Am spus-o, nu o dată, că PSD este singurul – da, SINGURUL! – partid de pe scena politică autohtonă care a trecut printr-un amplu proces de reformă în ultimii pani. Încetul cu încetul, PSD s-a rebranduit: el nu mai este în ziua de astăzi partidul lui Iliescu, Hrebenciuc, Văcăroiu, Miron Mitrea. Nu mai este nici partidul lui Adrian Năstase sau Micky Șpagă. În PSD au avut loc, de-a lungul timpului, numeroase „curățări” – atât la nivel central, cât și local (uitați-vă la Timiș, aduceți-vă aminte cum era PSD în epoca Dan Ioan Șipoș). Au apărut și au dispărut lideri, care ulterior au fost înlocuiți de generații mai tinere, generații determinate să rupă PSD de trecutul comunist și să îl aducă mai aproape de ceea ce înseamnă o social-democrație modernă și europeană. Primul semn în acest sens mi-a fost dat în 2009, la Timișoara, de (pe atunci) Mircea Geoană și Victor Ponta – cei care și-au cerut scuze în numele PSD pentru mineriade, într-un act de reconciliere istorică mult prea puțin mediatizat, din păcate. 

Totuși, diversele și succesivele reformări ale PSD nu au dus la o curățare completă a acestui partid. Au rămas, înrădăcinate în PSD, mentalități și persoane. Au rămas probleme. Au rămas tentative de supraviețuire ale sistemului, tentative care, câteodată, răbufnesc.

Nu sunt eu omul care să plângă de mila PSD, dimpotrivă. Însă nu pot să nu observ un lucru: dintr-o societate în care, inițial – vorbim de momentul post-89 – aveam trei curente politice importante (social-democrat, liberal, creștin-democrat) am ajuns într-una în care creștin-democrația a fost îngropată, liberalismul este pe punctul de a urma exemplul țărănist, iar social-democrația părea să controleze și să coordoneze absolut tot. Și, probabil, cumva, de undeva, cineva s-a gândit că și PSD-ul ăsta trebuie distrus.

Nu știu cine, cum și în ce laboratoare a gândit distrugerea PSD. Însă știu câteva lucruri: că este anormal ca o majoritate parlamentară confortabilă să retragă sprijinul politic propriului guvern; că este anormal ca în momentul în care indicatorii statistici îți arată că lucrurile merg bine, tu să zici că suntem pe marginea prăpastiei; că este anormal ca într-o săptămână să spui că ai un guvern perfect, iar după încă o săptămână să spui că ai un guvern foarte prost; că este anormal să pui miniștrii tăi să voteze o auto-moțiune de cenzură; că este anormal să-i oferi prim-ministrului diverse alte funcții importante în stat în schimbul demisiei, iar când acesta refuză, să te lepezi de el. 

Președintele PSD, Liviu Dragnea, în virtutea ultimelor evenimente, anunță că PSD este un partid aflat sub asediu, un asediu „coordonat profesionist”. Întrebarea, însă, este de unde vine acest asediu? Că noi, naivii, care privim din afară, vedem că PSD se asediază singur. Vedem că totul a pornit de la Liviu Dragnea, care acum sare și acuză.

Mai știu și că despre mult-discutatul program de guvernare Grindeanu nu avea habar, în timp ce Liviu Dragnea zicea că important este că îl cunoaște el pe tot; și mai știu și că tot Liviu Dragnea a făcut, de fapt, structura Guvernului Grindeanu, nu Grindeanu. Așa că mă enervează declarațiile televizate în care cu toții suntem luați de proști de același Liviu Dragnea, care acum ne zice altceva decât ne-a tot zis în ultimele șase luni.

Pe Sorin Grindeanu îl cunosc personal – nu este, neapărat, un motiv să-i iau apărarea. Pe Liviu Dragnea nu-l cunosc – nici acesta nu este, neapărat, un motiv pentru a-l ataca. Dar, din ceea ce se vede în exterior, Liviu Dragnea este una dintre verigile rămase în calea reformării complete a PSD înspre a deveni un partid social democrat modern și european, unul dintre ultimii dinozauri comuniști din interiorul partidului. Dragnea este acel dinozaur la care deciziile se iau în unanimitate. Grindeanu este omul sub conducerea căruia PSD a reușit, pentru prima oară în istoria sa, să impună un viceprimar la nivelul orașului Timișoara și să câștige alegerile la nivelul județului Timiș. 

PSD, dacă dorește să devină un partid important, nu de Grindeanu trebuie să scape în aceste zile, ci de Liviu Dragnea. Pe de altă parte, dacă e să-mi urmez simpatiile politice, le urez celor din PSD să și-l păstreze pe Dragnea – cale mai sigură spre pierzanie nu au.

Flavius BONCEA

P.S. – Am auzit, așa, în fugă, o declarație a lui Dragnea care spunea că obiectivul programului de guvernare nu este ca județiul Timiș să trăiască bine. Deși hârtia (și on-line-ul) suportă orice, nu suportă și ceea ce i-aș transmite acum liderului maxim al PSD.