Ce s-a întâmplat în această săptămână în Timișoara, cu siguranță, nu s-a mai întâmplat nicicând. Nu știu dacă cineva de care depinde circulația în orașul nostru s-a gândit vreodată unde se poate ajunge. Dar suntem la capătul răbdării.

Conducătorii auto au ajuns la paroxism și așa ceva este de neconceput. Mai vorbeau unii că mijloacele de transport în comun ar fi o soluție, dar nici aceasta nu este viabilă, deoarece și transportul în comun este blocat în trafic de șirul de mașini care abia în câteva ore pot străbate orașul dintr-o parte în alta. Și toate acestea pe o căldură infernală, care se simte atât în mijloacele de transport în comun, cât și în mașini, o căldură însoțită de mirosuri pestilențiale imposibil de suportat.

Nu știu precis ce se întâmplă, dar pot să deduc că în Timișoara se construiește ceva „foarte important” și probabil în mai multe locuri, de s-a ajuns la asemenea blocaje.

Mai precis, nu doresc să vorbesc despre cauze, dar mă simt lezat direct de efectele acestora. Sunt sătul până-n gât de expresia „o să...”, adică o să facem ceva, cândva, gen „Paștele cailor”. Eu chiar vreau să văd în orașul meu că se face ceva concret pentru el și locuitorii lui, fără a-i face pe aceștia să sufere inutil.

Sper ca Dumnezeu să-i lumineze pe cei care răspund de această situație, pentru ca ea să fie rezolvată cât mai repede.

Ștefan POPA POPA’S