Agitație mare în rândurile unor foști și actuali lideri ai PSD, după ce Marcel Ciolacu ar fi anunţat că DNA a cerut documente de la partid legate de datoriile şi contractele PSD din campania electorală pentru alegerile prezidențiale din 2019. Președintele interimar al PSD, Ciolacu, ar fi făcut aceste afirmații în cadrul unei întâlniri avută la Constanţa cu colegi din partid, cărora le-a spus că el crede că Viorica Dăncilă va fi ridicată de DNA. Relația dintre fostul lider al PSD, Viorica Dăncilă, și actualul președinte interimar, Marcel Ciolacu, este una destul de tensionată - mai ales după ce Dăncilă i-a cerut acestuia să demisioneze de la șefia PSD, pentru „modul rușinos în care a umilit românii”. În schimb, Ciolacu a spus că cea mai mare greşeală a lui Dăncilă a fost că a luat de multe ori decizii care au afectat PSD, consultându-se cu oameni din afara partidului. Scandalul ar putea avea legătură și cu consultantul Vioricăi Dăncilă din campania pentru alegerile prezidenţiale, Anton Pisaroglu. Acesta susţine că nu a fost plătit de către liderii partidului şi a ameninţat că ar putea acţiona PSD în judecată, a anunţat Europa Liberă. Surse din PSD susţin că Pisaroglu ar fi avut un contract de 2 milioane de euro/lună, însă consultantul afirmă că preţul nu ar fi real, deşi refuză să spună care este suma datorată de PSD.


Reacția fostului premier Dăncilă: „Am respectat întotdeauna legea”


Fostul lider şi candidat PSD la prezidenţiale Viorica Dăncilă susține că nu ştie nimic despre o astfel de anchetă a DNA, dar că există una care vizează perioada 2017-2019, înainte ca ea să preia partidul.
Ea a afirmat că aşteaptă un telefon de la actuala conducere a PSD în care să i se ofere explicaţii şi s-a declarat dispusă să meargă la DNA, dacă i se va cere. De asemenea, Dăncilă a făcut şi precizări referitoare la contractul cu consultantul Anton Pisaroglu, care acuză că nu şi-a primit banii de la PSD. „Nu cred acest lucru. Nu comentez declaraţii pe surse. Mai mult, nu cred că Marcel Ciolacu ar fi făcut astfel de declaraţii. Ar fi cel puţin bizar dacă domnul Ciolacu ar şti pe cine vor chema procurorii la DNA. Eu, personal, nu ştiu să existe vreo anchetă privind derularea campaniei prezidenţiale a PSD. Într-adevăr, din câte ştiu, există o anchetă care vizează perioada 2017-2019, înainte ca eu să devin preşedinte al partidului. Vă garantez că eu, în calitate de preşedinte de partid şi de prim-ministru, am respectat întotdeauna legea. De asemenea, vreau să menţionez că de activitatea financiară, contracte care vizau campania electorală, s-au ocupat secretarul general şi trezorierul partidului. Sunt sigură că activităţile financiare s-au derulat corect, din punct de vedere legal, în toată această perioadă”, a afirmat Dăncilă la un post de televiziune. Ea a mai spus că Autoritatea Electorală Permanentă nu a constatat nicio neregulă privind situaţia financiară a PSD şi, a precizat că, dacă va fi solicitată, se va prezenta la DNA pentru a oferi lămuriri. (A.B.)