Interviu cu Viorel Coifan, ex președinte al Consiliului Judeţean Timiș, al PNL Timiș, deputat de Timiș

„Omul care vrea să facă treabă își definește limpede obiectivul, mijloacele, discursul și luptă pentru ele. Nu încerc să plac și la unul, și la altul, și la mândra, și la draga”. (Viorel Coifan)
Viorel Coifan este unul dintre puținii oameni politici adevărați pe care i-a dat județul nostru. Timișorean get-beget, liberal get-beget și om politic get-beget, am putea spune.
A purces prin mai toate funcțiile din administrație: subprefect, președinte de consiliu județean, deputat, secretar de stat. Important este faptul că „bețiile puterii”, care pe mulți i-a purtat cu capul prin nori, nu l-au desprins de pământ, iar înainte de toate funcțiile vremelnice, mai mult sau mai puțin importante, Viorel Coifan a rămas om.
Timișoreanul și-a cunoscut valoarea intrinsecă și nu a simțit nevoia să o etaleze în așa zisă „fală” a bănățeanului. Dacă l-ai întreba care îi este caracteristica de căpătâi, ar răspunde simplu: modestia, iar dacă l-ai întreba de defecte, ar putea răspunde, probabil, că prea multa modestie... Statornic, nu a peregrinat de la un partid la altul, fiind soldat destoinic al liberarilor și în vremuri bune, și în timpuri vitrege. Conștiincios și disciplinat, a înțeles să slujească partidul și doctrina acestuia și nu interesele personale, și tocmai de aceea nu a crâcnit, în nenumărate rânduri, când deasupra capului i-au fost puși oameni mici, amețiți de cultul personalității și de interese meschine. A pus înainte de toate interesul celor mulți, știind că până la urmă adevărul și valoarea vor ieși la lumină.

- Când și unde v-ați născut?


- M-am născut în 12 decembrie 1947, în Timișoara. Sunt timișorean get-beget, la a doua generație.


- Puteți să vă făliți cu acest lucru...
- Dacă poate fi un titlu de mândrie, da. Sunt născut, crescut, educat în spiritul Timișoarei.


- Părinții ce au fost?
- Tatăl meu, absolvent de Academie Comercială, a fost șeful Serviciului Comercial la Electromor, și mama mea a fost telefonistă. Sunt singur la părinți, dar poate era bine să fi avut un frate sau o soră. Eu am trei copii.


- Bunicii?
- Bunicii sunt din zona de est a Banatului, din actualul județ Mehedinți, și străbunicii sunt ardeleni, moți.


- Ce vă aduceți aminte din anii copilăriei?
- Am fost băiat de oraș. Am locuit în Piața Lahovary, actual Bălcescu, pe strada Izvorului, până am terminat facultatea.
În cartier eram copii de toate etniile, maghiari, germani, sârbi și evrei. Pe strada Izvorului, vizavi de Liceul de Informatică, fiind o stradă închisă, ne întâlneam și ne jucam; acolo jucam fotbal da cap, feyes, cum ziceau colegii.
Nu era nici un pericol, fiind strada închisă și puține mijloace de transport. Școala am făcut-o acolo în Lahovary și apoi Liceul de Informatică; am fost prima generație care a absolvit Școala Medie nr. 7, așa se numea pe vremea aceea actualul Liceu de Informatică.


- Cum a fost școală, vreun dascăl mai însemnat?
- În primul rând mi-aduc aminte de învățătoarea mea din clasele I-IV, doamna Valeria Jega. Soțul ei a fost un distins om de cultură și epigramist de marcă în Timișoara, Dimitrie Jega. Din ciclul gimnazial îmi amintesc de profesori pe care i-am îndrăgit. La istorie era doamna Gafița, moldoveancă, care atunci când s-au împlinit 100 de ani de la Unirea Principatelor ne-a scos în Piață - pe vremea aceea Piața Bălcescu era liberă, doar niște tarabe pentru vânzători - și acolo am dansat hora Unirii. Era iarnă, în 24 ianuarie. În ciuda vremurilor de atunci, ea a făcut acest gest fiind o aprigă româncă și patrioată. De la liceu îmi amintesc de mulți profesori foarte buni; l-am avut diriginte pe Ștefan Panin, profesor de matematică, la limba română pe doamna Dorina Mărgineanțu, la fizică pe Iosif Varadi, cu care am luat și premiu la Olimpiada de fizică - în clasa a X-a am luat premiul special pe regiunea Banat, și după aceea în clasa a XI-a am luat premiul II la Olimpiada Națională de Fizică. Au fost ani frumoși de liceu, ne întâlnim și acum colegii; din păcate, ne tot rărim dar ne întâlnim cei care am rămas.


- Vreun prieten apropiat din liceu?
- Cel mai bun prieten al meu de când mă știu este Octavian Proștean, nepotul lui Petru Groza, vecin pe strada Izvorului.


- Facultatea?
- Am terminat Facultatea de Electrotehnică în 1970, Secția de calculatoare electronice. Am fost a doua sau a treia generație de absolvenți de calculatoare. Pe vremea aceea era o întreagă emulație pentru studiile tehnice, se considera că Politehnica reprezintă școala serioasă în Timișoara, iar Electrotehnica era „spuma”. De ce? Pentru că era o facultate care pretindea foarte bune cunoștințe de matematică și de fizică, și în general vârfurile din clasele liceale se îndreptau spre Politehnică. La facultate i-am avut profesori pe Alexandru Rogojan, pe Vasile Pop, pe Strugariu - niște oameni deosebiți, care ne-au format. Pe vremea aceea Timișoara era primul centru universitar, după București, care avea o formație puternică în facultate pentru ingineri.
Noi am făcut acolo MECIPT 1 (Mașina Electronică de Calcul a Institutului Politehnic Timișoara), MECIPT 2, CETA, am avut o serie de realizări, aș putea spune premiere în mediul universitar românesc. Ceea ce a și condus la înființarea Fabricii de memorii electronice în Timișoara, în 1990, apoi Alcatelul. Erau aici oameni pregătiți în domeniu.


- Cum a trecut facultatea?
- Pentru mine foarte bine. Am terminat cu nota 9, șef de promoție fiind Cornel Popovici, care apoi s-a apucat de ziaristică. Chiar i-am spus: Măi, Cornele, nu este păcat să scrii la Drapelul Roșu, după ce ai fost șef de promoție la Electrotehnică?


- Armata?
- Armata am făcut-o la Ploiești, la UM 01866. Am grad de căpitan de radiolocație în rezervă. Am fost acolo colegi care am terminat Secția de calculatoare-electronică la Timișoara sau București. Cu foarte mulți dintre conducătorii de la București din industria electrotehnică, electronică și calculatoare am fost coleg de armată. Nu am avut moment neplăcute în armată, pentru că din start am zis că sunt șase luni pe care le voi suporta. Știam că nu ai voie să fii mai deștept decât șeful, să nu faci pe deșteptul, că primești sarcini, și să nu faci pe prostul, că atunci primești corvezi.
Aveam deja diploma de ingineri, eram mult mai relaxați, eram la școala de ofițeri în rezervă. Îmi aduc aminte că am avut și ordonanță, în sensul că eram responsabil pe un laborator de radiolocație și am primit ca ajutor, care trebuia să facă focul și curățenie, un soldat, Pantea. Era din Moldova și era un băiat necăjit și cam flămând tot timpul.
Îi mai dădeam de mâncare de la noi. Armata a fost și o experiență umană interesantă. După părerea mea armata este o a doua școală pe care un bărbat trebuie să o facă, și nu este vorba să înveți să tragi cu pușca, asta poți să o faci într-o zi, ci să trăiești în comunitate. Eu le-am spus la toți părerea mea că armata, într-o formă ordonată, trebuie făcută, pentru că te învață să simți camaradul de lângă tine ca pe un frate, el se sprijină pe tine și tu te sprijini pe el. Lucrurile acestea nu se învaţă în civilie, din păcate.


- După Armată, primul loc de muncă...?
- Primul loc de muncă l-am avut la Centrul Teritorial de Calcul Cluj, unde am stat câteva luni, pentru că după aceea am plecat în armată. După ce am venit din armată m-am transferat la Centrul de Calcul Teritorial Timişoara, cel din Piaţa 700. Am făcut câţiva ani la Centrul Teritorial de Calcul, şi, în ʼ74, m-am dus la Politehnică, fiind chemat acolo, la catedră, ca asistent. După aceea mi-am urmat cariera la Facultate şi la Centrul de Calcul al Politehnicii.


- Când v-aţi căsătorit?
- Soția mi-a fost studentă şi ne-am căsătorit în 1977. Am trei copii, doi băieţi şi o fată. Băiatul cel mare, Octavian, e cunoscut în mediul timişorean şi naţional ca fiind creator de parfumuri. Are trei cărţi scrise. A terminat arhitectura.
Are un nas deosebit, în sensul că poate distinge o serie de mirosuri mult mai mult decât un om obişnuit, aşa cum un muzician are ureche deosebită. El a făcut la Paris, la Versailles, Şcoala de Parfumerie şi e unul dintre cei patru parfumeri recunoscuți pe plan mondial. A şi scos nişte parfumuri.
Fiica mea, Lavinia, este ingineră la calculatoare, deci a preluat tradiţia. Lucrează la o firmă româno-germană. Fiul meu cel mic, Horaţiu, este tot inginer în calculatoare şi lucrează la o firmă româno-americană.
Fiica mea are doi copii, deci sunt şi bunic. Cel mic acum începe şcoala, deci a făcut clasa întâi pregătitoare. Nepoata mea va intra la grădiniţă, ultimul an, deci, practic, e o diferenţă de un an între ei, ceea ce e bine. Băieţii nu sunt însuraţi.


- Când ați intrat în politică?
- În actuala politică am intrat în 1990, chiar de la început. Am fost înscris în partidul comunist, dar am fost exclus din cauza simpatiilor legionare. În 1977 am fost exclus din partid (am intrat în partid după armată). Dosarul meu l-am văzut după ʼ90, când l-am luat din arhivă şi am văzut acolo cine, ce, când și cum a spus câte ceva despre mine. Foarte interesant! În dosar aşa scria: „Pentru vii simpatii faţă de...”.
De ce? Pentru că-l citeam pe Cioran? Acuma e şi o modă. Cum să vă spun eu? Pericolul, care este? Şi drama, într-un fel. Că nu se discută detaşat de acest fenomen, care a fost un fenomen care a cuprins majoritatea intelectualităţii române în perioada interbelică. Ce mi s-a întâmplat atunci?
Mi s-a confiscat cartea „Schimbarea la faţă a României”, pe care acum o găseşti pe toate tarabele. La Humanitas nu e o problemă. Mă rog, a fost o anchetă a securităţii, care s-a purtat foarte civilizat. Nu pot să aduc niciun fel de acuze. După aceea a urmat excluderea din partid, în ʼ77.
Eram foarte interesat de istorie... Ei bine, vreau să spun că, pentru mine, această perioadă a fost o perioadă care, într-un fel, m-a şi format. În ce sens? Nemaiputând să avansez pe scară ierarhică, din motive neimputabile colegilor mei, şi pentru că aşa era sistemul de promovare al cadrelor, eu am citit foarte multă tehnică. Până în 1990 am avut invenţii, inovaţii. Am lucrat inclusiv la vehicolul pe pernă magnetică, care, din păcate, nu s-a mai făcut după ʼ90 la Politehnica din Timişoara. În 1990 am intrat în politică. De ce? Păi, văzând că „la timpuri noi suntem tot noi”, atunci am zis: stai măi, frate, atunci sângele acesta a curs degeaba?
Să-i legitimeze sau să-i relegitimize pe cei care au condus până acum? În perioada Revoluţiei am fost în Piaţă, am fost prieten bun cu Lorin Fortuna. Singurul lucru care m-a împiedicat să fiu mult mai activ decât am fost era faptul că aveam copii mici şi aveam o responsabilitate.
Drama care este? Că așchia nu sare departe de trunchi. Eu sunt absolut convins că nimeni nu mai vrea reîntoarcerea comunismului, și cel mai bun exemplu îl dă Putin. El nu se gândește să se reîntoarcă la vechiul sistem. El a spus, însă, că e o tragedie geo-politică destrămarea URSS-ului, în viziunea lui fiind o putere imperială, clar. Când spuneam că așchia nu sare departe de trunchi, păi, credeți că fiii sau nepoții celor care au deținut funcțiile în timpul regimului comunist sunt acum persecutați? Da' de unde! Din contră, sunt prosperi oameni de afaceri. Nimeni n-are nimic... Problema e alta, însă. Și anume, că ne putem îndrepta spre un model latino-american, în care sunt puțini foarte bogați și mulți foarte săraci.
Eu am intrat în politică și m-am dus la Partidul Național Liberal, și din simpatia livrescă, ca să zic așa, formată din ceea ce am citit. Din aprilie m-am înscris. Eu, analizând scena politică interbelică, am tras anumite concluzii, evident.
Social-democrație nu puteam avea pentru că noi n-am avut, încă, o clasă industrială, muncitoare, cultivată. N-am avut pentru că ai luat unul de la „coarnele plugului” și l-ai dus direct în industrie, cum a fost la Reșița. După aceea m-am uitat și la Partidul Național Țărănesc. PNȚ, care-și are meritele incontestabile, din păcate, a fost puternic infiltrate după anii 1990. Pe de o parte, îi lipsea baza doctrinară.
Atunci am zis că în Partidul Național Liberal intră oamenii care iubesc libertatea, proprietatea, care iubesc țara. Deci, în general sunt niște valori pe care eu le împărtășesc. Sigur că, după aceea, am fost ales președintele organizației județene, asta în 1991. Știu că domnul Victor Babusceac era președinte. El, din păcate, după aceea n-a mai putut să fie, pentru că s-a îmbolnăvit, și am fost eu ales. În 1991 am fost și subprefect. Deci, până în1992 am fost numit subprefect, fiind propus, printre altele, de organizația Foștilor Deținuți Politici. Era domnul Tăvală, țărănist, noi ne știam de la Politehnică. Prefect a fost susținut domnul Cârpan.
Sigur că nu puteam să fiu prefect, pentru că prefectul este reprezentantul guvernului în teritoriu. Noi aveam singura excepție fericită în care Guvernul ținea cont de realitatea politică timișoreană. Vreau să spun că PD-ul, până în 1992, n-a prea contat pe aici. Petre Roman a făcut prima lui vizită aici în anul 1992. De asemenea Iliescu. Deci, aici forțele actuale de stânga nu se manifestau. Aicea era un radicalism politic. Sunt și în Societatea „Timișoara”, unul dintre membrii în consiliul de conducere. Proclamația de la Timișoara a fost un document programatic de o mare acuratețe. Nu s-a ținut cont de el, asta-i partea a doua.
După aceea, în 1992, am fost ales președintele consiliului județean. Eram singurul din țară președinte de consiliul județean din opoziție. Am fost din 1992 până în 2000, timp de două mandate. Din 2000 până în 2004 am fost deputat.


- Cum a fost perioada aceasta de opt ani? Cum v-o amintiți?
- În primul rând, vreau să spun că era o perioadă romantică, nu numai la noi, ci în toată țara. Adică, reînființarea consiliilor județene, care s-a făcut prin lege în 1992, a reprezentat o încercare pentru toți, pentru că se ocupa, practic, de dezvoltarea
județului și de tot ce însemna activitatea socio-economico politică din județ. Sigur că, ca să introduc un element anectodic, un an de zile, deci din ʼ92 până în ʼ93, mulți dintre președinții consiliilor județene aveau conflicte cu prefecții, dintr-un motiv foarte simplu: nu se știa cine este succesorul prim-secretarului. Aceea era problema lor. Prefecți i-am avut pe Ioan Paștiu, de la PRM, apoi l-am avut pe Dan Poenaru, cu care m-am înțeles foarte bine. Înaintea lui Dan Poenaru a fost Dumitru Ganț, tatăl lui Ovidiu Ganț, cu care iar m-am înțeles bine. Aceștia au fost cei doi. Erau oameni realizați professional și atunci puteai să discuți la un pahar de vin sau la un pahar de ceai, depinde de gusturile fiecăruia, ce se poate face în comun. Lăsam la o parte haina politică și discutam omenește. Discutam despre regionalizare, despre descentralizare, în momentul în care lucrurile acestea erau necunoscute, nu se punea problema despre ele la nivel național.
Dintre realizările pe care eu mi le amintesc ca și președinte de Consiliu Județean este în primul rând deschiderea punctului de trecerea a frontierei Cenad-Kiszombor, pentru care a fost o luptă deosebită. Ministru al Transporturilor era Traian Băsescu și nu înțelegea de ce e nevoie de așa ceva, până când a fost acolo și a văzut, apoi ne-a dat tot sprijinul. Era în anul 2000. A fost una dintre realizări faptul că am reușit să scurtăm distanța dintre Timișoara și Szeged.
Apoi am făcut Euroregiunea DKMT (Dunăre-Criș-Mureș-Tisa), care a fost o formulă de cooperare de succes. Fac o paranteză aici. Consiliul Europei are trei piloni pe care se sprijină, Adunarea Parlamentară, Congresul Autorităţilor Locale şi Regionale din Europa și Comitetul de Miniștri. Congresul Autorităţilor Locale şi Regionale din Europa are două camere, Camera Puterilor Locale, care cuprinde primarii de mari municipii din fiecare țară membră a Consiliului Europei, și Camera Puterilor Regionale, care cuprinde adunări de tip Consiliu Județean sau Consiliu Regional din fiecare regiune a țărilor membre în Consiliul Europei. Eu am fost președintele delegației române la Camera Puterilor Regionale, delegație formată din primari și din președinți de consilii județene, cinci președinți și cinci primari. Acolo am elaborat mai multe materiale, dintre care unul mi se pare important, este vorba de Codul de Conduită al Aleșilor Locali, care a devenit obligatoriu să fie transferat în legislațiile naționale, pentru că și-a dat acordul Comitetul de Miniștri. A devenit o recomandare, cum se spune. Am făcut-o și noi în România, dar din păcate „ingredientele” pe care le-am strecurat au deformat sensul inițial al acestui Cod de Conduită. După aceea, tot în calitate de președinte al delegației României la Congresul Autorităților Locale și Regionale, am organizat la Timișoara, în anul 2000, a șaptea Conferință Europeană a Regiunilor Frontaliere, la finalul căreia s-a redactat un document numit Declarația de la Timișoara.
Tot ca și președinte de consiliu județean am organizat primul transportul public școlar. Noi aveam relații foarte bune cu două landuri din Germania, este vorba despre Nordrhein-Westfalen (Renania de Nord-Westfalia) și Baden-Württemberg. În colaborare cu Germania am realizat acest proiect foarte important, transportul școlar în mediul rural în județul Timiș. Noi am făcut conceptul și am beneficiat de 20 de microbuze Volkswagen nou-nouțe.
Stațiile le-a făcut Consiliul Județean, cu cheltuieli minime, am găsit sponsori, am colaborat cu cei de la Drumuri Județene pentru a realiza platforma betonată care susține stația, iar dotarea cu microbuze a fost cu ajutor german.
Am mai avut relații cu regiunea Ron-Alpi din Franța; am făcut în colaborare cu ei Școala Ajutătoare de la Recaș. A fost o foarte bună colaborare între Consiliul Județean Timiș și autoritățile de la Lyon.


- Cum era relația cu presa cât ați fost președinte la CJT?
- Am avut relații bune cu presa. La un moment dat nu am avut relații excelente cu Stelu Iordache de la Europa Nova, dar el primise comandă atunci. Dar după aceea zic eu că ne-am lămurit. Făceam săptămânal conferințe de presă, purtătoarea de cuvânt, doamna Mihaela Munteanu, dădea știrile, iar eu veneam să spun lucrurile importante.
Luam ziariști și în delegații, de exemplu în Ungaria, având cu Csongrád relații foarte bune. Ziariștii veneau cu mine, primeau toate informațiile și scriau ce voiau.


- Vreți să comparați situația de atunci de la CJT cu ce se întâmplă azi?
- Cred că la ora actuală există o altă abordare, nu pot să zic dacă este bună sau rea. Noi aveam pe vremea aceea delegația permanentă stabilită prin lege, o formulă care în fiecare săptămână se întâlnea și lua deciziile importante.
Acum președintele Consiliului Județean cheamă oamenii din subordine și le transmite deciziile luate. El decide, împreună cu oamenii din aparatul său. Aveam și o mai bună colaborare cu consilierii județeni.
Eu acum lucrez la modificarea regulamentului de organizare și funcționare a Consiliului Județean, în sensul că am adus o serie de modificări dintre care una foarte importantă: în cadrul ședințelor extraordinare până acum nu se puteau pune întrebări, ceea ce nu este în ordine. Nu poți să vorbești altceva, dar se pot pune întrebări și face interpelări pe subiect.
Scoatem acea prevedere și o punem pe aceasta; în general mi-am adus contribuția cu ceea ce cred eu că este bine pentru o activitate eficientă. La ora actuală se pune prea mult accentul pe politica de partid și nu pe politica de administrație. Sigur că fiecare partid care se respectă își face un program și plan de guvernare, dar care se referă la politici publice. De exemplu, politica publică de asigurare a sănătății din județul Timiș. PNL are o politică publică, PSD poate să aibă alte idei, și atunci consilierii județeni fac propuneri care se transformă în hotărâri după ce au trecut prin filtrele pe care legea le impune.
Dar nu poți lucra haotic. E foarte bine că la ora actual se fac drumuri. Noi tot facem drumuri. Hai să ne gândim un pic și pentru viitor. De exemplu pe mine mă deranjează starea Fabricii de oțet de la Margina. Vorbim de Timișoara Capitală Europeană, dar până ajungi la Timișoara treci prin județ și închipuiți-vă că vine cineva din Hunedoara, după e a văzut Castelul Corvinilor, și trecând prin Margina pe partea dreaptă vede o ruină fără acoperiș, cu ziduri ruinate, care era un frumos exemplu de arhitectură industrială din secolul XIX. Avem puține astfel de exemple. Am făcut interpelare în sensul acesta, dar mi s-a spus că e privată, nu ne putem băga.
Ba ne putem băga, vorbim cu cei de acolo și le spunem să împrejmuiască să nu se fure, acum oricum totul e furat, să pună un panou cu ce reprezintă, să știe lumea că nu e vina primarului că se întâmplă acest lucru. Toată lumea îl înjură pe bietul primar, dar el nu are nici o responsabilitate față de obiectiv.
Deci, dacă noi avem o vedere unitară, profesionistă, coerentă asupra turismului în Banat putem să facem lucruri deosebite. Toată lumea știe că suntem o regiune de șes, de abia la 100 de kilometri de Timișoara sunt munții, dar avem alte lucruri pe care le putem valorifica. De exemplu, bisericile de lemn din zona Făgetului, care pot fi puse în valoare.
Există un ONG, Salvați Patrimoniul Timișoarei, care încearcă să se ocupe de ele. Am vrut să merg și eu să-i ajut, să bat șindrilă... Dar nu se poate rezolva așa.


- Să vorbim și despre anii petrecuți în Parlament.
- Am fost deputat patru ani de zile, în legislatura 2000-2004. Am fost în comisia de administrație publică. Am 17 ani de activitate neîntreruptă în administrația publică.


- La toate nivelurile...
- Activitatea mea poate fi urmărită pe site-ul Camerei Deputaților, www.cdep.ro. Am avut peste 70 de inițiative legislative, interpelări, declarații politice, pot să zic că mi-am făcut treaba. Am fost în locul lui Valeriu Stoica la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, după ce el a demisionat din funcția avută în partid și din Parlament.
Acolo am fost în Comisia Juridică și în Comisia de Administrație și Mediu. E adevărat că în Comisia Juridică mai mult tăceam, nefiind de specialitate, dar am învățat foarte multe, am văzut cum se discută, cum se pune problema la nivel european pe diverse teme.
După terminarea mandatului de deputat am fost secretar de stat în Ministerul Administrației, când prim-ministru era Călin Popescu Tăriceanu, și directorul general al Institutului Național de Administrație, al institutului care formează
cadre pentru administrație. Am făcut acolo și niște cursuri, de exemplu, am făcut cursul de prefect, am diplomă de absolvent al cursului de prefect făcut după sistemul francez, dar nu ține nimeni cont de asta. Acolo am învățat ce înseamnă o strategie, ce înseamnă o organigramă.


- Puteți face o analiză a PNL din 1990 încoace, mai ales că ați rămas fidel partidului...
- În 1990, Partidul Național Liberal, la alegerile din Duminica Orbului, a avut 28% în Timișoara și 17% în județ, ceea ce era o realizare remarcabilă. A arătat forța lui în comparație cu restul țării, care era roșu, roșu. După aceea, deși nu am avut primar în Timișoara, am avut președinția CJT și câte un senator și doi deputați. Acesta era aportul PNL-ului. Din ce cauză? Se vede din structura socială a electoratului. Este foarte greu să lămurești oameni obișnuiți să fie asistați și să le spui: Dumnezeu îți dă traista, nu-ți bagă și în ea. Muncește! Cei care spun că pentru fiecare om care se întoarce în țară dau 20.000 de euro, emit simple fabulații.
Vreau să vă spun că după aceea ne-am confruntat cu legea care permitea ca dacă ai 256 de membri să faci un partid politic. Atunci ne-am bătut cu tot felul de partide politice care au fărâmițat electoralul, Partidul Automobiliștilor, Partidul Pensionarilor, care nu câștigau în Timișoara, dar mai aveau câte un consilier în județ. Erau făcute să destabilizeze.
Eu am fost opt ani de zile șeful filialei Timiș a PNL, între 1992 și 2000, perioadă care a coincis și cu cea în care am fost președinte al Consiliului Județean. După aceea a fost președinte Ovidiu Drăgănescu, apoi Liviu Borha, Cristian Bușoi, pentru scurt timp, și după aceea a venit domnul Nicolae Robu.
Testul de credibilitate al PNL la ora actuală vor fi alegerile europarlamentare de anul viitor, care au un mult mai pronunțat caracter politic decât alegerile locale. La alegerile locale din localitatea X primarul muncește și își dă silința să câștige cât mai multe voturi. Alegerile europarlamentare, cât și cele parlamentare, pe votant nu-l prea interesează, pentru că nu-l afectează direct. Deși cele parlamentare ar trebui să-l intereseze pentru că din punct de vedere politic este foarte bine să ai o linie deschisă de la nivelul de jos, care înseamnă primar de comună, până la nivelul de sus, care înseamnă ministru sau parlamentar reprezentativ. De ce? Dacă ai o problemă să ajungi până unde se poate rezolva.
De aceea candidaturile independente nu au nici o șansă, pentru că percepția este foarte clară: ești foarte bun dar cine stă în spatele tău?
Dacă noi la alegerile europarlamentare vom face un scor bun, care înseamnă peste media pe țară, atunci sunt perspective mai bune la alegerile locale din 2020, respectiv la alegerile parlamentare din 2020. Altfel. lumea se orientează întotdeauna după trendul crescător. Noi la ora actuală ne confruntăm, din păcate, cu o dramă, în sensul că PNL s-a scindat în PNL tradițional și ALDE. ALDE care stă lipit la ora actuală de PSD, fiind acolo Tăriceanu, care este și președintele Senatului, și care a mai colectat din voturile care în mod normal trebuia să vină în coșul comun liberal. Din această cauză, noi, la Consiliul Județean, avem doar 14 consilieri județeni liberali.
Problema care este? PNL are 14 consilieri, PSD are 16, dar cu cei doi de la ALDE, are 18 consilieri. Dacă cei doi erau la noi am fi avut 16 consilieri la egalitate cu PSD. Așa că noi la ora actuală nu putem să facem nici o combinație și din considerente morale, că nu te însoțești cu oricine ca să câștigi, dar și din considerente pragmatice. UNPR este practic un PSD mai mic, dar tot un PSD. Asta se vede și la vot. Iar PMP s-a fărâmițat, la ora actual având un singur consilier în Consiliul Județean. Nu știm cum va vota la următorul plen, de exemplu, când avem ședință de Consiliu Județean, dar oricum nu contează, pentru că au majoritate. Acesta este rezultatul unui management defectuos făcut în 2016, la alegeri.
Eu merg pe teoria că a te baza pe combinații ulterioare este un mare risc. Omul care vrea să facă treabă își definește limpede obiectivul, mijloacele, discursul și luptă pentru ele. Nu încerc să plac și la unul, și la altul, și la mândra, și la draga.


- Unirea cu PD a fost de bun augur sau nu?
- Unirea cu PD pentru PNL în Timiș a fost corectă, pentru că ei au un număr mai mare de primari decât am avut noi. Și ei provin dintr-o zonă de stânga, asta este realitatea, dar s-au dovedit a fi colegi leali. Nu este un secret pentru nimeni că 17 dintre primari sunt în conflict cu actualul președinte al PNL. Acești primari, foarte buni primari, cum sunt Alin Nica, Dănuț Groza, Petru Roman doreau ca la alegerile din 2016 să aibă un candidat propus de ei, care să le reprezinte într-un fel interesele. Din punct de vedere politic este interesant, că nu poți să spui că ai un parlamentar care-i reprezintă pe avocați sau pe medici, dar practic era o idee bună, pentru că ar fi tras toți la aceeași căruță și aduceau voturi.
Ei au dorit locul trei la Camera Deputaților, pe care nu l-au obținut pentru că a venit domnul Pavel Popescu, de altfel un tânăr de perspectivă și care muncește în Parlament, dar care nu a venit din cadrul organizației, a venit conjuctural.
În acest moment lucrurile au luat o altă întorsătură: noi suntem chemați să aducem voturi, dar pe de altă parte nu ne respectați...


- După „întâmplarea” STPT credeți că Sorin Supuran îl va susține în continuare pe Nicolae Robu, sau va trece în „tabăra” cealaltă?
- Problema este așa: în politică și în administrație se practică un principiu - să-ți constitui majorități în serviciile din subordine, în consiliile de administrație. Prin urmare, la ora actuală Consiliul STPT (Societatea de Transport Public Timișoara), ex-RATT, are o majoritate covârșitoare liberală.
Supuran a fost solicitat de Robu să facă parte din Consiliul de Administrație și să fie directorul societății, având în vedere experiența lui de la RAR (Registru Auto Român) la nivel central și o afacere de succes pe care o gestionează în transporturi auto. Sigur că primul lucru pe care l-a făcut a cerut un audit, că așa se face, să vadă ce are de făcut. Și acolo a găsit multe lucruri care nu sunt în regulă, de la vechea conducere și Consiliul de Administrație din care făceau parte liberali, dintre care unii se regăsesc și în actualul consiliu.
Ceea ce i s-a întâmplat lui Supuran a fost următorul lucru, fiind plecat în delegație a fost convocată de către liberali o întrunire a Consiliului de Administrație în care la punctul diverse a fost propusă destituirea lui. Există mai multe variante: domnul primar spune că nu știa nimic de treaba asta, alții susțin exact contrariu. Problema însă este amendabilă din două puncte de vedere, în primul rând moral - nu discuți o astfel de situație în absența omului -, dar și din punct de vedere politic - voi vă mâncați între voi, adică nu au trecut două luni și l-ai și schimbat. Cineva trebuie tras la răspundere: dacă ați greșit politic, atunci veți fi sancționați politic, dacă n-ați greșit politic, atunci oricum electoral am pierdut. Supuran avea un plan de reabilitare, erau lucruri cât de cât puse la punct. După părerea mea a fost o chestiune pripită și o greșeală. Dacă aveau ceva de reproșat lui Sorin Supuran trebuia să-i reproșeze la partid, cu ușile închise, și se lămureau lucrurile într-un fel sau altul.
El a fost solicitat de către președintele partidului, pentru că avea experiență, deci înseamnă ori că nu a avut mână, luând pe cineva care nu corespunde, ori s-a schimbat. Cert este că la ora actuală Supuran nu se mai întoarce la STPT, iar din punct de vedere politic s-ar putea reorienta în cadrul partidului.


- Pe lângă preocupările politice și administrative, acum vă bucurați de binemeritata pensie...
- Am lucrat la compania Siveco până când am ieșit la pensie. Siveco este una dintre cele mai mari, dacă nu cea mai mare companie de software din România. Fiind o companie multinațională, care s-a transformat apoi într-o companie
românească, prin aportul de capital autohton, am învățat ce înseamnă strategie, bun management. Am elaborate după aceea o serie de lucruri în acest sens.
Acum, lucrez la o carte, al cărui titlu probabil va fi „Confesiuni incomode”...


- Interesant. Pot să-l folosesc ca și titlu al acestui interviu?
- Desigur.


- Vă mulțumesc!



A consemnat Petru Vasile TOMOIAGĂ