Cam toate subiectele pe care le abordez în această rubrică vin ca urmare a emisiunilor de știri din țară și străinătate.

Referitor la televiziunile străine, în majoritatea cazurilor, informațiile sunt la obiect și foarte corecte. Rar se întâmplă ca o știre de la o televiziune străină să fie prezentată partinic.

La noi, o știre este dată în diferite feluri, în funcție de cine conduce televiziunea respectivă. Ba, mai mult, se iau anumite atitudini și îți dai seama că ele își susțin cu vehemență anumite interese. Așa poți înțelege cum fiecare televiziune este aservită unui partid.

Văd iarăși o întreagă mascaradă la televizor. Circ în toată regula. Sunt găști care, conform spuselor posturilor de televiziune, s-au strâns să protesteze, apărând justiția.

Eu îmi pun legitima întrebare: cum este posibil ca cineva să apere ceva ce nu există?

Luată în ansamblul ei, justiția română nu există. Mai mult, există judecători plătiți foarte bine, cu salarii uriașe, procurori care fac abuzuri fără să dea socoteală cuiva, în timp ce, bine-mersi, Legea răspunderii judecătorești „doarme” de ani buni în Parlamentul României. Nu este promulgată pentru că și domnii parlamentari sunt foarte „ocupați” după aceleași criterii, de a se interesa doar de ei și rudele lor, dând legi doar în favoarea unor grupuri de interese. Cireașa de pe tort este faptul că ceea ce nu reușesc să facă în Parlament este completat în cârdășie cu Guvernul României, prin ordonanțe de urgență, la ore cât mai târzii și pe furiș.

Cred că trebuie să mai treacă cel puțin încă o sută de ani ca să ne trezim ca nație și să începem să gândim și să lucrăm benefic pentru această țară și poporul român.

Ștefan POPA POPA'S