Până la urmă pot să spun că am fost şi eu în America, citeşte S.U.A., la o invitaţie a vărului meu primar Alexandru Nemoianu, în familia căruia am stat pe parcursul liceului. Zbor lung cu avionul până la New York, aeroport Kennedy, apoi o continuare cu un aparat mai mic până la Detroit. Era iarnă şi pluteam după atâtea fusuri orare schimbate ca într-un vis, peste un relief uşor vălurit, numai în alb, numai în alb. America, îmi tot spuneam, oarecum speriat că ajunsesem în zona aceea geografică socotită intangibilă prin distanţă şi o prelungă interdicţie de călătorie. Vărul meu cu familia locuiau în statul Michigan, într-o zonă ceva mai izolată, foarte aproape de oraşul Jackson, vizitat, şi nu prea departe la nivel american de Detroit şi Chicago, nevizitate. Am petrecut o lună de zile „peste ocean”. Plimbându-mă când singur, când alături de Alexandru prin zona uşor păduroasă din apropierea casei sale, călcam pământul Americii, respiram aerul ei, vedeam oamenii locului prinşi parcă din când în când în decoruri de western. Totul se desfăşura prin 1994. Cel mai puternic stat din lume, pentru mine încă amestec de realitate şi vis, înfăţişa în acel mic areal un aspect paşnic, totul respira linişte, echilibru. Senzaţia că mă aflam într-un gigant statal era statornică. M-am gândit mult atunci la marii recordmani sportivi ai Americii, la actorii ei inegalabili, la zgârie-nori, la scriitori, la inteligenţele superioare ce împinseseră ţara înainte. Nu părea a fi în societatea aceea, aşa cum o intuiam din locul unde mă aflam, nimic conflictual, nimic care să atenteze la bunul mers al lucrurilor de acolo. De atunci, an 1994, şi până acum, an 2020, ceva însă s-a schimbat şi cu siguranţă că nu în bine. Contradicţii, conflicte pe atunci latente s-au acutizat, lumea devenind, global, mai brutală, mai dură, mai exclusivistă şi, cu certitudine, mai nedreaptă. Este sigur că multă lume, multe state, invidiază America şi vor năruirea ei. Puteri militare de mâna a doua vor să urce pe primul loc pe glob. S-au format în aceşti ultimi douăzeci de ani, graţie unei mari toleranţe de care s-a profitat, asociaţii, organizaţii cu forţă militară folosită, stipendiate ocult, care vor să se impună, să plătească la infinit poliţe, să se facă temute. Atentatele cresc, graţie unei adevărate şcoli a crimelor, omorurile de oameni nevinovaţi, de asemenea, prind proporţii mari traficul de droguri, de carne vie. Se trage cu tunul, cu închiderea ochilor de către „autorităţi” în bunele tradiţii, în educaţia timpurie a copiilor, în omenie, în sentimentul de încredere. Bănuiala şi suspiciunea stau aproape pretutindeni în vitrină. „Răul” se pregăteşte să-şi pună coroana de rege pe cap. Credinţa în Dumnezeu scade, e şubredă, chiar simulată, slujitorii Domnului sunt sub aşteptări. S-au desfiinţat frontiere între state, milioane de asiatici, în primul rând, năvălind aproape peste tot. Globalizare. Omenirea, pe întregul ei, a coborât cu câteva trepte. În acest nefast vârtej planetar e prinsă şi America. Relaţia dintre albi şi cei de culoare nu mai funcţionează foarte bine, are asperităţi, poliţia cu multe probleme pe cap e brutală, poate, prea, polarizarea societăţii, în goană după blestemaţii bani, e acută, şomajul e destul de masiv, probabil anumite instituţii s-au degradat. Nu trebuie să bucure pe nimeni asta, hai să zicem, pe ruşi, pe chinezi, da, însă pe vest europeni în nici un caz. Sper să nu se uite că America, citeşte S.U.A., cu mari cheltuieli, a protejat Occidentul gâlcevitor şi neputincios decenii de-a rândul de planurile de invazie ale lui Stalin şi-ale urmaşilor săi. Susţine N.A.T.O. . După 1989 a luat sub scutul său fostul imperiu sovietic est-european, căutând, ajutând, la plantarea de răsaduri democratice pe un sol pustiit de comunism. Prefer oricând dominaţia mondială americană cu toate neajunsurile ei celei posibile ruseşti sau chinezeşti. Haosul în care pluteşte întreaga planetă, având ca una din cauze o supertoleranţă la rău, trebuie cumva oprit. Trăim o stare de buimăceală, de răsturnări valorice incredibile. E nevoie mai mult decât oricând acum de câţiva lideri hotărâţi, inteligenţi, care să aibă cuvântul în locul celor molâi, cu creiere mici.


Mircea PORA