Mulți bugetari s-au bucurat atunci când PSD a promis că se vor mări salariile.

Mulți pensionari s-au bucurat când au auzit că se vor mări pensiile. 

Mulți dascăli și medici au jubilat când au aflat că vor scăpa de salariile de mizerie pe care le iau practicând două dintre cele mai nobile meserii.

Guvernanții, o dată așezați confortabil în scaunul puterii, au văzut că, de fapt, promisiunile lor nu pot fi onorate și că sacul cu bani al țării e cam gol. Ei, știau și ei acest lucru, nu vă faceți probleme, pentru că cine s-a înfruptat din avuția țării dacă nu, în primul rând, clasa politică? Însă, ca să ajungi la borcanul cu miere trebuie să promiți. Iar omul de rând, sperând într-un trai mai bun, pune „botul” și, mai apoi, ștampila. Scopul e atins, iar restul nu contează.

Iată că am divagat de la subiectul pe care voiam să-l abordăm în acest material. Ministrul Muncii și Justiției Sociale (ce titlu neinspirat pentru o structură guvernamentală dintr-o țară în care injustiția socială este prezentă la tot pasul) a anunțat, publicând pe pagina sa facebook – ei, da!, iată un mod total deplasat pentru un demnitar de a comunica informații importante pentru populație – anunțul că „majorările salariale în Educație și Sănătate au fost amânate pentru martie 2018 deoarece au fost depuse foarte multe amendamente la proiectul Legii salarizării unitare de creștere a salariilor unor bugetari și trebuie respectată anvelopa de 32 miliarde lei, până în 2020”.

Așadar, ei promit, noi votăm, iar de promisiunile lor se alege praful. Există o zicală: „Nu mă doare gura să promit”, după care se pare că se ghidează și actualii guvernanți, la fel cum au fost și cei de dinaintea lor, și cum vor fi, probabil, și cei care vor urma.

Anton BORBELY