Maniera de a conduce a președintelui filialei județene a PNL, Nicolae Robu, a stârnit nemulțumirea majorității primarilor liberali din Timiș. Chiar în ziua în care se sărbătoreau 142 de ani de la înființarea PNL, 13 primari ai partidului au anunțat, la Dudeștii Noi, formarea unei platforme anti-Robu. Picătura care a umplut paharul a fost demiterea primarilor care nu au organizat alegeri în cadrul organizațiilor, înainte de întrunirea Conferinței Județene de luna trecută, prin care s-a ales noua conducere a filialei. Modul total discreționar în care conduce Robu filiala, atitudinea neconciliantă, faptul că s-a înconjurat numai de „yes”-mani și că oamenii care au păreri contrare lui sunt îndepărtați și înlocuiți cu cei care îi sunt fideli președintelui, toate acestea i-au fost reproșate celui care, ne aducem aminte, și-a tras „turta pe spuza lui” astfel încât să fie sigur că va fi ales pentru funcția supremă în PNL Timiș.
În cadrul întâlnirii de la Dudeștii Noi, primarii nemulțumiți au anunțat că 22 de edili liberali (din 37 câți sunt în județ) s-au aliat acestei platforme și sunt hotărâți să încerce să acționeze pentru a scăpa PNL Timiș de tensiunea instalată în partid de Robu și oamenii săi.
„Asistăm la o rupere de realitate a conducerii PNL Timiș. Primarii nu sunt simpli membri de partid, ei sunt lideri locali, oameni cu impact la locuitori și nu pot fi dați afară atât de simplu. Este un mod contraproductiv de a conduce, în contrast cu ce a declarat Nicolae Robu, și anume că va fi un președinte tolerant și iertător. Noi nu putem solicita mântuire robuliană. Am constituit acest grup de acțiune și așa dorim să se discute cu noi, în grup, nu separat. Vrem să ne întâlnim la masa dialogului, dar nu din postura de șefi și supuși. Dorim să rămânem în PNL, asta doar dacă nu vom fi dați afară din partid”, a spus Alin Nica, primarul comunei Dudeștii Noi, contracandidat al lui Robu la alegerile interne de luna trecută.
Și Dănuț Groza, primarul orașului Sânnicolau Mare, spune că „lucrurile nu funcționează așa cum ar trebui” în PNL Timiș. „Am aflat din presă că am fost schimbați din funcțiile de președinți de organizații, deși cu toții am avut, la alegerile locale și parlamentare, rezultate remarcabile”, a continuat Groza, făcând aluzie la scorul mic „scos” de PNL Timișoara atât la alegerile locale, cât și la cele parlamentare.
„Mi-a spus mie cineva - a completat și Petru Roman, primarul orașului Deta -, înainte de a-l cunoaște pe domnul Robu, că acesta o să ne calce în picioare, dar nu l-am crezut. Iată că așa s-a întâmplat. Își bat joc de noi. Dacă pe Nicolae Robu nu-l perii, nu-l lauzi și nu-i întinzi scaunul, ești terminat”.
La unison, primarii rebeli au declarat că nu vor să părăsească de bunăvoie PNL Timiș și s-au declarat împotriva alegerii lui Cristian Bușoi în funcția de președinte național al PNL, caz în care Nicolae Robu și-ar putea spori puterea, fiind vizat de Bușoi pentru funcția de prim-vicepreședinte.
Anton BORBELY