Nefiind medic, ci doar având un tată medic petrecut demult din lumea asta, nu pot să spun despre coronavirus decât ceea ce am auzit că se spune la televizor. Iau de bune cele afirmate de specialişti, de data asta fără ghilimele.
Profesorul Străinu-Cercel, o prezenţă sigură în câmpul medicinei româneşti, a arătat că virusul provine din China, la baza bazelor, stând cu ale lor infrastructuri liliacul şi şarpele, că e transmisibil de la om la om, periculos, cu deosebire pentru segmentele de vârstă cuprinse între 60-85 de ani.
Persoanele mature, 25-50 de ani, având o stare de sănătate în general bună, sunt mai puţin expuse agresiunilor acestui nedorit adversar. Nu e o fabricaţie de laborator, cum poate multă lume crede.
Doctorii de frunte ai ţării, ministrul sănătăţii, Raed Arafat, din nou Străinu-Cercel, au dat toate indicaţiile pe care populaţia trebuie să le urmeze pentru a se ieşi cu bine din această situaţie. Măsurile de apărare sunt destul de simple şi încep cu „pâinea noastră cea de toate zilele”, care în materie de igienă este spălatul des şi temeinic al mâinilor.
Pe urmă intră în reţetar evitarea pe cât posibil a aglomeraţiilor, cum ar fi mersul pe stadioane, căscarea gurii prin mall-uri, participarea la nunţi, botezuri, felurite petreceri, festivităţi. Toate astea, fireşte, temporar.
Mai intră în recomandaţii purtarea unor măşti de tifon, în funcţie de zona în care te afli, legătura strânsă cu medicii de familie, prezentarea la un spital sau apelarea unor numere de urgenţă în cazul apariţiei unor simptome neliniştitoare: temperatură, tuse, dureri de cap, musculare. Nimic complicat, ci doar de respectat.
Mergând mai departe pe „firul poveştii”, purtătorul efectiv de virus este imediat spitalizat şi izolat pe parcursul tratamentului, iar cei cu care „respectivul” a venit în contact sunt trecuţi, după alte criterii, în regim de carantină sau izolare.
Dincolo de aceste măsuri medicale, cu caracter strict de îndeplinire, că place sau nu place, intervine disciplina şi conştiinţa civică a fiecăruia dintre noi.
Te-ai întors, spre exemplu, din Italia, ţară afectată destul de sever de virus, te duci automat la medic, deci îţi anunţi venirea, pentru a putea fi verificat dacă eşti purtător de „corona” sau nu. În orice caz nu te strecori acasă „prin porumb” sau pe alte căi, crezând în felul acesta că înşeli pe cineva. În astfel de situaţii poţi fi primul pe lista înşelaţilor.
Dacă eşti supus unui regim temporar de izolare, îl execuţi, cu toate neplăcerile, nu pleci la plimbare, la prăvălioară sau din nou la Mall.
După cum, ca reciprocă a problemei, şi autorităţile medicale judeţene trebuie să informeze corect ce se petrece sub raportul luptei cu virusul în „ograda lor”.
Vezi defecţiunea din Gorj, de altfel, nu o chiar atât de mare surpriză. Românii sunt un popor care datorită unor îndelungate perioade de neinformare sau chiar de dezinformare se panichează relativ uşor.
Se poate ajunge astfel la gesturi extreme. O ilustrare a unei asemenea stări de spirit este şi năvala din magazine în vederea unei supra-aprovizionări acasă sau ieşirile brutale prin locurile publice contra cuiva care pur şi simplu tuşeşte pentru că puţină salivă a luat drumul traheii.
E tot atât de adevărat că nici tuşitul, nici strănutul nu trebuie executate în maniera „împroşcării”.
Cât priveşte activitatea televiziunilor, e un lucru bun că prin intermediul lor specialiştii, în primul rând aceştia, pot veni în contact cu populaţia prin scurtele lor comunicate avizate, dar „bombardarea” din oră în oră a aceleiaşi populaţii cu exces de detalii, cu organizarea chiar a unor „şezători” unde tot felul de „urechişti” au drept de microfon şi emit păreri nu e câtuşi de puţin indicată.
Zvonul, proasta înţelegere a celor prost spuse, panica se pot naşte şi de aici. Prea mulţi doritori să informeze şi să facă bine strică.
Pe de altă parte, nu cred că politicul aşa cum este el, furtul, corpuţia, înşelăciunile ar trebui asociate cu „virusul”. Fiecare cu traiectoria lui.
În rest, Dumnezeu cu mila şi o rugăciune la Catedrala Neamului, că tot suntem mari credincioşi.


Mircea PORA