În toamna anului 2016 am traversat România de la un capăt la altul, până la Iași și, peste tot, am putut să văd doar anomalii de tot felul, cum se întâmplă doar în țările care sunt subjugate de structuri mafiote.

Recent, această părere a mea s-a spulberat, prin faptul că am găsit, la noi în Timișoara, la Spitalul Militar de Urgență - Secția Chirurgie, o insulă de normalitate, ceea ce înseamnă că nu este totul pierdut. La acest spital am trecut prin clipe dificile și a trebuit să stau 11 zile la terapie intensivă.

N-am crezut niciodată că am să văd în România o echipă profesionistă, dăruită pacienților, făcând orice efort, chiar supraomenesc, pentru ca pacientul, în zilele postoperatorii, să poată reintra în viața normală. Nu credeam să mai văd ca într-un spital din România să fii tratat la fel ca-n orice mare spital din Occident.

Am fost vizitat, după șapte zile de spitalizare, de un distins medic chirurg din Bonn, care mi-a spus că este mândru de timișorenii de la acest spital și de cei de la secțiile de chirurgie și terapie intensivă, care și-au făcut treaba la fel ca medicii dintr-un spital din Occident.

De la șefii secțiilor și până la felceri ori brancardieri, toți desfășoară o activitate umanitară, printr-o dăruire totală față de pacienții aflați în suferință.

Trebuie să le mulțumesc tuturor, de la conducere și până la portarul acestei instituții, celor care m-au făcut să întrevăd, atunci când nu mai credeam, un mugur de speranță pentru această țară.

Doresc să le mulțumesc tuturor pentru faptul că m-au făcut să mă simt ca și când m-am născut din nou.

Ștefan POPA POPA'S