Știrile, de toate felurile, unele liniștitoare, altele alarmante, circulă de o vreme, fără frontiere, ca boala care a cuprins aproape întregul mapamond. Riscăm să fim cu toții bolnavi, pe de o parte din cauza unei globalizări prost înțeleasă și administrată, pe de altă parte „mulțumită” liberei circulații a persoanelor, mai cu seamă în comunitatea europeană.
Deci, virus fabricat de chinezi și scăpat de sub control, ori o calamitate naturală, ori, ori, ori... și se vehiculează de la cele mai banale la cele mai fantasmagorice variante...
Mor economiile! Mare brânză. Deocamdată, mor oameni. Mulți oameni. Repede, poate prea repede. Molima s-a extins cu viteza fulgerului. Am ajutat-o și noi. Nu chiar noi. Mai degrabă cei care ne conduc.
Statul Israel, care știe să-și apere populația și interesele, a închis rapid toate granițele, a impus carantină de 14 zile pentru cei care vor să intre în Israel, trebuind să demonstreze că au cu ce și cum și, mai ales, unde să stea în carantină. Dacă nu, cale întoarsă.
Noi suntem blânzi, ca întotdeauna, prea blânzi. Astfel, chiar zilele trecute un autocar cu peste 40 de persoane, venind tocmai din Italia, a trecut ca prin brânză prin vamă, ducând, bine-mersi, virusul în nu știu câte localități. Poate nu l-au dus, dar cine știe?
De câteva zile, de când avem și coronavirus, nu mai avem președinte. El s-a ascuns și visează în continuare la alegeri anticipate. La Guvernul meu și Parlamentul meu...
Prim-ministrul, încă, Ludovic Orban, când toată lumea cerea disperată închiderea școlilor, se mai gândea... ca și președintele se pare. Vor să diminueze dezastrul, vor să contrazică realitatea, pentru că molima tare le încurcă povestea cu alegerile anticipate...
Iar ca să dovedesc că „Țara arde, iar baba se pieptenă!”, când comitetele de urgență se dădeau de ceasul morții pentru a găsi locuri pentru carantina obligatorie, pentru a găsi medicamentele necesare, pentru a mobiliza toate forțele în scopul de a diminua molima, Ludovic Orban convoca partidele politice pentru a stabili data alegerilor. Care alegeri? Vă dați seama cât de inconștient este?
Dar se pare că tocmai în febra anticipatelor care îi mână în luptă pe Iohannis și Orban „motivația” Curții Constituționale a României în ce privește neconstituționalitatea propunerii lui Ludovic Orban de a constitui un nou guvern i-a pus cu botul pe labe. Oare au înțeles? Cei doi o tot dau înainte cu ceea ce vor românii.
Când au consultat ei ultima oară românii? Personal îi cred pe cuvânt când spun că toți românii mor de dorul și de dragul alegerilor anticipate și, desigur, îi doare în cot de coronavirus, adică de viață și de moarte. Dumneavoastră ce credeți?
Ministrul sănătății ne tot amăgește de două-trei săptămâni că vor veni medicamentele necesare, medicamente care au fost contractate. Deocamdată, doar vor veni. Când vor veni, vom vedea. Comitetul de criză a închis școlile pentru 10 zile... Asta pentru ca să mai aibă de lucru și intervenții pentru a mai prelungi întreruperea...
În Japonia, Vietnam și alte locuri au suspendat cursurile pentru două luni... Dar aceștia s-au gândit la sănătatea țării și nu la alegerile anticipate...
Tot la învățământ mai trebuie amintit că, deși au fost sistate cursurile, anumiți inspectori generali și directori cheamă cadrele didactice la școală... De ce? Pentru unii sunt hotărârile lege, iar pentru alții doar propuneri aleatorii... Profesorii care acum vor merge la școli, pentru că altfel nu vor fi plătiți (așa susțin slugoii fără frontieră), atunci când vor face recuperările vor fi plătiți din nou, adică o dată în plus?
Acum avem scenarii pe patru paliere. Mai avem voie să ne adunăm doar câte 100 de persoane... A fost chemată și armata în ajutor. Știam că aceasta răspunde la „ordin”, mă rog...
Bine că n-au închis dughenele, magazinele și mall-urile, măcar vom avea de unde să ne aprovizionăm, chiar dacă rafturile sunt tot mai goale...
De asemenea, bisericile pot adăposti 100 de persoane înăuntru, iar celelalte în afara lor...
E bine că măcar să ne mai rugăm se poate, pentru că doar la Dumnezeu ne mai este nădejdea...

Petru Vasile TOMOIAGĂ