Am rămas stupefiat când am văzut un clan care a intrat într-un supermarket și a început să se servească de pe rafturi, adică să mănânce și să bea... Au mai luat apoi ce au luat și au plecat. Membrii clanului spun că au plătit „consumația”, dar indiferent față de acest lucru trebuie să ne respectăm unii pe alții. Eu nu pot merge într-un supermarket și să asist cum niște oameni mănâncă și beau cu tupeu, fără să existe condiții să zic de restaurant.
Sunt din ce în ce mai oripilat de asemenea clanuri și de ceea ce fac ele în România. Nu pot fi niciodată de acord cu așa ceva. Cum spuneam, în societate trebuie să ne respectăm unii pe ceilalți. Dacă vrei să fii respectat, respectă-mă. Revenind la cazul anterior, am văzut că au primit amenzi penibil de mici, pentru că nu aveau măști de protecție. Și atât... Ceea ce consider că nu este nici bine, nici normal. Trebuie date legi mai aspre, pentru că altfel se vor dezvolta acești indivizi și va fi rău pentru țară și pentru democrație. În loc să facem lucruri normale, la noi totul devine anormal.
După cum am văzut cu toții, marți am avut aproape o mie de infectați și 36 de decese cauzate de COVID-19. Cea mai mare cifră de la declanșarea crizei sanitare. Dacă vom continua așa, într-adevăr în septembrie se poate ajunge la colaps din care nu se va mai scoate nimeni. Și în acest sens trebuie luate măsuri urgente, pentru că s-a văzut foarte clar că nu e doar dorința românului de a chefui, ci e vorba de educație și disciplina pe care trebuie să le avem. Nu mai vorbesc de cei șapte ani de acasă. Cei care nu respectă regulile o fac după un instinct pe care eu unul nu-l înțeleg. Se organizează tot felul de paranghelii și de întruniri, ceea ce denotă, cum mai afirmam eu, că o entitate își bate pur și simplu joc de celelalte.
Dacă ar fi să abordăm chestiunea pensiilor, mă apucă, sincer, șlogul, cum spun bănățenii. Cum să spui că dai lege pentru mărirea pensiilor cu 40% și tu o mărești cu maximum 15%? Cum să nu fii capabil să dublezi alocațiile, dar să distrugi totul în țară? Ne uităm și vedem ce pensii au judecătorii și mai știu eu ce alte categorii – care nu au făcut mare lucru pentru țară... S-a schimbat ceva în bine în țară datorită acțiunilor acestor judecători sau procurori? Eu nu am văzut așa ceva. Dimpotrivă, am văzut un procuror care și-a bătut joc de instituția DNA. Știm cu toții despre cine e vorba. Bătaia de joc continuă, dar ei au pensii mari în continuare. Cum spuneam și în tableta din numărul trecut, există două categorii de români: cei care au dreptul să trăiască, și care au chiar și 5.000 de euro pensie, și cei care nu au acest drept, pentru că au pensii foarte mici. Este strigător la cer. Spuneam că ar fi bine să se stabilească plafoane minime și maxim la pensii, între 2.000 și 10.000 de lei. Majoritatea pensionarilor de la noi sunt la limita subzistenței.
Nu că mă repet, dar sunt probleme cu care ne confruntăm zilnic și pe care trebuie să le amintim de fiecare dată. Să ne rugăm bunului Dumnezeu să ne lumineze calea și să ne așeze pe drumul cel drept.


Ștefan POPA POPA’S