Când tocmai îmi pierdusem orice brumă de nădejde, iată că, prin marea lui dărnicie, bunul Dumnezeu mi-a dat să găsesc și o „calitate” la domnul Nicolae Robu, primarul acestui oraș, de aproape 8 (opt) ani.
Că nu a făcut domnia sa ce a promis nici în primul mandat, nici în al doilea, cum e sigur că nu va face nici în cel de-al treilea tot ce promite acum, dacă, Doamne-ferește, în bunătatea lor, în conservatorismul lor și în adânca necunoaștere de cauză în generozitatea lor timișorenii îl vor mai alege pentru alți patru ani pe acest Narcis cu plete lungi și minte... Minte, da, domnilor, minte! Deci, în tot megalomanismul, în toată visarea ruptă complet de realitate, în toată grandomania, domnul primar are și o „calitate”, dacă poate fi numită calitate această atenție, grijă până la obsesie a domniei sale față de slugile, de argații, de yes-man-ii, de vasalii pe care îi are. Pe cât de arțăgos și necruțător cu cei care nu-i împărtășesc opiniile, pe atât de generos este cu slugile domniei sale, cu atât mai mult cu cât generozitatea primarului nu izvorăște din propriul buzunar, ci prin slujbe, sinecuri și salarii impresionante acordate din bani publici, adică tocmai din dările acelora care îl aleg, îl realeg și, poate, Doamne-ferește, îl vor realege încă o dată pe acest inegalabil, fără de măsură și binefăcător al Timișoarei, om fără de care, desigur, în opinia domniei sale, Timișoara nici nu ar putea exista. Și nu pot să nu mă întreb cum a putut să dureze acest oraș timp de secole fără această minte strălucită, fără acest strateg, fără acest vizionar care de aproape 8 (opt) ani ne ține în ambuteiaje de vară și de iarnă, în poluare crasă, fără parcări și cu drumuri pline de gropi, dar, mai ales, în șantiere fără de sfârșit. Orașul nostru este un grandios șantier în care se tot sparge și repară, dar nu se vede nimic. Mai ciudat este faptul că tocmai pe unde a fost reabilitat un tronson de drum, când credeai că s-a terminat calvarul, „DOREII” domnului primar reapar pentru a mai pune o conductă, o bordură, ceva acolo, să nu cumva să cădem în letargie și să constatăm că, totuși, în orașul nostru a fost dusă o lucrare până la capăt pentru mai multă vreme. Nu. Acest lucru nu se poate. Și astfel Timișoara rămâne un amplu, continuu și nesfârșit șantier. Un mega șantier, cu rezultate mult prea puține... Cele două luni de restricții COVID, când prin oraș nu s-a prea circulat, în loc să fie folosite la maximum de cei de la drumuri, au fost irosite sau Dumnezeu știe ce au făcut cu ele, că, de-abia de la reluarea activităților zilnice în oraș, s-au trezit și ei, mai abitir ca oricând, să restricționeze circulația și să lucreze, să lucreze, să lucreze... fără nici un capăt ori căpătâi.
Dar nu despre aceasta am vrut să vorbesc. Am dorit să amintesc, așa, în treacăt, de apropiații domnului Robu. Nu la mult timp de la alegerea în funcție a domniei sale, purtătoarea de cuvânt, de vorbe a președintelui PNL Timiș, Nicolae Robu, a fost angajată pe undeva la drumuri și poduri, cu un salariu bun pentru serviciile făcute domnului primar.
Un alt om de „neînlocuit” în Primăria Timișoara rămâne șoferul personal al domnului primar, Vasile Paraschiv, angajat la Poliția Locală, șef de serviciu, iar ca totul să fie și mai elocvent, soția acestuia s-a angajat recent tot la Poliția Locală, pe post de consilier achiziții publice. Nu? Apoi, șeful pe linie ierarhică al domnului Paraschiv, Dorel Cojan, șef interimar al Poliției Locale din 2013 și căruia tocmai i s-a prelungit interimatul și pentru 2020. Interimat de șapte ani.
Și, uite-așa, ca prin minune, toți apropiații domnului primar s-au trezit cu funcții care mai de care mai „mănoase” ori numiți prin consilii de administrație, de unde să le mai vină câte un ban nemuncit. Și dacă nu se pot imputa prea multe domnului primar că ar fi făcut pentru oraș, atunci sigur că grija permanentă pentru apropiații domniei sale este fără cusur, ireproșabilă adică.
Astfel Daniela Petrișor (fostă Știr) - cea care asista la „interviurile” primarului, a devenit șefa Infocentrului Turistic Timișoara. La fel asista și colega acesteia, Elena Ișfănuț, o altă protejată a primarului.
Din frumusețile tineretului PNL au fost angajate în Primărie Annemarie-Alina Calotă, actualmente soția lui Sorin Drăgoi, fost city-manager, actualmente candidat la Primăria Dumbrăvița, Ana-Maria Atomoaei, fiind actualmente la Colterm.
Cătălin Iapă, fost consilier personal al primarului, fost membru în CA al RATT, pentru merite deosebite, a ajuns secretar de stat la Ministerul Dezvoltării, apoi Robert Kristof - fost student al lui Robu, cărător de valiză al acestuia, este astăzi city-manager al Timișoarei.
Un alt apropiat al primarului, Cosmin Ligius Buboi, care și-a luat Bacalaureatul la 37 de ani, a fost numit președintele Consiliului de Administrație al STPT (RATT), poziție din care l-a „executat” pe Sorin Supuran, directorul de atunci, considerat că a „deviat” de la politica lui Nicolae Robu.
De amintit este și Ionuț Nasleu - personaj controversat, fost consilier personal al lui Nicolae Robu, actualmente șef la Piețe. Gurile rele vorbesc că, recent, acesta și-a luat apartament în Florida (SUA), dintr-un salariu de 12.000 de lei pe lună (cât avea anul trecut).
Nu poate fi uitată nici Sanda Greblă - fostă șefă de cabinet al lui Nicolae Robu, numită în CA al Retim pentru încă patru ani (se întâmpla în anul 2019, când era la conducerea Serviciului Unitatea de Implementare Proiecte Angajate ca și Capitală Europeană a Culturii - UIPACEC); aici s-a pus problema, în Consiliul Local, de incompatibilitate, având în vedere statutul ei de funcționar public.
Și Nicolae Bitea - provenit din PD, actual liberal după fuziune, a devenit apropiat al lui Robu. Fără să se remarce în mod deosebit cu ceva, a ajuns director al STPT. A ieșit în evidență, de exemplu, în cadrul operațiunii de tăiere a cablurilor, când îi aranja conștiincios casca de protecție primarului.
Și probabil lista poate continua. Vedeți cât de generos este domnul primar Nicolae Robu? Asta, desigur, pentru că vorbim de generozitate din banii obștii, pentru că dacă ar fi fost să fie din propriul buzunar mă îndoiesc că domnul primar ar mai fi fost atât de îngăduitor și darnic.
Deci, atunci când încă mai speri nu e totul pierdut. M-am înșelat când am spus că domnul primar nu a făcut nimic. „ZERO”, cum îi plăcea să prezinte o pancartă. El totuși a făcut ceva în cele două mandate: a avut grijă ca apropiații lui s-o ducă bine, prin posturi căldișoare, cu salarii mari, ca să poată simți cu adevărat dragostea primarului și să-l răsplătească pe acesta cu o și mai pioasă recunoștință și slugărnicie.
Cunoașteți zicala „O mână spală pe cealaltă, iar amândouă spală fața!”. Ten, obraz, ce-o mai fi acolo. Și se întrevede la orizont o aspră nevoie de recunoștință, cu cât mai mult se apropie alegerile.

Petru Vasile TOMOIAGĂ