În ședința ordinară a Consiliului Județean Timiș, ședință ce a avut loc miercuri, 29 aprilie, a fost aprobată o nouă alocare financiară importantă pentru spitalele din județ. În urma deciziilor din această ședință, au fost acordați 3.35 milioane lei pentru achiziționarea în regim de urgență, montarea și punerea în funcțiune a unui Computer Tomograf la Spitalul Clinic Județean de Urgență. Această finanțarea aprobată pentru unitatea sanitară județeană nu este singulară, în luna martie fiind alocată suma de 4.5 milioane lei pentru achiziționarea a 10 paturi de terapie intensivă și a 75 de ventilatoare, necesare în tratarea cazurilor grave de COVID-19.
În ședința ordinară din 29 aprilie 2020, au fost aprobate alte trei alocări, Spitalului Militar din Timișoara, Spitalului Municipal din Lugoj, cât și pentru achiziționarea de servicii hoteliere dedicate personalului medical și auxiliar aflat în prima linie. Astfel, C.J. Timiș a aprobat 200.000 lei pentru operaționalizarea spitalului de campanie instalat în Timișoara, 150.000 pentru cumpărarea de kituri de testare de către unitatea sanitară lugojeană și 120.000 pentru cazarea personalului de la Spitalul Clinic Județean de Urgență „Pius Brînzeu” din Timișoara. Banii provin din Fondul de Rezervă la dispoziția Consiliului Județean Timiș pe anul 2020.


„Răspundem pozitiv solicitărilor venite dinspre spitale. Cele mai mari achiziții făcute acum vor fi de mare folos și după ce vom câștiga lupta cu epidemia. Gândim în perspectivă. Sunt echipamente medicale importante, necesare pacienților aflați în stare critică din cauza diverselor boli, nu doar a noului coronavirus”, a spus președintele C.J. Timiș, Călin Dobra, potrivit unui comunicat de presă.


Așa după cum am mai scris, de la primele semne ale epidemiei în județul Timiș și până în prezent, autoritățile județene au alocat sume importante pentru limitarea acesteia și protejarea medicilor și a timișenilor. Banii au provenit din ajustarea unor cheltuieli, cât și din cadrul finanțărilor prevăzute pe Agenda culturală și cea sportivă, în contextul în care multe dintre acțiunile publice programate nu vor mai avea loc, cel puțin în prima jumătate a acestui an.

Cornel S.