Anul acesta se împlinesc 68 ani de la deportările în Câmpia Bărăganului, iar cu acest prilej, sâmbătă, 15 iunie, la Monumentul Deportării din Parcul Justiției a avut loc marcarea acestei tragedii din istoria României.
Momentul comemorativ a fost organizat de Asociația Foștilor Deportați în Bărăgan, filiala Timișoara, împreună cu Asociația Foștilor Detinuți Politici din România, filiala Timișoara.
În cadrul momentului comemorativ de la Timișoara a avut loc un ceremonial religios în care s-au înălțat rugăciuni pentru toți cei care au avut de suferit de pe urma deportărilor în Câmpia Bărăganului. Slujba a fost oficiată de Înalt Prea Sfințitul Ioan, Arhiepiscop al Timișoarei și Mitropolit al Banatului, împreună cu un sobor de preoți creștini de confesiune ortodoxă și greco-catolică.
Odată încheiat ceremonialul religios, au fost rostite mai multe alocuțiuni despre momentul deportărilor din anul 1951, atunci când, de sărbătoarea Rusaliilor, zeci de mii de persoane din zona de Vest și Sud-Vest a țării au fost dislocate în arida Câmpie a Bărăganului, despre evenimentele dramatice pe care aceste persoane le-au petrecut acolo de-a lungul celor aproape cinci ani.
În cuvântul rostit la comemorare, Înalt Prea Sfințitul Ioan, Arhiepiscop al Timișoarei și Mitropolit al Banatului a spus, printre altele: „200 de copii n-au mai ajuns să scrie cuvântul «mamă», în clasa I, la școală, au rămas să crească peste trupurile lor spicele din Bărăganul de astăzi. Pe mormintele părinților dumneavoastră și-a fraților, astăzi nu cresc buruieni în Bărăgan, ci grâu, și din grâul acesta s-a făcut colacul de pomenire, astăzi. I-o fi ales, oare, pe ei, Dumnezeu, ca din inimile lor să crească spic de grâu? Mare este Taina și Tainele lui Dumnezeu!”
La comemorarea celor 68 ani de la deportările în Câmpia Bărăganului au susținut câte un moment oratoric, Petru Mirciov, președintele Asociației Foștilor Deportați în Bărăgan, filiala Timișoara, Adnagi Slavoliub, deputat în Parlamentul României, din partea Uniunii Sârbilor din Banat (Grupul parlamentar al minorităților naționale), Teodor Stanca, președintele Asociației Foștilor Deținuți Politici din România, filiala Timișoara.
La momentul comemorativ au participat deportați, urmași ai acestora, oameni de cultură, jurnaliști, elevi (în port popular), politicieni.

Scurt istoric al deportărilor din anul 1951
Odată cu încheierea celei de-a doua conflagrații mondiale, întreaga lume urma să fie reorganizată, iar conflictele de interese și politica sferelor de influență ce au marcat jocul diplomatic de culise au adus, din nou, impunerea voinței marilor puteri peste voința statelor considerate mici, iar în acest context, România și Iugoslavia, asemeni celorlate țări din Centrul și Sud-Estul Europei, se vor afla în aceeași situație, sub „umbrela” aceluiași bloc politic de interese.
În octombrie 1944, sovieticii au ocupat România, în calitate de „aliați”, iar în aceeași lună, la Moscova, Churchill îi propunea lui Stalin o împărțire a sferelor
de influență în Centrul și Sud-Estul Europei: 90% din România era cedată sovieticilor, Anglia lua 90% din Grecia, iar Iugoslavia era împărțită, 50%-50% între cele două puteri aliate în timpul războiului mondial, Anglia și U.R.S.S.
Astfel, România devenea parte a sistemului socialist sovietic, iar treptat, treptat, politic și militar a devenit un satelit al sovieticilor, urmând să facă, în timpul războiului rece, o așa-numită politică de bloc luând parte la conflictul dintre U.R.S.S., „aliații” sovietici și Iugoslavia.
În septembrie 1947, în urma unei hotărâri, a fost creat Biroul Informativ al partidelor comuniste și muncitorești, acesta ținând loc internaționalei comuniste desființate în anul 1943. Rolul de „leader” în acest Birou a fost asumat de U.R.S.S., iar partidele comuniste din România și Iugoslavia erau în aceeași tabără, sub patronajul „fratelui de la răsărit”.
Între Iugoslavia și U.R.S.S., respectiv celelalte țări din componența noului for creat, vor izbucni disensiuni, iar în urma lor se va produce ruptura extremă.
Mai întâi subterane, aceste disensiuni între Iugoslavia și U.R.S.S., treptat, treptat aveau să iasă la iveală și să devină tot mai mari. În ce constau aceste disensiuni? Iugoslavii nu erau mulțumiți de faptul că serviciul de informații sovietic făcea racolări fără a respecta aparatul de partid și de stat iugoslav și, ceea ce era mai grav pentru iugoslavi, sovieticii subestimau în plan ideologic revoluția iugoslavă, iar acest fapt aducea nemulțumiri în jurul lui I. B. Tito. Neînțelegerile dintre cei doi lideri comuniști, Tito și Stalin, aveau să se extindă și la nivel economic.
Toate acestea, dar și altele, au adus conflictul extrem între U.R.S.S. și Iugoslavia, iar în finalul lunii iunie din anul 1948, Iugoslavia avea să fie exclusă din Biroul Informativ, devenind astfel unul dintre dușmanii declarați ai sovieticilor și ai sateliților acestora.
În acest context, cercurile politice românești, servile sovieticilor, aveau să ia măsuri, la prima vedere greu de explicat, care se vor repercuta asupra cetățenilor nevinovați din partea de vest și sud-vest a României, aceștia suferind dislocări de pe locurile natale.
Urmând modelul sovietic, a fost emisă H.C.M. nr. 1.154 din 26 octombrie 1950, modificată prin H.C.M. nr. 344 din 15 martie 1951, care reglementa parțial problema stabilirii domiciliului obligatoriu pentru unele categorii de persoane, autorizându-se în acest sens Ministerul Afacerilor Interne.
În document se prevedea că: „Ministerul de Interne va putea, pe cale de decizie, să dispună mutarea din centrele aglomerate a oricăror persoane care nu-și justifică prezența în acele centre, precum și mutarea din orice localitate a celor care, prin manifestările față de poporul muncitor, dăunează construirii socialismului în Republica Populară Română. Celor în cauză li se va putea stabili domiciliul obligator în orice localitate”.
Deportările în Bărăgan au început prin relocarea forțată în Câmpia Bărăganului a populației dintr-o rază de aproximativ 25 km de granița cu Iugoslavia, din județele Timiș, Caraș-Severin și Mehedinți și, odată efectuat acest „transfer de amploare de dislocare”, a continuat prin condamnarea la muncă silnică a cetățenilor socotiți de regim ca fiind „nesiguri” sau „dușmani”.
Categoriile de cetățeni care urmau să fie supuși dislocărilor cuprindeau trei mari grupe. Din prima grupă făceau parte cetățenii statelor occidentale, „imperialiste” și ai Iugoslaviei, împreună cu persoanele cărora aceste state nu le recunosc cetățenia. Lor li se alăturau funcționarii epurați, militarii deblocați, liber-profesioniștii excluși din colegii (exemplu, avocații) și care nu erau din zonă. Toți aceștia se vedeau obligați să părăsească zona în 48 de ore, „fără a avea dreptul să se mute în centre aglomerate sau în alte localități din restul zonei de frontieră”.
A doua categorie era mai numeroasă și era constituită din cetățeni originari din Basarabia și Bucovina de Nord (refugiați în zonă după 1 iunie 1940), din cetățeni de origine macedoneană, elemente care au făcut parte din S.S. sau, la nivel de vârf, din Grupul Etnic German, simpatizanți ai lui Tito (titoiști), contrabandiști și călăuze „pentru trecerile frauduloase ale frontierei”, rudele celor fugiți din țară și ale celor care au ținut legătura cu cei ce organizaseră rezistența armată în munți, chiaburii și cârciumarii, foștii comercianți ce au avut legături cu străinătatea, foștii industriași și moșieri. „Asupra acestei categorii se abăteau și măsurile cele mai drastice fiind dislocați din întreaga zonă în maximum 24 de ore și supravegheați până la punctele de dislocare pe întreaga durată a deplasării”.
În cea de-a treia categorie ce se vedea nevoită să părăsească zona, după dislocarea celei de-a doua, intrau elementele ce au avut la activ o condamnare pentru o infracțiune politică sau trecere frauduloasă a frontierei, pentru o infracțiune de drept comun gravă, cum ar fi: sabotajul economic, delapidarea sau tâlhăria.
Toate operațiunile de dislocare erau prevăzute a se desfășura în mare secret, fiind luate măsuri ca cei dislocați să nu poată părăsi domiciliul.
Pe baza unor ordine abuzive, lipsite de temei uman, în data de 18 iunie 1951 (în ziua sărbătorii Rusaliilor) aveau să înceapă acțiunile de deportare a unei părți a populației din Banat și Mehedinți. Oamenii, fără a fi înștiințați și fără a cunoaște unde vor fi duși, au fost urcați în vagoane de marfă și transportați în Câmpia Bărăganului.
După un drum lung parcurs cu trenul, cu toții au fost lășați în plin câmp, departe de orice altă așezare omenească, fiind puși în situația de a-și ridica mici colibe, astfel încât să nu rămână peste iarnă sub cerul liber.
În vara și toamna anului 1951, în regiunile Ialomița și Galați, au luat ființă 18 localități noi (prevăzute în anexa H.C.M. nr. 337/1954), care erau: Brateș, Bumbăcari, Dâlga, Dropia, Ezerul, Fundata, Lătești, Măzăreni, Movila Gâldăului, Olaru, Pelican, Răchitoasa, Rubla, Salcâmi, Schei, Valea Viilor, Viișoara și Zagna (în raioanele Călărași, Brăila, Călmățui, Galați, Slobozia, Lehliu și Fetești).
În perioada deportării, 1951-1956, dintre deporații în Câmpia Bărăganului au decedat în jur de 1.700, dintre care peste 170 au fost copii.
În 1956, după eliberarea deportaților, aceste comune au devenit „domicilii obligatorii” pentru deținuții politic „recalcitranți”, care își executaseră anii de condamnare și erau trimiși aici pentru „supliment de pedeapsă”. Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 237 din 12 februarie 1957, dată în completarea H.C.M. nr. 337/1954, preciza că „Ministerul Afacerilor Interne poate stabili domiciliu obligatoriu și celor care prin fapte sau manifestări încearcă să primejduiască regimul de democrație populară”. În 1964, după grațierea generală, colibele ridicate de deportați au fost demolate, pământul a fost arat și, astfel, urmele fărădelegilor au fost șterse, dar ele nu au putut fi șterse din sufletele deportaților, marcați de acele momente de coșmar pe care le-au trăit, departe de locurile lor natale.
Marcarea tragicului moment ce a avut loc în istoria României în iunie 1951 se află și pe Monumentul ridicat în memoria luptătorilor anticomuniști, la Pădurea Verde din Timișoara, una din plăcile acestui Monument fiind închinată memoriei Foştilor Deportaţi în Bărăgan.

Cornel Seracin
Foto: arhiva ziarultimisoara.ro