui Mihai pentru noi.

25 octombrie 2011

Regele Mihai în Parlamentul României:

„(...) Prima noastră datorie astăzi este să ne amintim de toți cei care au murit pentru independența și libertățile noastre, în toate războaiele pe care a trebuit să le ducem și în evenimentele din Decembrie 1989, care au dărâmat dictatura comunistă. Nu putem avea viitor fără a respecta trecutul nostru.

Ultimii douăzeci de ani au adus democrație, libertăți și un început de prosperitate. Oamenii călătoresc, își împlinesc visele și încearcă să-și consolideze familia și viața, spre binele generațiilor viitoare. România a evoluat mult în ultimele două decenii.

Mersul României europene de astăzi are ca fundament existența Parlamentului. Drumul nostru ireversibil către Uniunea Europeană și NATO nu ar fi fost posibil fără acțiunea, întru libertate și democrație, a Legislativului românesc de după anul 1989.

Dar politica este o sabie cu două tăișuri. Ea garantează democrația și libertățile, dacă este practicată în respectul legii și al instituțiilor. Politica poate însă aduce prejudicii cetățeanului, dacă este aplicată în disprețul eticii, personalizând puterea și nesocotind rostul primordial al instituțiilor Statului. (...) 

Nu m-aș putea adresa națiunii fără a vorbi despre Familia Regală și despre importanța ei în viața țării. Coroana regală nu este un simbol al trecutului, ci o reprezentare unică a independenței, suveranității și unității noastre. Coroana este o reflectare a Statului, în continuitatea lui istorică, și a Națiunii, în devenirea ei. Coroana a consolidat România prin loialitate, curaj, respect, seriozitate și modestie.(...) 

Instituțiile democratice nu sunt guvernate doar de legi, ci și de etică, simț al datoriei. Iubirea de țară și competența sunt criteriile principale ale vieții publice. Aveți încredere în democrație, în rostul instituțiilor și în regulile lor!

Lumea de mâine nu poate exista fără morală, fără credință și fără memorie. Cinismul, interesul îngust și lașitatea nu trebuie să ne ocupe viața. România a mers mai departe prin idealurile marilor oameni ai istoriei noastre, servite responsabil și generos.

În anul 1989, în ajutorul României s-au ridicat voci cu autoritate, venind de pe toate meridianele globului. Ele s-au adăugat sacrificiului tinerilor de a înlătura o tiranie cu efect distrugător asupra ființei națiunii. A sosit momentul, după douăzeci de ani, să avem un comportament public rupt complet și definitiv de năravurile trecutului. Demagogia, disimularea, egoismul primitiv, agățarea de putere și bunul plac nu au ce căuta în instituțiile românești ale anului 2011. Ele aduc prea mult aminte de anii dinainte de 1989.

Se cuvine să rezistăm prezentului şi să ne pregătim viitorul. Uniţi între noi şi cu vecinii și frații noştri, să continuăm efortul de a redeveni demni și respectați.

Am servit națiunea română de-a lungul unei vieți lungi și pline de evenimente, unele fericite și multe nefericite. După 84 de ani de când am devenit Rege, pot spune fără ezitare națiunii române:

Cele mai importante lucruri de dobândit, după libertate și democrație, sunt identitatea și demnitatea. Elita românească are aici o mare răspundere.

Democrația trebuie să îmbogățească arta cârmuirii, nu să o sărăcească. România, ca și toate țările din Europa, are nevoie de cârmuitori respectați și pricepuți.

Nu trebuie niciodată uitați românii și pământurile românești care ne-au fost luate, ca urmare a împărțirilor Europei în sfere de influență. Este dreptul lor să decidă dacă vor să trăiască în țara noastră sau dacă vor să rămână separați.

Europa de astăzi este un continent în care popoarele și pământurile nu se schimbă ca rezultat al deciziilor politicienilor. Jurământul meu a fost făcut și continuă să fie valabil pentru toți românii. Ei sunt toți parte a națiunii noastre și așa vor rămâne totdeauna.

Stă doar în puterea noastră să facem țara statornică, prosperă și admirată în lume.

Nu văd România de astăzi ca pe o moștenire de la părinții noștri, ci ca pe o țară pe care am luat-o cu împrumut de la copiii noștri.

Așa să ne ajute Dumnezeu!”.

Epilog

„Dragostei poporului Meu prea iubit încredințez pe principele nou născut”.

„După ce ai spus adevărul, ce mai poți să adaugi?”

„Nu văd România de astăzi ca pe o moștenire de la părinții noștri, ci ca pe o țară pe care am luat-o cu împrumut de la copiii noștri”.

Mulțumesc, Majestate, pentru cei 95 de ani

La mulți ani, Majestatea Voastră! La mulți ani, în pace și onor!

Flavius BONCEA