Prima moţiune de cenzură din istoria României depusă de un partid împotriva propriului Guvern a trecut de Parlament. Moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Grindeanu a fost votată miercuri în plenul reunit al Parlamentului, din 251voturi exprimate pentru adoptarea moțiunii fiind 241 (față de 233 necesare) şi 10 împotrivă. Moțiunea de cenzură fiind adoptată potrivit art 113 din Constituție, guvernul este demis.

Moțiunea de cenzură a trecut, probabil, și din cauza fricii membrilor PSD (cu excepția notabilă a câtorva parlamentari, printre care cinci din județul Timiș) de Liviu Dragnea, care a hotărât că, deși votul la moțiuni de cenzură este secret, să se voteze la vedere, pentru a controla eventualele „trădări”.

 

Moțiunea de cenzură

 

Potrivit textului moţiunii de cenzură, „La cinci luni de la instalarea Guvernului condus de domnul Sorin Grindeanu, partidele coaliţiei majoritare, în cadrul forurilor statutare de conducere au analizat, au dezbătut şi au evaluat stadiul îndeplinirii măsurilor programate pentru perioada de referinţă scursă de la învestirea Guvernului şi au decis retragerea sprijinului politic acordat prim-ministrului Sorin Grindeanu şi echipei guvernamentale. În urma deciziei de retragere a sprijinului politic, 25 din cei 27 de membri ai Guvernului şi-au prezentat demisiile din funcţii, înţelegând corect responsabiltatea politică ce le revine în cadrul unei democraţii constituţionale”.

Liderii coaliţiei de guvernare precizează modalitatea în care Executivul a fost învestit şi situaţia în care s-a ajuns: „Dovedind dispreţ faţă de regulile democratice ale funcţionării instituţiilor statului, imaturitate şi iresponsabilitate politică, prim- ministrul şi unul dintre miniştri, în loc să respecte votul de învestitură şi încrederea acordată de Parlament, au înţeles că guvernarea se poate exercita şi în nume personal, că dispoziţiile constituţionale şi legale sunt facultative şi că pot sfida votul acordat de cetăţeni şi democraţia. Doi din cei 27 de membri ai Guvernului, trecuţi voluntari sub comanda unui deputat/înalt funcţionar public, îşi împart posturi ministeriale şi lansează atacuri ridicole în toate direcţiile, oferind o nedorită şi halucinantă caricaturizare a actului de guvernare”, arată textul moţiunii.

Totodată, liderii coaliţiei îşi puneau şi câteva întrebări legate de legitimitatea Guvernului şi posibilitatea ca acesta să pună în aplicare măsurile promise prin program: „«Guvernul» Ponta-Grindeanu-Jianu nu reuşeşte altceva decât să demostreze că există politicieni care şi-au pierdut iremediabil busola bunului-simţ, onoarea şi demitatea, confirmând, odată în plus, justeţea deciziilor de retragere a sprijinului politic luate de conducerile PSD şi ALDE. Întrebări de bun simţ elementar sunt rostite astăzi de orice cetăţen onest: Este Guvernul Ponta-Grindeanu-Jianu, guvernul legitim învestit de Parlament în 4 ianuarie 2017? Poate Guvernul Ponta-Grindeanu-Jianu să pună în aplicare programul de guvernare aprobat de Parlament la 4 ianuarie 2017? Există susţinere în Parlamentul României pentru Guvernul Ponta-Grindeanu-Jianu? Este constituţional Guvernul actual? Reprezintă Guvernul Ponta-Grindeanu-Jianu votul exprimat de cetăţenii români la alegerile din 11 decembrie 2016? Evident, răspunsul pentru aceste întrebări legitime este NU”, se mai precizează în document.

 

Răspunsul lui Grindeanu la dezbaterea moțiunii

 

Sorin Grindeanu a răspuns în Parlament acuzaţiilor din moţiunea de cenzură:

- În ianuarie 2017, dl Liviu Dragnea m-a rugat să accept funcţia de premier şi ştiţi câţiva dintre colegii care sunt aici în faţă că am spus nu. Aveam nişte planuri clare, iar familia mea stă în Timişoara, după care prietenii mei din PSD, colegii mei, aţi insistat că ar fi bine să accept pentru stabilitatea României, pentru PSD, că am experienţă în administraţia locală, că sunt un om onest şi muncitor, că sunt bănăţean care îşi vede de treabă. Şi am spus da. Şi am spus da pentru că Liviu Dragnea mi-a promis că este prietenul meu, că mă va susţine, că facem un guvern din miniştri competenţi pe care partidul îi susţine... şi am acceptat guvernul propus de Liviu Dragnea.

- La nici șase luni de la acel moment aflu brusc că guvernul nu prea-şi face treaba, că miniştrii sunt buni dar nu prea, că ţara deşi are performanţă economică bună nu e brusc în Vest.

- Dragi colegi, eu nu înţeleg de ce suntem azi aici în Parlament şi vă spun nu înţeleg de ce atâta scandal în ultimele șase luni după ce am câştigat alegerile cu un scor zdrobitor și lucrurile și guvernarea merg foarte bine și mă uit la dumneavoastră și îmi dau seama că foarte mare parte din dumneavoastră nu prea înțelegeți. Da, este loc de mai bine, putem să vorbim în interior să vedem ce putem schimba. După șase luni, vrem să dăm jos guvernul cu o moțiune a noastră, a PSD-ului, fără să ne ceara opoziția și apoi să ajungem iar la mâna domnului președinte Klaus  Iohannis? De ce vrem asta?

- Președintele va spune nu și atunci am pierdut guvernarea și, odată cu ea, munca sutelor de mii de membri. Cine le garantează că dacă această moțiune de autocenzură va trece că va numi premier de la PSD? Am vrut să aud acest lucru de la dl Liviu Dragnea, că ne da garanții. Și nu ne-a dat.

- Nu mi-am dat demisia pentru că am considerat că România se află la o răscruce. Ne putem întoarce la epoca de dinainte de ʼ89 sau să ne apărăm fără frică viitorul nostru și al copiilor noștri. 

- Îmi cer scuze că trecem prin asta. România traversează o perioadă plină de oportunități. Avem o economie care înregistrează cel mai mare ritm de creștere din UE și ne bucurăm de deschidere în marile cancelarii occidentale. Au fost eforturi imense să punem din nou România pe hartă și să începem să contăm în marile discuții la nivel european și transatlantic. Această criză artificială vine în cel mai prost moment pentru România, când lucrurile mergeau într-o direcție bună.

 

Consultări pentru un nou guvern

 

Luni, partidele vor fi chemate la consultări în vederea formării noului Guvern, a anunţat Mădălina Dobrovolschi, purtătorul de cuvânt al Preşedinţiei: „Preşedintele a fost informat şi a luat act de rezultatul votului din Parlament. Preşedintele va convoca consultări cu partidele parlamentare pentru ziua de luni, în vederea formării unui nou guvern”. Rămâne de văzut dacă președintele Klaus Iohannis va accepta să numească un alt guvern PSD. De asemenea, rămâne de văzut ce bani va mai vedea Timișoara de la noul guvern, în condițiile în care marea majoritate a organizației Timiș a PSD l-a susținut pe Sorin Grindeanu până la capăt. 

George FLAVIAN