Toată lumea îşi va da seama că vreau să spun şi eu câteva cuvinte în legătură cu „istoria” a cărei „vedetă macabră” e... suspectul. Piesa se joacă demult, cam de zece zile, şi nu apare nici un rezultat decisiv care să nu mai poată fi contestat. În speţă, corpurile neînsufleţite ale celor două victime, Luiza şi Alexandra. Pentru elucidarea „cazului” au fost mobilizate forţe impresionante, în permanent travaliu. Brusc, Caracalul, altfel un orăşel fără prea mare însemnătate, un târg din judeţul Olt, la rândul său o unitate administrativă care nu se remarcă prin nimic, a devenit un centru de interes naţional. Seara, la prânz, dimineaţa şi invers, până şi ultima babă are informaţii despre cele ce se petrec acolo. Dacă lucrurile se mai prelungesc mult, în ceaţă şi neclaritate, există riscul să apară „reflexul Caracal”: „Deschide t.v.-ul să vedem ce mai e cu Dincă”...
Până acum un lucru e clar, dar asta, cum să mă exprim, e clar cam demult... toată societatea contemporană, mai toată, după posibilităţi, trăieşte, caută cât mai mult să trăiască în spaţiul plăcerilor. Nu intelectuale, Doamne-fereşte, ci mult mai terestre, aproape exclusiv terestre. Să mâncăm, să bem, să ne lăfăim, meritat sau nu, în vile şi maşini, să călătorim exotic chiar dacă avem un nivel istorico-geografic nul, să ne învârtim în lux şi, ca o coroană la toate acestea, să facem sex, cât mai mult sex... De altfel, modernitatea şi multe voci, unele chiar „ştiinţifice”, spun că viaţa sexuală trebuie începută mai de timpuriu, căci doar aşa organismul se poate dezvolta armonios. Suntem peste tot înconjuraţi de sex. Scriitorii, unii dintre ei, scriu pornografic, filme cu scene erotice curg peste tot, organele de reproducere deţin şefia în limbajul cotidian, glumele cu „sex” sunt ultraapreciate, până şi în stupidele reclame t.v. doi tineri, când îşi oferă unul altuia, biscuiţi, bomboane, printre mestecături se şi sărută. Se fac cu orice risc, la tot felul de chirurgi-măcelari, operaţii pentru mărirea sânilor, căci, altfel cum?, nu eşti sexy, la plajă, la mare, deseori sutienul nu mai e necesar, când priveliştea oferită spune c-ar trebui două, ba, mai mult, au apărut şi „budigăii” de damă transparenţi. În astfel de contexte, nepermis de libertine, cum să nu apară, cu mari profituri şi cruzimi, reţelele de proxeneţi, violurile, agresarea minorilor, relaţiile dintre elevi şi profesoare, dintre profesori şi eleve. Şi apare şi Dincă, cu figura lui de obsedat imbecil. Dar asta nu e chiar totul, căci există şi un context juridic care rotunjeşte frumuşel problema. Pedeapsa capitală pentru crime dovedite e anulată, masa de suspecţi în anchete nu poate fi bruscată, în miez de noapte nu poţi intra peste nimeni chiar dacă tu, ca poliţist şi nu ca ciumete, simţi instinctiv că sub nasul tău se petrece o crimă. În astfel de situaţii apare un soi de poliţie de decor, ineficientă, timorată, deprofesionalizată, vâjâind încoace şi încolo cu maşinile, zadarnic, fără rost. Cazul „Caracal” e o dovadă clară de incapacitate în materie de anchete. S-au amestecat aici, claie, grămadă, sentimente, resentimente, zvonuri, ştiri bombă, piste false, lucruri începute şi neterminate, „fufe” cu calităţi oficiale, avocaţi, prevederi constituţionale neglijate sau neştiute, ezitări, nepriceperi profesionale adânci.
Şi Dincă, primitivul, profitând de toate clemenţele legilor, i-a pus pe poliţişti să sară garduri, de departe imaginea cea mai grandioasă, să spargă porţi, ca pe vremea cotelor din anii ‘50, să consulte ghicitoare, să gâfâie prin buruieni, să caute telefoane prin lanuri de floarea-soarelui, să se deplaseze spre Dunăre, spre Olt, pe tot felul de drumuri pentru a găsi dovezi. Avem televiziuni unde angajaţii se cred ei înşişi anchetatori, avem comentatori stupizi cărora nu le mai tace gura, avem o groază de „improvizaţi” care peste tot ocupă rândurile din faţă. Avem incompetenţă şi duplicitarism.
Poate n-ar fi fost rău ca acestă anchetă să fie condusă, fără spectacol mediatic, de dl Dan Antonescu, care singur să-şi fi ales câţiva colaboratori.


Mircea PORA