S-a făcut cum s-a făcut și s-a „toaletat” Guvernul României. Nu îmi dau seama care a fost disputa dintre Liviu Dragnea și prim-ministrul Mihai Tudose, dar mi s-a părut că Dragnea a cedat extrem de ușor. Dacă mai stăteau puțin, probabil întregul Guvern ajungea să aibă dosare penale, mai mult ori mai puțin reale, și se făceau de cacao definitiv și irevocabil. Așa că mafiotul Dragnea cedează, ca să spele rușinea.

De fapt s-au schimbat trei penali cu alți trei indivizi cu iz penal. Oricum, cel de la Olt e de toată jena ca și caracter și profil moral și nu am să înțeleg niciodată după ce criterii i s-a dat pe mână acestui individ un minister care vehiculează sume importante de bani pe care, mai mult ca sigur, îi va manevra după bunul plac.

Tot în acest context, mi se pare penibilă apariția, de peste opt luni, a ministrului Muncii, Olguța Vasilescu, care tot socotește la pensii și salarii, dar, până acum, se pare că nu prea i-au ieșit radicalii. Mai mult, a făcut un legământ virtual cu iluzioniștii și, hocus-pocus, au dispărut banii de la pensii.

După cum lesne se vede, abureala continuă fără jenă și fără rușine, dovedindu-se, încă o dată, că „statul mafiot” creat de Băsescu continuă și în actuala guvernare.

Dacă ar fi să fim ironici, ar trebui să ne întrebăm care vor fi viitorii miniștri cu dosare penale.

Oare în această țară nu mai sunt în partide și oameni cinstiți, cu caziere curate, cărora DNA-ul să nu mai poată să le facă dosare?

Ștefan POPA POPA’S