Continui pe același ton pe care l-am avut în ultima perioadă, pentru că ceea ce se întâmplă în țară este de domeniul științifico-fantastic deja.
În primul rând, sunt omorâți în continuare pădurari în România. Nu văd nici o atitudine mai dură a autorităților române. Toți sunt mână-n mână cu criminalii respectivi. Se petrec niște lucruri de-ți stă mintea-n loc când auzi. Vedeți inundațiile, principalul motiv pentru acestea este distrugerea pădurilor. Noi continuăm însă să punem copacii la pământ și să distrugem toate pădurile României. Nu știu până când vom accepta acest lucru și când vom fi și noi zdraveni la minte și să luăm atitudine, nu numai civică, ci și legislativă, în Parlament, pentru a se opri acest genocid cumplit care se petrece la noi în țară.
Cum este posibil ca în nordul țării, unde se face un foarte mare trafic cu țigări de la ucrainieni, șeful Poliției de Frontieră să-și găsească mașina arsă. Acești traficanți i-au distrus mașina și fac legea în părțile respective. Nici în lumea a treia nu se petrec astfel de lucruri.
Iar legile care să combată clanurile despre care tot vorbim în ultimul timp văd că întârzie să apară; apar în schimb tâmpenii după tâmpenii. Au preocupări doar pentru a-și mări salariile și pensiile, ceea ce nu constituie o atitudine normală și serioasă a parlamentarilor noștri.
Apar în România, cel puțin în ultimele două săptămâni, zone, cum sunt Brașovul, Argeșul și Prahova, în care sunt foarte multe infectări cu COVID-19. Se ajunge chiar la un număr zilnic similar cu cel din perioada de început a pandemiei, ceea ce este foarte grav. Mi-e foarte clar că s-au dat legi în așa fel încât acestea să fie încălcate foarte ușor, dar nici oamenii nu au educație civică să respecte legile și restricțiile în vigoare. Vedem peste tot numai chefuri și petreceri. Viața românului nu este alcătuită numai din chefuri. Au și ele rostul lor, dar nu zi de zi. Unde ne trezim? Noi nu mai trebuie să muncim? Mai ales că economia noastră nu este deloc ajutată de cei care guvernează.
Revin și astăzi la problema pensiilor. Să se înțeleagă foarte bine: în țara aceasta sunt peste două milioane de pensionari care au pensii între 730 și 2.000 de lei. Medicamentele multora dintre ei costă 1.000 de lei pe lună. Din ce să trăiască acești oameni? Se face, practic, un alt tip de genocid, cel asupra bătrânilor din România. Nu se poate ca un fost torționar să aibă 70.000 de lei pensie. Ce a făcut acel om pentru țară? Sau ce au făcut alții ca el, de au pensii peste 5.000 de lei? Pentru că este vai și amar cum este văzută România din afară. Când vom avea o regulă clară asupra acestui subiect? Am spus că trebuie o limită superioară și una inferioară a pensiilor, în așa fel încât pensionarul să poată trăi, nu să se chinuie și să fie omorâți. Noi, încet-încet, îi omorâm, cu acești bani, din care pur și simplu nu au cum trăi. Pe guvernanți îi interesează, după câte văd, doar aparițiile la televizor, unde în fiecare zi se vorbește despre pensii. De ani de zile vorbesc despre pensii și nu fac nimic, situația e aceeași. Când ar trebui să fie invers, să nu vorbească la televizor, dar să rezolve odată această problemă. Societatea nu se ridică sub această formă, ea se purifică ajutând-o și făcând niște legi clare, cu limite clare. Nu există „cetățean mai cetățean” în România, dar cei șmecheri au tot felul de pensii cumulate.
Eu unul m-am săturat. Am văzut și ce bandiți apar acum și la Curtea de Conturi și prin alte instituții ale statului. Nu se mai face deosebire între banditul de după gratii și cel din afara pușcăriei. Ăștia sunt viitori pușcăriași, clar, pentru că se duc acolo să fure. Cum a fost și cazul recent, când, în plină pandemie, șeful de la Unifarm a cerut o mită de 760.000 de euro.
Este un genocid care se continuă. Nimeni nu aude, pentru că în România s-a încetățenit un lucru: își bagă toți degetele în urechi, poate zice cine ce vrea, important este ca ei să-și atingă scopul, și anume să fure țara și atât.
De aceea, mă rog la bunul Dumnezeu să ne lumineze mintea și calea și măcar El să ne îndrepte spre drumul cel bun!

Ștefan POPA POPA’S