Dacă începând cu sfârșitul lui ‘89 românii începuseră să creadă că Dumnezeu și-a întors fața spre ei, aveau să trăiască repede și destul de grav deziluzia că realitatea este, de fapt, cu totul și cu totul alta...
După bătălii politice sterile care, iată, au durat timp de treizeci de ani, iar acum sunt în floare, vreme în care țara a fost sărăcită, spoliată și vândută, în beneficiul „conducătorilor iubiți” și „neînfricaților cârmaci”, mai precis o bună parte din capii partidelor politice, dacă am face un scurt rezumat a ceea ce s-a petrecut am putea spune:
- agricultura - desființată prin fărâmițarea loturilor de teren în parcele insignifiante, irigațiile distruse, indiferență față de producătorul local, cvasi absența subvențiilor...
- industria - distrusă prin dezmembrarea fabricilor și uzinelor și vânzarea la fier vechi;
- resursele naturale și minerale ale solului și subsolului - vândute pe nimic;
- pădurile - defrișate și vândute;
- o hemoragie fără precedent a forței de muncă din toate domeniile în paralel cu o demografie scăzută, România fiind țara cu aproximativ 170 de avorturi pe zi;
- Educația a fost sistematic desființată, țara ajungând la o cotă alarmantă de analfabetism. Educația a „beneficiat” de aproximativ 30 de miniștri în trei decenii, fiecare având reforme proprii pe care le-a implementat pentru scurtul timp cât a fost la conducere;
- Cercetarea - desființată;
- Sănătatea - lăsată de izbeliște etc.
Și asta timp de trei decenii, treizeci de ani de lipsuri de tot felul, de necazuri și boli, de taxe și impozite uriașe, biruri dublate de cele mai mici și mizerabile salarii și pensii din Uniunea Europeană.
Dar dacă acestea au fost premisele celor 30 de ani, se pare că anul 2020 le-a întrecut pe toate. Acum putem spune clar că Dumnezeu și-a întors cu totul spatele spre noi:
- 2020 a debutat cu o secetă cumplită peste România;
- tot în acest an a năvălit pandemia peste noi;
- după seceta prelungită, în toiul pandemiei năvălesc inundațiile;
- colac peste pupăză, mai suntem nevoiți să asistăm și la „ciomăgelile și măciucăriile” dintre așa-zisele „clanuri”;
- „beneficiem” de aceeași clică politică alcătuită din toate partidele de la putere, din opoziție, independente și de pe alte continente, ori alte planete, iertați-mă, dar în astfel de situații chiar o iei razna...
Acum, cu arșița-n gură de la secetă, cu buboaiele în cap de la pandemie și spălați de puhoaiele de la inundații, suntem nevoiți să asistăm zilnic la răfuieli între cete, bande, găști, derbedei, intitulate pretențios „clanuri”... De ce nu ginți ori triburi? Și asta nu de ieri, de azi, ci de ani buni, iar anul acesta mai abitir ca oricând.
Asistăm, într-un fel neputincioși, la bătăi și ciomăgeli zilnice între oameni de cea mai joasă speță, circ, se pare, pe placul autorităților, atât timp cât ne atrag atenția de la adevăratele tragedii pe care le trăim zi de zi. Poliția ni se autoprezintă învingătoare din aceste confruntări, dar, se pare, adevărul este cu totul și cu totul altul. Ce victorie când sunt atacați și răniți polițiști, ce victorie când cei arestați sunt lăsați în libertate a doua zi, ce victorie când la scurte intervale clanurile se încaieră din nou?
Și aici e marea problemă: oare s-a gândit vreunul dintre conducătorii noștri, din cei care ne conduc, din cei care fac legile în această țară, cât ne costă pe noi, pe fiecare în parte, cei cu salarii de nimic și pensii mizere, pe cei care plătesc taxe imense, „distracțiile” clanurilor?
Câte zeci și sute de polițiști și de jandarmi sunt dislocați în obiective pentru a restabili ordinea firească? Cât combustibil, câte autovehicule și câți bani costă totul? Aici ori legea nu e bună, ori nu este aplicată cum trebuie, de vreme ce răul nu doar că persistă, dar se întinde mai dihai ca pecinginea... N-am văzut pe niciunul care doarme în Parlamentul țării să vină cu un proiect de lege care să spună clar că: persoanele, găștile, clanurile care pornesc deliberat la încăierări să fie puse să plătească până la ultimul bănuț toate cheltuielile țării cu forțele de ordine puse la „dezîncăierarea” lor.
Ce procurori care închid ochii, ce judecători indulgenți? Bănuții, neică, umblă-i șmecherului la teșcherea și îi va dispărea pohta de „distacții” pe baza omului de rând care după ce plătește toate dările către stat mai este nevoit să îndure și circul acestor mizerabili.
Ce știm este că aceste așa-zise „incidente” s-au întețit și s-au extins prin mai multe localități ale țării.
Ce mai știm este faptul că „drojdia” care crește aceste conflicte se cam dospește în afara țării, iar noi îndurăm consecințele.
Ce știm este faptul că „pe dincolo” nu se prea dau în spectacol clanurile.
Și atunci, întrebarea firească: de ce?
Poate pentru că sunt alte legi, poate pentru că Poliția, Procuratura și Judecătoria de acolo nu-și află prieteni printre interlopi ori invers.
Nu știu de ce. Dar ceva trebuie făcut. Grabnic.

Petru Vasile TOMOIAGĂ