Cât de repede uităm noi, românii, tocmai întâmplările care ar trebui să ne marcheze și să ne urmărească întreaga viață este greu de crezut și, în același timp, zguduitor de adevărat. Și cât de bine cunosc acest lucru cei din „aparatcik” - aparatul urmașilor comuniștilor și securiștilor de ieri, instalați astăzi confortabil și pe termen lung să ne conducă. Se pare că suntem într-un labirint de al cărui capăt nu mai dăm, ci în care, mai mult, ne afundăm fără scăpare. Deci, îndrăciții școliți pe la Moscova, pe la școlile de partid ori la școlile noastre de securitate (securitatea cui?), au învățat pe de rost și practică la scară largă de 30 de ani încoace leit-motivul lipsei de memorie colectivă la români. Ori de memorie scurtă. Și, bazându-se pe această axiomă, repetă fără noimă și fără rușine situații care ar fi de toată jena la o populație cu o brumă de civilizație care ar refuza pur și simplu să repete la nesfârșit greșeli pe care le-a comis odinioară.
Un simplu exemplu ar fi acela că nici o nație zdravănă și cât de cât educată nu l-ar fi ales pe Ion Iliescu ca președinte al țării de două ori și jumătate, iar pe Traian Băsescu o dată și jumătate, jumătate de mandat fiindu-i oferită cadou de „sistemul ticăloșit” pe care tocmai el l-a instaurat, respectiv de Augustin Zegreanu și a-i lui...
Dar nu despre aceasta vreau să vorbesc acum, ci mai degrabă de cât de repede puntem noi să uităm, să iertăm și să comitem aceleași greșeli. Ani în șir am fost loviți, îndoctrinați și intoxicați cu „independența Justiției”, cu lupta împotriva corupției, cu neamestecul în actul de Justiție, și toate acestea în timp ce această „minunată și independentă Justiție”, cu justițiari tot mai inamovibili, cu salarii imense socotind sărăcia acestei țări, cu imunități și drepturi speciale, cu pensii nesimțite, ne-au tot amânat și mințit până la Calendele grecești. Deci, concret, au trecut nu un an ori doi, ci treizeci în cap, trei decenii în care Justiția din România nu a definitivat dosarul Revoluției... Nici al Mineriadelor, nici cele ale retrocedărilor abuzive, nici cel al Microsoft/EADS... nici atâtea altele. În schimb, avem nenumărate procese pierdute la CEDO, prin care țara noastră se vede obligată să plătească despăgubiri imense, în urma „dreptăților” făcute de bravii noștri judecători. Deci, țara, adică noi, plătește, iar domniile lor beneficiază de infinite drepturi și facilități... fără nici o răspundere.
Adevărați Dumnezei pe pământ. Dar numai pe pământ românesc pentru că, prin alte locuri, ar fi domniile lor puși să dea socoteală.
Și parcă nu ar fi această situație de ajuns. În ajutorul „dreptei” Justiții vine și Parlamentul României.
Parlamentarii sunt cei care, de cum se întâmplă ceva mai deosebit în această țară, fac degrabă o comisie, în urma căreia nu se mai află nimic. Aceste așa-zise comisii parlamentare, alcătuite pasă-mi-te să dezgroape adevărul, se pare că de fiecare dată îl îngroapă definitiv. Așa a fost cu comisia „COLECTIV”, cu comisia pentru demonstrațiile din 10 august etc.
Astfel, după cum spuneam, bazându-se pe memoria colectivă-scurtă a românilor, cei care ne conduc nu fac altceva decât să amâne lucrurile, să le tărăgăneze, până la estomparea lor, până la ducerea lor în uitare... Pentru orice „rană” nouă, cei răspunzători de ce se întâmplă se arată foarte interesați, plini de elan și gata să rezolve totul, dar, din păcate, până la urmă, nu se face nimic. Absolut nimic. Cazul „Caracal” a dat în vileag și așa-zisa eficiență și promptitudine a serviciului 112, a STS-ului, a Poliției, a Procuraturii și a judecătorilor... A fost o demascare „in corpore” a crudului adevăr. Colac peste pupăză, după câteva zile
urmează cazul Săpoca, ca să vedem în toată „splendoarea” viața sau moartea în spitalele de maximă siguranță...
Și toate acestea în timp ce, de 30 de ani, votăm cam aceleași partide, cam aceiași oameni și, desigur, urmașii lor, în urma selecției naturale pe care o face timpul... Timpul nu iartă pe nimeni. Doar noi îi iertăm pe toți, uităm, iar ca buni creștini, după ce ne-au „tăvălit” un mandat, două, trei, îi votăm din nou, într-un masochism iremediabil, după povața cu obrazul pălmuit: întoarce-l și pe celălalt!


Petru Vasile TOMOIAGĂ