România continuă să fie o ţară frământată ca şi când ar fi în perspectivă, în varii domenii, realizări de excepţie.
Se fac declaraţii tăioase de ordin politic, sunt aduse probe - acele „bombe” - care pot răsturna sentinţe juridice, se vorbeşte, după tot felul de decese, malpraxisuri, de reaşezarea întregului sistem de sănătate astfel încât şi badea Ion să fie protejat, periodic se aud strigăte din stradă că lucrurile „nu mai pot merge aşa”.
Şi, totuşi, ele merg „chiar aşa”, aşternând peste existenţa românească un aer de melancolică stagnare în vechi neputinţe şi năravuri. La etajul „de sus”, cel mai de sus, la vârf, politicienii de ocazie, grupaţi mai degrabă în găşti decât în partide, se bat necontenit, ca mărunţii cocoşi americani, pentru putere. Sunt îmbătaţi de băutura asta. Rupţi complet de realităţile ţării, de nevoile stringente ale mulţimilor. În timp ce, spre exemplu, jucăuşul Ponta, cu un partid minuscul în spate, mic, foarte mic Titulescu, negociază o alianţă electorală sau un număr de voturi pentru nu ştiu ce moţiune cu greoiul Ciolacu, aterizat în politică parcă dintr-o pădure, pe intervalul Drăgăneşti Olt - Caracal, un număr apreciabil de vagoane de marfă, 38, sar lamentabil de pe linie. Te lua cu groază văzând imaginea transmisă.
Asta şi pentru faptul că nici Ponta, nici Ciolacu, din poziţiile pe care le ocupă sau le-au ocupat, premieri etc., nu şi-au bătut capul cu starea în care se află reţeaua feroviară de la noi. Nici alţii ca ei n-au făcut-o şi nici n-o vor face. Pe toţi aceştia, aduşi de prin diverse viroage, cu pluta, când ajung „privilegiaţi” îi interesează măririle, intrarea propriului nume în istorie, producerea de bani pentru interesul „tot propriu” şi, să fiu scuzat, cam atât. Oameni de serie, cu maşini la scară, averi cu semnul întrebării şi mari responsabilităţi... Şi lucrul cel mai neplăcut, aş zice chiar catastrofal, e că toţi aceşti mediocri, submediocri, „cu responsabilităţi”, s-au cuibărit în posturile de vârf ale ţării şi nu se mai dau plecaţi de acolo! Ei şi tot ei, înalţi, slabi, graşi, peltici, cu ochelari, cu defecte de vorbire, frecvent de exprimare. Şi-n timp ce aceşti ipochimeni alunecă cu pantofi de firmă pe parchetele diferitelor ministere, prin curţile oamenilor de care răspund e noroi, chiar mocirlă, drumurile publice rurale fiind adevărate prăpăstii. Şi mai adăugăm la tablou şi casele-ntr-o rână, şi alunecările de teren din cauza neconsolidărilor, şi dezastrele inundaţiilor etc.
Dar, vorba cântecului, fiecare cu bucuriile şi necazurile sale. Pe cei de sus nu-i interesează ce se petrece jos şi astfel fractura-i gata, omul nu poate să meargă. Sau ţara, în cazul de faţă. Şi, evident, „cum e turcu, aşa-i pistolu”, spune vechiul, poate chiar străvechiul proverb.
În larg, pe toate nivelurile, se instalează ca mătasea broaştei pe lacurile neîntreţinute nepăsarea, nepriceperea, indiferenţa, drumul sigur spre disoluţie...
Creşte bădărănia, valorile, atâtea câte mai sunt, fiind călcate în picioare, lui Brâncuşi i se spune „domnul sculptor”, prezentatorii în împrejurări solemne confundă aria cu canţoneta, nume de autori sunt încurcate şi altele, şi altele de acest gen. Dar lucrurile nu se opresc aici, merg mai departe. Creşte cu repeziciune violenţa. Pe stradă, în trenuri, tramvaie. Şi încă ceva ce vine ca un tăvălug şi peste politicienii ce poartă cămăşi de firmă şi pantofi cu „scârţ”. Şi banditimea are nevoie de bani pentru trebuinţele ei. Şi, astfel, pe lângă bănci, case de schimb valutar, de amanet, au fost luate în colimator bancomatele. Dar atenţie, nu oricum. Pur şi simplu cu ajutorul preparatelor explozive sunt smulse
integral din pereţi. Locul faptei seamănă cu peisajul pricinuit de un atentat. Cei care noaptea nu dorm şi brusc aud o bubuitură să se gândească la faptul că nu e exclus ca încă un bancomat să se fi dus... Cu salarii, pensii, cu ce-o mai fi în el.
Până aici am enumerat câteva situaţii, doar câteva.
Dar avem şi personaje. Unul dintre ele e Dincă; iată, mâine-poimâine, face anul de când e prezent pe ecran.
Au rămas în umbră Clujul, Iaşul, Timişoara cu universităţile lor, s-a impus, de provincie vorbesc, Caracalul cu Oacă, Arete, Rădoi. Să stăm liniştiţi, în Capitală e Ghenosu, oricum dacă nu chiar el, atunci „ai lui”... În tot cazul România se frământă, vorba lui Bacovia: „Erau ziare, evenimente”...


Mircea PORA