- Văd că toată lumea-i pregătită, putem începe. Prima întrebare ar fi... Care a fost ultima mare zguduire planetară şi ce urmări a avut? Aşa, în mare...
- E vorba de cel de al doilea război mondial. Cam treizeci de milioane de victime. Distrugeri aproape totale. Foamete, crize de tot felul, epidemii, trei cartofi puteau să fie-un prânz, nu se mai gândea nimeni la „anii nebuni”, la mondenităţile de pe Coasta de Azur, la Maurice Chevalier, la Josephine Becker. Păcile s-au încheiat după cum a vrut Stalin. În estul Europei unde, prin intermediari, el domnea, se trăia după formula „Ciocul Mic”. În restul lumii, exceptând China, Coreea de Nord, Mongolia, Vietnam, era libertate, cuminţenie, se vindecau rănile războiului.
- Cam cât a ţinut, pe ansamblu, „cuminţenia”?
- Nu foarte mult, până prin 1960. Din acea dată, progresiv, deviaţiile de la reguli, legi, s-au făcut tot mai mult simţite.
- Spre exemplu?
- Au apărut, în vest, plecările tinerilor de acasă. Cei de condiţie se săturaseră de traiul bun, voiau să fie absolut liberi deşi nimeni nu-i asuprea. Hippy. S-a schimbat ţinuta, blugii tronează, frizura, apar pletele, bărbile, brutalitatea, primitivismul în maniere, limbajul grosolan, dispreţul pentru tradiţii, valori culturale.
- Vreau şi eu să spun ceva... Creşte setea de publicitate, de a face senzaţie, de a fi original. Muzica se schimbă, mai exact se rage, nu se cântă, cade disciplina şcolară, dispare, pe aproape toate planurile, respectul.
- Vă rog, ascultaţi-mă şi pe mine... Domnule profesor, începe goana după plăceri, mai ales sexul de la 14-15 ani, intră pe ring drogurile, încep acţiunile de trafic... carne vie, cocaină etc. Pe toate planurile, repet, se topeşte disciplina, dispare tot mai mult simţul de răspundere, creşte năvalnic pofta de îmbogăţire. Şi să nu uităm... comunicarea... telefoanele mobile, internetul, nici nu ne dăm seama ce rol au avut acestea...
- Dar oamenii politici cum sunt?
- Cei mai mulţi, mediocri, doar purtători de cravate, fără iniţiative, personalitate, curaj. Preşedintele S.U.A., Eisenhower, în 1956, putea să intervină în Ungaria şi se termina cu socialismul, la fel în Cehoslovacia, un alt preşedinte, în 1968. S-au mulţumit toţi vesticii cu trimiterea unor note de protest şi s-au declarat îngrijoraţi. Ruşii cu tancurile, ei cu stilourile. Iar în ceea ce-i priveşte pe „ai noştri”, ce să mai vorbim... Doi tirani puşi de ruşi au făcut ravagii timp de aproape 50 de ani. După căderea lor nu s-a mai putut încropi nimic ca lumea. Partide de şoareci, conduse de şoareci, rar un om mai răsărit, uzurpări de titluri, grandomanii, îmbogăţiri frauduloase, o ruşine a Europei în multe privinţe. O indisciplină generală, caracteristică oamenilor simpli, violenţi. Mult haos.
- Cultura mai valoraeză ceva?
- Nu mare lucru. E o pierdere de nivel îngrozitoare. Toţi împleticiţii, grosierii, rudimentarii sunt „persoane publice”, poeţi, scriitori, nu se citeşte, marii artişti ai lumii sunt daţi la o parte.
- Să ştiţi că nu s-a spus nimic despre lumea a treia, globalizare, atentate, crimă organizată, instituirea unui climat de teroare în aproape toate părţile lumii şi nici despre corupţia care domneşte ca o regină. Unii, prea săraci, alţii, prea bogaţi. Polarizare. Omul, în sine, schimbat. Fals, pervers, lacom, criminal...
- Spun şi eu la urmă... trebuie din nou un şoc care să zguduie din temelii lumea. Să prânzim o vreme iarăşi cu trei cartofi...
- O să ne oprim aici, căci ora a trecut, sună. După discuţiile astea cred că o să faceţi o teză bună. Sigur, anumite lucruri vor rămâne pe dinafară. Mereu se întâmplă asta. E inevitabil.
Mircea PORA
