„Republică, măreață vatră, / Călită-n foc de bătălii”, / Auzi, în Giurgiu câinii latră, / Să te tot duci, să nu mai vii!

Ministerul Apărării, cel care îl apără și azi pe generalul Stănculescu, criminalul de la Timișoara, mi-a recalculat pensia militară. Cum? Uite-așa: baza de calcul de 4.422 lei (valoare din 1989, reprezentând atunci 1,8 salarii medii) mi-a fost „actualizată” la 1.556 lei (adică 0,6 salarii medii azi). Pe ce bază? Pe baza a trei Ordine de ministru secretizate prin încălcarea art. 33 din Legea informațiilor clasificate 182/2002 (Ordine a căror consultare mi-a fost refuzată, evident, cu brutalitate): M 123/2015 (anexa 1), MS 132/2010 și MS 60/2016. Ce-a zis despre acestea Justiția (Tribunalul Bacău - judecătoarea Oana Alina Dogaru)? Că nu-i nicio problemă că nu știu ce prevăd cele trei reglementări secretizate ilegal. În paranteză, există informații, inclusiv oficiale, că „recalcularea” pensiilor a fost gândită exclusiv pentru creșterea pensiilor nomenclaturii militare în detrimentul celorlalți.

La începutul acestui an ministrul Muncii, Olguța Vasilescu, a caracterizat stabilirea în acest mod, „preferențial”, a pensiilor drept „criminală”. Ce va zice CEDO despre toate acestea? Vom trăi și vom vedea!

Până atunci, însă, distinsă Doamnă Justiție, ne mai spui și nouă câte ceva despre pactele secrete prin care te-ai încârdășit cu acest stat odios?

Culmea rătăcirii: să fii creștin și anti-regalist. Cei de la #rezist urlă de li se usucă bojogii că procurorii să nu fie numiți de un om politic (ministrul Justiției). Dar dacă-i întrebi de cine să fie numiți, îți răspund urlând la fel: „De președinte, fascistule!”. Care președinte, vin și eu și zic, ce-i altceva și el decât un om politic?; iar un #rezist ce altceva decât, iată, un zevzec?

Ce nu fac și ce nu dreg conducătorii din „Țara mumă” când vine vorba de vorbe pentru „frații noștri de peste Prut”? Numai cu faptele-i puțin mai greuț, cum ne-o dovedește cu un alt caz d-l Liviu Petrina – caz pentru care se străduiește de ani buni să găsească ceva înțelegere pe la înaltele dregătorii bucureștene. Poșta Română îi împiedică pe românii de dincoace de Prut să se aboneze la presa din Basarabia. În Catalogul presei româneşti nu sunt înscrise publicaţiile din Basarabia și nici cele din Bucovina, iar oficiile poştale refuză să facă abonamente.

Dar aceeași Poștă mai aplică și un regim de-o discriminare aberantă la expedierea coletelor către Basarabia şi Bucovina, colete care se primesc numai la oficiile din capitalele de judeţ. În timp ce pentru ţările din Uniunea Europeană coletele pot fi trimise de la orice oficiu poştal. În plus, tarifele de expediere sunt duble – absolut duble, în comparație cu, de exemplu, Croația, Austria, Ungaria etc.

„Trăim vremuri eshatologice” (Părintele Rafail Noica). Fără Dumnezeu ne va fi cumplit. Dacă Pacificul se poate trece cu Transatlanticul, de ce să nu se fi putut ca și noi să trecem un deceniu din istorie cu un marinar care de fapt era securist.

Pacea de sus a cuprins ieri pe tot politicianul patriot la alegerea noului șef al SIE. Vedeți dară Domniile Voastre la ce consens mirabil mai pot ajunge cele două aripi FSN-iste și dl. Iohannis atunci când vine vorba de interesele noastre supreme? Serviciile și le-au împărțit dintr-o privire, legea răspunderii magistraților o amână de aproape două decenii și tot așa. Căci ce altceva poate pentru ca să fie mai frumos și mai ziditor pentru o națiune decât ca politicienii, serviciile și Justiția să se aibă ca frații?

Valerian STAN