Cum poți veni în fața timișorenilor cu întrebarea cel puțin puerilă, ca să nu spun altfel, dacă aceștia sunt pentru aplicarea legii ori nu, este greu de imaginat. Sau poate crede domnul primar că aceia care l-au votat și l-au înscăunat pe domnia lui, un om al legii, superlegii și legii absolute, ar fi niscaiva nelegiuiți care sunt împotriva aplicării legii?

Dacă nu știe, îl informez pe domnul primar că timișorenii doresc din toată inima să fie aplicată legea tuturor hoților de buzunare din tramvaie, iar așa-zisa poliție locală să-și facă treaba, dacă are vreuna, nu să păzească palmieri și viaducte. 

Timișorenii vor să fie aplicată legea când vine vorba de localurile care deranjează liniștea orașului pe kilometri întregi cu decibelii deșănțați care adaugă poluarea sonoră poluării cu praf și mirosuri.

Timișorenii vor să se respecte legea când administrațiile trecătoare le cheltuiesc banii fără nici o noimă pe spectacole și spectacole, pentru circ pentru prostime ori pe fântâni arteziene luminiscente etc.

Cred că primarul Nicolae Robu nu se înscrie nici la nivelul minim al dorinței timișorenilor de a fi aplicată legea. Dar nu selectiv, după toane și pohte, pentru că atunci este cu totul altceva... Acum ne-a cășunat pe cei care parchează pe pistele de biciclete... Dar, înainte de „a se face” că aplică legea, majoritatea din poliția locală să pună ei în primul rând mâna pe carte și să învețe legile... Mai apoi să le aplice, dacă or fi înțeles ceva...

Cât privește locurile de parcare din oraș, personal, promit să parchez pe toate locurile de parcare și în parcările pe care le-a făcut administratia Robu în cinci ani de zile. Cum devine omul ăsta mai dăochiat decât „Cănuță om sucit” și învârtește lucrurile de le zice pe dos decât le face și din nou pune carul înaintea boilor...

Fă, domnule, parcările alea pe care le-ai promis și după aceea mai vezi cu amendatul și ridicatul mașinilor că, de atâta ridicat, s-ar putea să vi se aplece... Și la primar și la polițiștii locali. Iar eu sunt consecvent și-mi reiterez ideea: pe lângă șalupă (apropo, cât ne costă această distracție a poliției locale, pe noi, contribuabilii, într-un an de zile?), ar trebui dotată poliția locală și cu unul, două elicoptere, cel puțin... Că doar prostimea poate să plătească! Iar așa, vă dați seama, polițiștii ar putea repera mai ușor vehiculele parcate pe pistele de bicicliști, dar și să vadă locurile de parcare libere (or fi?) și să dea prin portavoce: autoturismul roșu, parchează pe câmpul B7! Dar, drace, șahul ăsta este foarte complicat, nu știu dacă se aplică la nivel de poliție locală, mai ales că pe lângă regi și regine mai sunt și turnuri, cât despre cai și nebuni nici nu mai pomenim...

Așa că, domnule primar, înainte de a fi intransigent cu aplicarea legilor, creează timișorenilor cadrul adecvat ca să le respecte. pentru că pentru asta ați fost votat, pentru asta ați fost ales.

Petru Vasile TOMOIAGĂ