„7 ciori pe o cireașă”. Nu este o aluzie la ciorile din centrul orașului care tare l-au supărat pe vechiul primar, rămânând acum poate mai mult în atenția noilor edili, ca păsări protejate prin legislația europeană. Poate ciorile or fi având bine fixat în memoria genetică locul acesta ca fiind al lor, de baștină. Nu voiam să mă refer nici la faptul că vin mereu români și de alte nații, de peste tot din țară și de-afară, stabilindu-se la Timișoara - „cireașa” de pe „tortul” țării. De când se știu, bănățenii s-au bucurat de „goșci”, chiar și de cei care n-au mai plecat. În cultura bănățenilor a fost dezvoltat spiritul tolerant și de bună înțelegere între locuitori, conviețuind de-a lungul timpului aproape 100 de grupuri etnice diferite, fără a apărea între acestea vreo dispută inter-etnică.
„Șapce șioare pro șireasă” este o expresie în grai bănățean pe care am învățat-o de la bunicul meu din partea mamei, igrișan din naștere și de creștere. Ca să-i recunoască pe cei care se pretindeau bănățeni autentici, îi punea să repete această expresie. După modul în care pronunțau expresia le spunea „dupră unge-s dă loc”.
Graiul bănățean este foarte vechi, păstrându-se cu „fală” și azi în vorbirea românilor de pe tot întinsul Banatului istoric. Sunt specialiști filologi și istorici specializați în istoria și cultura Banatului care apreciază graiul bănățean ca fiind o ramură principală din categoria graiurilor daco-române. Însă, cu toate trecerile popoarelor peste Banat, nu s-a putut șterge esența unicității graiului și a culturii bănățene. În mod firesc, și educația din familie a copiilor a fost orientată către toleranță și înțelegere cu semenii concitadini, de altă naționalitate. Clasicul scriitor român Ioan Slavici, în lucrarea „Lumea prin care am trecut”, povestește, nu cu mare plăcere, despre experiența timișoreană, 1865-1867, când limba germană o studia la Liceul Piarist bazat pe limba maghiară, învățată mai înainte la liceul maghiar din Arad. Dar, în aceeași lucrare, menționează cât de bine i-a prins educația primită de-acasă, legată de respectul față de ceilalți. Trăind într-o regiune unde alături de români erau și multe alte naționalități, mama îi oferea sfaturi de comportament: „Când întâlnești în calea ta un român îi spui - „Bună ziua”, dar maghiarului să-i zici „- Io napot”, iar neamțului „- Guten Tag” și treaba fiecăruia dintre dânșii e cum îți dă răspuns. Tu datoria să ți-o faci de cei ce nu și-o fac pe a lor față de tine”. De-acasă, așa am fost învățat și eu, chiar mai adăugând și „Dobâr den” către bulgar, cu diferență pentru sârb „Dobăr dan”.
Francesco Griselini, reprezentant de seamă al polihistorilor din veacul luminilor, petrecându-şi trei ani prin Banatul Timişoarei (1774-77), spunea despre bănăţeni că sunt oameni încercaţi mereu de evenimente istorice, care au tolerat mereu trecerile multor neamuri, au asimilat noutăţi, dar şi-au impus continuu felul mai aparte de a se purta, curat, îngrijit, cu spirit gospodar faţă de tot ce-i aparţine. Bănăţeanul „se pricepe la orice fel de muncă”. Familiile, de obicei cu 1-2 copii, îşi caută stabilitatea prin perpetuarea proprietăţii din generaţie în generaţie, adăugând mereu valori de cultură şi civilizaţie.
Deşi „călcaţi” de multe popoare, bănăţenii au rămas tot timpul majoritari români. George Călinescu, având posibilitatea documentării, spre cunoaştere la faţa locului, remarca bănăţeanul, din fire, cu o „... atitudine defensivă ce oscilează între ironie compătimitoare şi dispreţul îndărătnic şi se păstrează astfel elementar, dar ferit de aberaţiuni sufleteşti”, („Opinii fugare şi libere despre Banat”, 1926). Eftimie Murgu, reputat revoluţionar paşoptist, scria pe la mijlocul secolului al XIX-lea: „Noi bănăţenii ţinem foarte mult la obiceiurile, drepturile şi libertăţile strămoşeşti”. Lucian Blaga aprecia temperamentul cu multă conştiinţă de sine a ţăranului bănăţean, care a dezvoltat cultura Banatului, „... care reprezintă barocul etnografiei româneşti. Şi sub acest aspect el are personalitatea sa”. (L. Blaga, „Peisaj şi amintire”). Așa cum Marin Voiculescu remarca faptul că „Demnitatea este mantia unui profil integru”, („Aforisme, Maxime, Cugetări”), se poate considera că integritatea este o caracteristică a bănăţeanului.
La puţină vreme de la Marea Unire a Banatului cu România, într-un apel publicat în primul număr al publicaţiei „Banatul” (16 februarie 1919), se cerea ca să i se dea „poporului bănăţan ceea ce i se cuvine: lumină, cultură şi îndeosebi adevărata conducere spre bine”.
Și azi, bănăţenii îşi caută unitatea în spirit şi păstrarea tradițiilor, indiferent de care parte a graniţelor au fost determinaţi să rămână. Este bine să înţeleagă fiecare dintre cei noi veniţi pe aceste meleaguri că sunt bine primiți ca şi „goşci”. Dar, dacă acestora le place aici și vor să rămână, să respecte locul și să-i onoreze particularitățile, să se integreze în cultura locală, cu perspectiva de a deveni în timp demni bănăţeni. Sperăm ca amprenta specificului bănățean pe comunitatea timișoreană să rămână o dominantă pentru o conviețuire de succes a românilor împreună cu celelalte etnii, perpetuând astfel exerciţiul de integrare, cu viziunea largă către actualul proiect european.
Să fim „mai laolaltă”, într-o bună înțelegere, ca să ne fie la toți mai bine!

Ambrozel