Este distractiv.

Primarul Nicolae Robu spune despre ziariști (nu despre toți – despre „aproape” toți) că sunt idioți, tâmpiți, nemernici, vânduți și că el nu mai vorbește decât cu oameni care au cariera, realizările și performanțele lui. Nimic nou, până aici – o face de mult timp.

Nouă, însă, este reacția presei. Care dintr-o parte în alta ne-a anunțat, în această săptămână, că pune embargou știrilor cu Nicolae Robu. Că numele și figura acestuia nu vor mai apărea în ziare, în publicații on-line, în emisiunile televiziunilor.

Ei, din punctul meu de vedere, aceasta este o greșeală. Și o greșeală care își are începuturile cu vreo șase ani în urmă, când a început să se vorbească despre Nicolae Robu ca și potențial candidat (pe atunci) pentru Primăria Municipiului Timișoara.

Priviți în urmă, dragi colegi: Nicolae Robu nu este altfel acum decât era atunci. A fost și este același personaj egocentric și narcisist. Are același stil de a-și modifica declarațiile din mers, în așa fel încât să dea bine în fața auditoriului. Are același talent ieșit din comun de a-și asuma realizările altora ca și cum ar fi fost realizări proprii și de a pasa responsabilitatea pentru eșecuri tot către alții, renegându-și propriile idei. Este același personaj care strigă în gura mare orice flecușteț dar care tace mâlc atunci când e vorba de enormități. Și, dincolo de toate acestea, este același personaj care vede dușmani în toți cei care nu îi preiau ad literam ideile sau își permit să îi aducă critici.

Este adevărat, o dată cu trecerea timpului, această atitudine a lui Nicolae Robu devine din ce în ce mai accentuată. Dar cine este de vină pentru această situație? Păi exact cei care i-au mângâiat orgoliul până acum. Cei care i-au preluat și distribuit declarațiile fără să verifice măcar ceea ce se află dincolo de acestea („Este declarația lui, am pus-o în ghilimele, mi se rupe. Să iasă alții să spună că nu e adevărat și o să scriu și aia, tot cu ghilimele” – am auzit fraza asta, sub diverse forme, de nenumărate ori). Cei care știau (ȘTIAU!) că primarul spunea un neadevăr, dar l-au scris mai departe exact așa cum l-a zis acesta, pentru că era mai simplu. Cei care făceau mișto pe la colțuri de ideile primarului, dar în același timp le multiplicau, le difuzau, le promovau. 

Personajul Nicolae Robu, din cauza căruia Timișoara a ajuns să fie luată în derâdere în mai toate mediile, nu a ajuns acolo unde a ajuns de capul lui; a ajuns acolo cu largul concurs al mass-media, al acelor oameni care astăzi se ofensează când sunt făcuți idioți de primar. Dintre care unii chiar i-au făcut o campanie deșănțată actualului primar, nu dau nume că le cunoașteți oricum.

În aceste condiții, ce rezolvați cu faptul că nu veți menționa numele „Nicolae Robu” o zi, o săptămână sau oricât în publicațiile voastre? Lăsați, iese Monitorul Primăriei cu un tiraj de trei ori mai mare decât audiența întregii prese din Timișoara la un loc, și în ăla o să fie câte o fotografie, trei declarații și un articol special despre Nicolae Robu în fiecare pagină. Soluția nu este ca Nicolae Robu să nu mai fie menționat. Soluția este să îl menționați doar atunci și doar așa cum trebuie: criticat când face greșeli, fără a băga în seamă lamentările și fuga de responsabilitate; atacat atunci când minte sau ia decizii rău intenționate; lăudat atunci când (rareori, dar se mai întâmplă și din astea) face ceva demn de laudă. Altfel, „embargoul” ăsta cred că pe Nicolae Robu îl face să râdă. 

Pentru el este distractiv. Pentru noi este trist.

Flavius BONCEA