Au trecut deja două săptămâni de când a explodat bomba privind ancheta efectuată de DNA București vizavi de vânzarea locuințelor din Timișoara către chiriași în baza Legii 112/1995.

Ce acuză DNA în acest dosar? Că „în perioada 1996 - 2015, mai mulți funcționari publici din cadrul Primăriei municipiului Timișoara, precum și alte persoane, și-au încălcat atribuțiile legate de aplicarea Legii 112/1995 și au deposedat Statul Român de 967 de imobile, majoritatea aflate în centrul vechi al orașului, producând un prejudiciu estimat la 40 de milioane euro în dauna statului. (...) Funcționarii publici din cadrul primăriei Timișoara au încheiat sute de contracte de vânzare-cumpărare cu persoane influente în mediul social din municipiul Timișoara care nu au avut calitatea de chiriași” (conform comunicatului oficial al DNA).

Întâmplarea face că am văzut lista cu cele 63 de locuințe vândute de primăria Timișoara și cu beneficiarii lor. Nici o persoană „influentă”, marea majoritate a locuințelor sunt apartamente cu o cameră vândute către oameni amărâți. Și cei mai mulți dintre aceștia locuiesc în continuare în ele.

După care vine momentul bilanțului DNA pe anul care a trecut, și doamna Kovesi, într-un discurs fulminant, afirmă ”În cazul imobilelor retrocedate ilegal, prețul plătit în plus de stat a fost și de 10 ori mai mare decât prețul real. Vorbim aici de oportunitatea unei decizii?”. 

Aceste două afirmații, cea din comunicatul oficial al Direcției Naționale Anticorupție și cea a doamnei Kovesi, m-au îndemnat să scriu acum.

Nu zic că nu trebuie condamnați cei care sunt dovediți că au comis ilegalități crase în domeniul retrocedărilor. Găsiți, domnilor, cum a pus mâna un clan pe ditamai clădirea, în dauna proprietarilor de drept, găsiți-i pe cei care au luat șpagă pentru a fi posibil acest lucru, și aveți un caz.

Dar să vorbim de mărunțișuri, anchetate acum de DNA după mai bine de 20 de ani, într-un moment în care nimeni nici nu își mai aduce aminte ce s-a întâmplat atunci, când marea majoritate a arhivelor au fost trimise la topit, să stabilești zeci de suspecți pentru fapte comise la sfârșitul anilor 90, mi se pare un non-sens.

Dacă tot se caută vrăjitoare, atunci mă întreb de ce DNA nu verifică un abuz mult mai mare și cu implicații mult mai grave. De exemplu, să pornească verificarea de la acțiunea de bază care a permis absolut toate porcăriile care s-au făcut în țara asta în ceea ce privește casele naționalizate, și anume naționalizarea acestora.

Oriunde ai căuta, nu poți găsi o listă completă cu proprietățile confiscate în timpul regimului comunist. Poți afla că au fost naționalizate 8894 de întreprinderi industriale, proprietățile Familiei Regale, pământurile școlilor confesionale, bunurile rurale ale instituțiilor sanitare particulare, proprietățile Bisericii Greco-Catolice și așa mai departe. Poți găsi o listă cu casele naționalizate la data de 20 aprilie 1950: 8561 de imobile, 202 imobile avariate și 206 imobile în construcții. Poți găsi că, la un așa-zis „inventar” făcut în 1970, s-a descoperit că un număr de 3285 de imobile au fost „omise” de la naționalizare. Case naționalizate au fost de ordinul zecilor, dacă nu chiar sutelor de mii. În baza unei legi criminale, care nici măcar aceea nu a fost respectată, pentru că iată ce spune raportul final al  Comisiei Prezidențiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România: „Naţionalizarea imobilelor a fost îndeplinită, de altfel, cu mari abuzuri, aşa încât criteriile fixate prin lege au fost adeseori extinse (de exemplu, nerespectând exceptarea «intelectualilor profesionişti sau pensionari» care era prevăzută în textul legii). Semnificativă este indicaţia din instrucţiunile «strict confidenţiale» adresate comitetelor de partid din fiecare judeţ: «Întreaga pregătire a operaţiunilor de naţionalizare trebuie să se facă în cel mai desăvârşit secret» (subliniat în original). Aşadar, chiar aflat la putere, partidul îşi menţinea strategia conspirativă”. Să mai vorbim și de colectivizare, sau de deportări? Nu are rost.

Dată fiind amploarea fenomenului, fapta prin care au fost confiscate sute de mii de proprietăți de statul român poate fi încadrată, fără nici un fel de problemă, la categoria de crime împotriva umanității. Iar crimele împotriva umanității nu se prescriu. 

Să nu uităm, totuși, că de aici a pornit totul. Iar de continuat, a continuat cu sprijinul legislativului de după 1989, care în primii ani a făcut tot posibilul pentru a împiedica retrocedarea proprietăților. Și atunci despre ce prejudiciu adus statului vorbim noi? De ce nu vorbim deloc de prejudicierea cetățenilor de către stat? De ce nu avem nici un caz în care statul să fi despăgubit o persoană pentru că i-a utilizat timp de jumătate de secol proprietate fără drept? De ce proprietățile, atunci când au fost retrocedate, erau distruse de cei 50 de ani de folosință ai statului iar proprietarii amendați pentru că nu și le reabilitează?

O asemenea anchetă aș vrea să văd, dacă tot e să le luăm cazurile din urmă de la cifre de ordinul zecilor de ani. Și nu un dosar care să scoată în față sute de suspecți pentru vânzarea unor garsoniere către oameni prăpădiți. Mai există, chiar și în ziua de azi, vinovați în viață care pot fi inculpați pentru problema naționalizărilor, că doar naționalizări s-au tot făcut până în 1989.

Flavius BONCEA