Ce să-i dăruim Neamului, la acest ceas aniversar, la această zi de sărbătoare, acelor multe milioane de români, născuți, crescuți și poate mulți din ei plecați deja în Cerul Sfânt al aceluiași Neam?

          Ce să-i dăruim, măcar să-i fie fărâmă, lacrimă, rouă din cer, din ce El, ne-a dăruit, ne dăruie mereu Nouă?

          Ce mai avem în Noi, ce El încă nu are, ori încă nu a primit, ce El poate s-a sfiit să primească, ori să aleagă dinlăuntrul Nostru?

          Să ne aducem aminte acum în goana vieții trăite pe fugă, de bulgării de rouă – cristale de cer albastru căzând spre pământ, de aurul grâului copt, îngălbenit, asemeni câmpiilor lui Vincent, de purpura Lor udă, dăruită înspre nesfârșirea Noastră și neuitarea Lor.

          Să ne aducem aminte că acest Neam a fost mereu luminat de cnejii, voievozii, regii și reginele Noastre, luminat și condus înspre izbândă prin veșnica lor jertfă.      

          Păstrând măsura bunului simț, neuitând însă dorința Lor de viețuire pe un plai rotunjit de câmpii, de dealuri, de munți, de ape și mare, albastre, toți vorbitori al aceluiași dulce grai românesc, Noi cei părtași martiri ori încă vii ai Sfintei Noastre Revoluții, începută în decembrie 1989 la Timișoara nedesăvârșită încă, putem promite neamului nostru că acele vise ale noastre a celor ce încă mai trăim și acelor atât de timpuriu plecați din ,,Frumoasa grădină a Ghețimanului”; acele vise nu le-am uitat. Ele sunt încă vi, ne trezesc din somn și vor fi împlinite într-o zi de dragul Lui, al Neamului. 

          Căci asemeni ultimului nostru Rege plecat de curând dintre noi putem jura în fața acestei zile ce vine că Țara am luat-o pe datoria fiilor și ficelor noastre, nepoților și nepoatelor noastre și nu o vom lăsa niciodată de izbeliște , nici pe Ea, nici Neamul, nici Graiul sfânt. Atât am dori noi să dăruim neamului românesc și nu ar fi prea mult sau prea târziu.

Mihai Teodor Olteanu artist plastic.

Fundația Națională a Revoluției din Decembrie 1989.