Mezzosoprană din Banat, de origine română, solistă 10 stagiuni (2007-2016) a Operei de Stat din Viena, , doamna Operei timișorene, Aura Twarowska a văzut lumina zilei la finalul anilor ʼ60 în municipiul Lugoj. Încă de la vârsta de 6 ani, Aura Twarowska s-a dedicat vieții muzicale prin studiul pianului, al mandolinei și al cântecului, în Lugojul natal. După absolvirea liceului „Coriolan Brediceanu” din Lugoj, reușește să fie admisă pe unul din primele locuri la Facultatea de Știinte Economice, la Universitatea de Vest din Timișoara, în condițiile unei concurențe acerbe. În următorii ani de studiu a științelor economice păstrează legătura cu muzică, fiind angajată a Filarmonicii „Banatul” din Timișoara, aici, fiind componentă a corului condus de marea personalitate artistică bănățeană, maestrul Diodor Nicoară. Odată cu înființarea Facultății de Muzică din Timișoara reia studiul cântului, ca studentă a acestui institut. Urmează masteratul la Universitatea de Muzică din București, unde obține diploma de studii aprofundate - operă, la clasa prof. univ. Georgeta Stoleriu. După o întrerupere de câțiva ani, reia studiul științelor economice la Facultatea de Știinte Economice din cadrul Universității „Ioan Slavici” din Timișoara, specializarea Contabilitate și informatică de gestiune (CIG). Își susține lucrarea de licență cu tema „Analiza politicilor manageriale și de marketing cultural aplicate la Opera Națională Română din Timișoara” și obține diploma de economist. Din 29 aprilie 2010 este Doctor în muzică, titlu obținut prin acordarea notei maxime de către Universitatea Națională de Muzică din Bucuresti pentru teza sa în care a îmbinat cele doua specializări (muzicală și economică), sub titlul „O viziune asupra structurilor teatrului muzical din perspectivă managerială” (coordonator științific prof. univ. dr. Grigore Constantinescu). Aura Twarowska debutează pe scena operei timișorene în rolul titular din opera „Carmen” de G. Bizet, în anul 1997. Cariera sa artistică se îmbogățește cu multe roluri de operă, alături de și mai multe partituri vocal-simfonice, care îi fac vocea cunoscută și apreciată pe majoritatea scenelor de operă și de filarmonică din România. Colaborările și turneele internaționale îi facilitează întâlnirea cu teatrele europene, toate acestea conducând la angajarea sa ca solistă a Operei de Stat din Viena în anul 2007. Alături de acestă echipă debutează cu rolul Marcellina din „Le Nozze di Figaro” în Shanghai, în turneul asiatic al operei vieneze din toamna anului 2007, sub bagheta dirijorului Seiji Ozawa.

 

- Cum v-aţi descoperit vocaţia pentru muzică?

- Am cântat de când mă știu! Cu părinții, cu bunicii, cu verișorii, cu colegii, cu prietenii... Bunicii cântau vocal (bunica soprană, bunicul bariton), tatăl cânta la hawaiană, dar îi plăcea mult și să cânte vocal, iar eu să îl acompaniez la pian, mama cânta la mandolină. Verișorii mei, toți muzicieni: regretata Mirela Lăzărescu Zafiri - soprană, cânta la mandolă, chitară și pian, verisorii mei Marius Lăzărescu, Dionisie Lăzărescu, George Oprițescu erau violoniști, Adrian Basulescu clarinetist și organist. Acum Marius e dirijor, Dionisie a cântat în corul Filarmonicii „Banatul”, iar George e muzician profesionist în Melbourne, Australia. Și lista poate continua... Cam așa arată grupul de „copii” în care am crescut eu la Lugoj. Și vă puteti imagina ce însemna „joaca” pentru noi.

 

- De la ce vârstă aţi făcut primii paşi în muzică?

- Îmi amintesc că, de mică eram solistă la corurile de copii. La grădiniță mi-a fost testat simțul ritmic și melodic de niște profesori de la Școala Generală de Muzică și i-au îndemnat pe părinții mei să îmi îndrepte pașii spre acea școală. Am studiat opt ani pian și teoria muzicii. Apoi, în clasa a 8-a m-am înscris, din proprie inițiativă, la Școala Populară de Arte, la Canto Clasic și am studiat pe întreg parcursul liceului.

 

- Vă mai amintiţi primii profesori care v-au călăuzit în lumea celei de-a cincea arte?

- Da, bineînțeles, nu îi voi uita niciodată și le sunt profund recunoscătoare: doamna Elisabeta Toth – pian, Maestrul Remus Tașcău – teorie, doamna Rodica Rădulescu – canto și Gheorghe Rădulescu- mandolină și orchestră.

 

- Ce amintiri aveţi din perioada liceului? Liceul l-aţi absolvit la secţie umană sau la secţie reală? Aţi făcut parte din corul liceului „Coriolan Brediceanu” din Lugoj? Ce cântaţi atunci?

- Am urmat clasele Liceului „Coriolan Brediceanu” – profil electrotehnic (așa era pe vremea aceea). Liceul nu avea cor, dar avea multe alte formații artistice, coordonate de doamna Georgeta Ciolpan – „profa de română”. Îmi amintesc cu bucurie cum, în clasa a 12-a, am prezentat Balul Bobocilor, împreună cu colegul meu Mihai Grecu, astazi doctor, Sef  U.P.U. la Spitalul Județean Timișoara. În perioada liceului mi-am început și colaborarea cu corul „Ion Vidu”, sub bagheta Maestrului Remus Tașcău. Toate aceste activități muzicale nu îmi erau, însă, suficiente, drept pentru care în fiecare pauză făceam vocalize și cântam pe coridoarele sau în curtea liceului (sunt convinsă că toți profesorii și colegii mei care citesc astăzi aceste rânduri, își amintesc și zâmbesc...). Toți mă identificau cu Muzica și Arta și mare le-a fost mirarea când, după absolvire, m-am înscris la Facultatea de Științe Economice, și am reușit! Le-a revenit repede inima la loc când au aflat că am reușit și la concursul de angajare în corul Filarmonicii „Banatul”, în aceeași vară, și că voi continua să cânt.

 

- Cum vă amintiţi Lugojul din anii copilăriei şi adolescenţei?

- Eram cuprinsă în tot ce însemna lumea muzicală a orașului: Școala de Muzică, Școala Populară de Arte, Corul „Vidu”, formații artistice ale liceului, formații muzicale ale bisericii pe care o frecventam. În afară de muzică, nu prea mă interesau alte lucruri și nici nu îmi rămânea timp. O amintire specială în sufetul meu rămâne Sărbătoarea Crăciunului, și, bineînțeles, colindatul. Dintotdeauna am cântat armonic, pe 4 voci (sopran, alt, tenor și bas) și de mică mi s-a dezvoltat gandirea muzical-armonică. Vă dați seama cum sunau colindele cântate de noi pe patru voci? Superb! Și bineînțeles, fără partituri.

 

- Când s-a produs primul contact cu Timişoara? Ce impresie v-a lăsat, după primul contact, oraşul Timişoara?

- Eram prin clasa a 7-a, și am venit de la Lugoj la Timișoara, cu un autocar, să vedem un spectacol de operă. Se canta „Trubadurul”, de G. Verdi. Elena Gaja era Azucena... Apoi îmi amintesc cum am venit cu un Trio de la Școala Populară de Arte și am cântat la Modex. Nu știu dacă mai există sala... Apoi peste câțiva ani am venit să dau admitere la Facultatea de Științe Economice. Am intrat a douăsprezecea... De fiecare dată Timișoara mi s-a părut un fel de Țara Canaanului, unde curge lapte și miere, un loc din care îmi doream să fac parte.

 

- Cât de mult v-a marcat perioada regimului din România până la 1989?

- În perioada lugojană, nu foarte mult. Era singurul mod de viață pe care îl cunoșteam, nu știam după ce altceva să plâng și, orice lipsă ar fi fost în viața mea, era pe deplin acoperită de preocupările mele muzicale.

 

- Cum aţi întâmpinat schimbarea din Decembrie 1989? Cum aţi privit atunci acea schimbare? Cum o priviţi acum, la 28 de ani de la producerea ei?

- În Decembrie 1989 eram studentă în anul al doilea la Facultatea de Științe Economice și angajată a Filarmonicii „Banatul”. Locuiam deja în Timișoara, începusem să deschid ochii, să aflu ce se întâmplă în lume, să vreau mai mult de la viață și, drept urmare, seara de 17 Decembrie 1989 m-a găsit alături de coloana de manifestanți care venea din Girocului și care a fost împrăștiată pe Podul de lângă Catedrala Mitropolitană. Au urmat zilele fierbinți din Piața Operei. La părinți, la Lugoj, am ajuns abia în 23 Decembrie. Ceea ce s-a întâmplat în acele zile de Decembrie a fost o schimbare necesară și inevitabilă, indiferent că e numită de unii Revoluție, de alții lovitură de stat. Eu am trăit-o și simțit-o atunci ca pe o Revoluție, iar acum, când îi povestesc fiului meu întâmplări din acele zile și când văd cât de mândru și impresionat este, simt la fel.

 

- Care a fost momentul decisiv care v-a determinat să optaţi pentru registrul de mezzosoprana? V-aţi decis singură să urmaţi acest registru vocal sau aţi fost îndrumată spre acest registru vocal?

- Tipul de voce nu ni-l alegem noi, ci ne este dat din naștere, ca și culoarea ochilor, a părului, înălțimea, amprentele, etc. La 18 ani, când vocea nu este încă clar definită, m-am angajat în corul Filarmonicii „Banatul” în partida de sopran, dar dragul meu Maestru Diodor Nicoară a înțeles repede că vocea mea se va dezvolta în direcția mezzosopran-alto și, începând cu a doua stagiune, m-a mutat la partida de alto. 

 

- După ce aţi obţinut licenţa în muzică, la Facultatea de Muzică din Timişoara, a urmat un master la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti. Cum a fost primul contact cu Bucureştiul? Cum v-a întâmpinat capitala?

- Am studiat canto la clasa doamnei Georgeta Stoleriu, iar clasa de operă cu marele regizor Hero Lupescu. Cuvântul de ordine la clasa doamnei Stoleriu a fost „disciplina”, cuvânt pe care l-am adoptat ca leit motiv în întreaga mea carieră. În acel an am câștigat multe premii la concursuri naționale și internaționale, am debutat la Sala Radio cu maestrul Ludovic Bacs la pupitru, am debutat la Opera Națională cu o Gală de Operă, am avut primele recitaluri la Sala „Dalles” și la Muzeul „Enescu”, au venit primele propuneri de colaborare pentru stagiunile următoare. A fost anul lansării mele pe plan național!

 

- După master, la aceeaşi Universitate aţi susţinut doctoratul în muzică. Cum a decurs perioada studiilor doctorale şi ce amintiri aveţi din acea perioadă?

- Au fost aproape 10 ani de pauză între terminarea masteratului și începerea doctoratului, ani în care m-am concentrat pe studiu, consolidarea tehnicii vocale, dezvoltarea repertoriului vocal-simfonic, abordarea responsabilă și inteligentă a noi roluri de operă, pe măsura vârstei și forței mele vocale. În primăvara anului 2006 m-am întâlnit la Lugoj, la Gala Concursului Internațional de Tenori „Traian Grozăvescu” cu profesorul și muzicologul Grigore Constantinescu, care mă cunoștea din anul de master la Universitatea de Muzică din București, și care îmi urmărea cariera. Parcă îl aud cum m-a întrebat: „ Dragă Aura, nu crezi ca ar fi timpul să te apuci de doctorat?”. Nu am stat mult pe gânduri, am ales mai multe teme pe care i le-am prezentat și, în vara aceluiași an, m-am prezentat la examen. Și am reușit! Foarte interesant este că, din multe teme pe care le-am gândit și formulat, domnul profesor a fost încântat de aceea în care îmbinam știința muzicală cu pregătirea mangerială de la Facultatea de Științe Economice. Îmi amintesc că, în primul an am susținut opt examene în București, în două sesiuni, iar din anul al doilea am avut deja contractul la Viena și zburam la București de câteva ori pe an, pentru susținerea referatelor.

 

- Când aţi debutat în marea operă? Unde aţi debutat şi cu ce rol? De ce aţi preferat acest rol?

- În cariera mea toate au decurs absolut firesc, s-au succedat pas după pas. Era prin luna mai 1997, eram în București la Masterat și am fost anunțată că va fi concurs de solistă - mezzosoprană la Opera din Timișoara, odată cu pensionarea doamnei Elena Gaja (cea pe care o admirasem la prima mea întâlnire cu opera). În iulie 1997 am absolvit masteratul, iar în 9 decembrie 1997 a avut loc concursul de angajare la Opera Română Timișoara. Deci zilele acestea, în 9 decembrie 2017, se împlinesc 20 DE ANI de la debutul carierei mele. Cu atât mai mult vă mulțumesc și sunt recunoscătoare pentru acest interviu. Rolul pregătit pentru concursul de angajare a fost Carmen, din opera omonimă a lui Georges Bizet. Mi-a fost propus de diretorul operei, maestrul Ion Iancu, sub bagheta căruia s-a și desfășurat spectacolul.

 

- După debut, ce a urmat? Care a fost cel mai mare succes din primii cinci ani de la debut? 

- Au urmat nouă stagiuni minunate la Opera Națională Română Timișoara, cu mult studiu, multe debuturi și spectacole (Suzuki în Madama Butterfly, Orlovsky în Liliacul, Lola în Cavaleria Rusticană, Maddalena în Rigoletto, Amneris în Aida, Emilia în Otello, etc). Am efectuat multe turnee de mare succes, alături de colegii mei și de ansamblurile operei timișorene, în Germania, Italia, Olanda Belgia, am avut multe debuturi vocal-simfonice (Johannes Passion - Bach, Messiah - Händel  Requiem - Mozart, Verdi, Dvořák, Simfoniile 3,4 si 9 Mahler, Elias - Mendelssohn, etc) în mai toate filarmonicile din țară, cât și foarte multe turnee cu vocal - simfonic în Italia, Olanda, Belgia, Spania, Norvegia, Cipru, etc

 

- Care a fost primul rol pe care l-aţi interpretat într-o operă la Bucureşti? Unde aţi susţinut primul spectacol în capitală?

- Primul concert în capitală a fost „Sept chanson de Clément Marot” de G. Enescu, cu Orchestra de Cameră Radio, la Sala Radio, iar primul spectacol la Opera Natională a fost „Carmen”, după câțiva ani.

 

- De-a lungul carierei de până acum, ce distincţii (premii, medalii, diplome) aţi obţinut, în patrie şi în afara ei, pentru rolurile pe care le-aţi interpretat?

- Distincțiile nu le-am primit pentru interpretarea unei anume partiruri, ci ca recunoaștere a meritelor în domeniul artistic. Sunt decorată de Președintele României cu Ordinul Meritul Cultural, Cavaler al Artelor, în grad de Ofițer, din partea Prefecturii Județului Timiș am primit Premiul Pro Cultura pentru merite deosebite în promovarea culturii timișene, Primăria Municipiului Lugoj mi-a acordat Premiul „I.C Dragăn” pentru excelență culturală, sunt membră de onoare a A.F.A.R. (Asociația Femeilor Antreprenor din România) și, de curând, Cetățean De Onoare al Municipiului Lugoj.

 

- Când aţi susţinut prima dată un spectacol de operă în afara Românei? V-aţi bucurat de succes la finalul acelui spectacol?

- Primul meu spectacol în afara țării a avut loc în vara lui 1990, la Roma, Italia și a fost o operă a lui Aurel Stroe, „Orestia”. A fost mare succes, italienii au fost încântați de lucrarea lui Stroe, scrisă pe un libret în limba greacă.

 

- Care au fost primele legături cu Opera de Stat din Viena? Cu ce rol aţi debutat pe scena Operei din Viena? 

- Contractul meu cu Opera vieneză a început în septembrie 2007, dar debutul a avut loc pe la sfârșitul lunii... în Shanghai, în turneul asiatic al Operei. Am cântat Marcellina, din „Le Nozze di Figaro” de W. A. Mozart, sub bagheta maestrului Seiji Osawa. Au urmat Singapore și Seul. A fost un succes fulminat al ansamblului, nu mai văzusem și nu mai trăisem așa ceva până atunci. Cineva spunea acolo, și mi-a ramas în minte, că Seiji Osawa e așa de iubit de asiatici, ca Elvis Presley de occidentali. La întoarcere în Viena am început lucru la primul spectacol pe care urma sa îl cânt pe acea scenă (o premieră), „Dama de Pică”, de P.I. Ceaikovski, în regia Verei Nemirova și sub bagheta aceluiași Seiji Osawa.

 

- Cum a decurs colaborarea cu directorul Operei de Stat din Viena, domnul Ioan Holender? Dar cu noii colegi de scenă?

- Am avut o colaborare foarte bună cu domnul Holender și, la fel ca atunci, îi port un respect deosebit și acum. Colegii de scenă s-au dovedit a fi din toate colțurile lumii: Australia, America, Rusia, Ucraina, Bulgaria, Mexic, Coreea, Italia, Spania, etc, dar și mulți români. Numitorul comun era (și este) profesionalismul și disciplina.

 

- În perioada în care managerul operei vieneze a fost domnul Holender, care a fost rolul cel mai important pe care l-aţi interpretat pe scenă şi care a fost cel mai apreciat spectacol în care aţi evoluat (apreciat atât de public, cât şi de critica de specialitate)?

- Pe scena Operei din Viena (ca în orice Operă, dealtfel) orice apariție este extrem de importantă, indiferent dacă e vorba de primul sau ultimul personaj de pe afiș. Fiecare artist are o responsabilitate enormă, vine cu o pregătire excelentă, într-o formă vocală perfectă, ca produs al unei întregi echipe care lucrează pentru pregătirea sa. Sunt fericită că până în prezent am cântat aproape 400 de spectacole pe acea scenă. Dacă vreți să enumar câteva roluri cântate în mandatul domnului Holender, aș aminti Suzuki din „Madama Butterfly”, Larina din „Evgheni Oneghin”, Anina din „Der Rosenkavalier”, Teresa din „La Sonnambula”, Cârciumăreasa din „Boris Godunov”, Waltraute din „Die Walküre”, Mary din „Der fliegende Holländer”, etc.

 

- Ştim că, atunci când maestrul Holender a împlinit 80 de ani, împreună cu Ambasada României din Viena, i-aţi organizat un moment special. Cum a decurs acel moment aniversar? 

- Eu am fost inițiatoarea acestui proiect, dar organizarea efectivă s-a realizat cu implicarea Ambasadei Române și a colegilor mei de la Staatsoper. A fost o seară specială, desfășurată la sediul Ambasadei Române din Viena, în prezența Ministrului Culturii austriac, Dr. Josef Ostermayer, a domnului Dominique Meyer, directorul actual al Operei, a familiei domnului Holender, a distinsei soprane Ileana Cotrubaș, a E.S. domnul Emil Hurezeanu, a colegilor de la operă și invitaților speciali, cât și a unui public călduros. Am cântat piesele românești „Sara pe deal” și „Ana Lugojana”, care au tăiat respirația celor prezenți, prin frumusețea lor. Liviu Holender a cântat aria lui Escamillio, îmbrăcat în costumul cu care tatăl său a cântat acest rol pe scena Operei din Timișoara, cu mulți ani în urmă. 

 

- Cum a decurs evoluţia dumneavoastră pe scena Operei de Stat din Viena, după ce mandatul de manager a fost preluat de domnul Dominique Meyer? Care consideraţi că au fost cele mai importante momente pe care le-aţi trăit pe scenă?

- Odată cu venirea la conducerea Operei vieneze a domnului Meyer eu am continuat cu debuturile, cu spectacolele, în timp ce unii colegi au plecat spre alte teatre (soprana Laura Tatulescu a plecat la München, Teodora Gheorghiu în Elveția, Gergely Nemety la Stuttgart, Roxana Constantinescu la Paris, etc) și alții noi au venit (Valentina Naforniță, Stephanie Houtzeel, Aida Garifulina, etc). E greu să alegi un singur moment special, pentru că tot ce se întâmpla la Viena e act artistic de vârf, realizat prin contopirea în artă a extraordinarilor artiști care participă, în îngemănare cu publicul care urmărește spectacolele. Aș alege, totuși, spectacolele cu Ducesa de Berkenfield din „La Fille du Régiment” de G. Donizetti, alături de Kiri Te Kanawa, Juan Diego Florez și Carlos Álvarez, „Faust” de Ch. Gounod cu Roberto Alagna și Erwin Schrott, sau „Evgheni Oneghin” de Ceaikovski, împreună cu Anna Netrebko și Dmitri Hvorostovski.

 

- Care sunt artiştii (fie consacraţi, fie mai puţin consacraţi) din breaslă, cu care aţi colaborat de-a lungul carierei? În câte limbi aţi cântat până acum în diverse turnee? Cum aţi reuşit să puneţi corect accentele în aceste limbi? Cum reuşiţi să memoraţi partiturile? Sunt obositoare aceste turnee?

- Dintre dirijori i-aș aminti pe Zubin Mehta, Seiji Osawa, Marco Armiliato, Donalds Runickles, Franz Welser-Möst, Bertrand de Billy, Cristian Măcelaru, Cristian Mandeal, Horia Andreescu etc, iar la soliști lista e și mai lungă: Anna Netrebko, Kiri Te Kanawa, Agnes Baltsa, Dolora Zajick, Tamar Iveri, Roxana Briban, Nina Stemme, Dmitri Hvorostovski, Roberto Alagna, Carlos Álvarez, Jose Cura, Neil Schikoff, Leo Nucci, Ferruccio Furlanetto, Samuel Ramey, Ramón Vargas, Simon Keenlyside, Bo Skovhus, Mariusz Kwiecień, etc. În câte limbi am cântat? Haideți să le numărăm împreună: romană, italiană, franceză, germană, engleză, rusă, cehă, portugheză, greacă, japoneză, daneză, poloneză. Sunt douăsprezece! Nu e rău! La Opera din Viena pentru fiecare limbă străină, exista un corepetitor special. Dacă se pregătește o operă în limba cehă (un Janáček, de exemplu), este invitat un corepetitor de la Opera din Praga care ne învață să pronunțăm corect și care ne supervizează până la premieră. Când am lucrat operele lui Ceaikovski am avut un corepetitor rus. Pentru repertoriul german (Strauss, Wagner, etc) am lucrat în mod special cu corepetitori germani sau austrieci, șamd. Când pregătesc singură un rol sau un recital apelez întotdeauna la specialiști pentru pronunție. În urmă cu vreo doi ani am prezentat un recital integral în limba japoneză, „Tamashii no hana” și l-am lucrat cu prietena mea, soprana japoneza Kikuko Teshima. Când am pregătit „10 Biblické písne” de A. Dvořák, am apelat la colegul meu, baritonul ceh Adam Plachetka. Și tot așa...

 

- Când şi cu ce prilej aţi susţinut primul concert/primul interviu la radio? 

- Despre primul interviu nu am nicio șansă să îmi amintesc, dar primul spectacol transmis în direct la Radio cred că a fost „Krönungsmesse” de W.A.Mozart, la prima mea participare la Festivalul Internațional „George Enescu”, 2001.

 

- Ştim că, pe lângă licenţa în muzică, mai aveţi una în ştiinţe economice. Ce aţi avut în vedere când aţi optat să susţineţi examen de admitere la Facultatea de Ştiinţe Economice din Timişoara? Cum se îmbină economia cu muzica? V-a ajutat până acum în carieră, licenţa în economie? Dacă, da, cum v-a fost de ajutor?

- Până acum am susținut un doctorat prin îmbinarea acestor două specializări și am organizat diverse evenimente artistice, în țară și la Viena. Dar am planuri mari în direcția managementului cultural.

 

- Cum aţi făcut pasul de la scena de operă, la management-ul artistic? Care au fost primele dumneavoastră realizări în mangement-ul artistic? Ne puteţi spune mai multe despre Concursul Internaţional de Canto „Sabin Drăgoi”, început în 1997 şi ajuns anul acesta la ediţia a X-a? 

- În 2007, cand a avut loc debutul meu absolut pe scena Operei din Viena, în interiorul programului de sală era atașată o prezentare a mea. După terminarea spectacolului a avut loc o mare petrecere în spatele scenei (Premierefeiern) și P.R.-ul instituției, domnul André Comploi, mi-a spus că o echipă de la ORF dorește să îmi ia un scurt interviu. Întrebările care mi-au fost adresate se refereau în special la pregătirea economică, de management și marketing cultural. Am înțeles că i-a interesat și impresionat ceea ce au citit în programul de sală legat de pregătirea mea economică. Așadar, acea seară a fost un prim clopoțel de atenționare, de trezire, de orientare. Cât despre Concursul de Canto „Sabin Dragoi” pot să vă spun că l-am moștenit de la profesoara mea, doamna Ana Slusar, am realizat deja două ediții ca Director Artistic și am planuri mari cu el pentru viitor!

 

- Anul trecut, Timişoara a primit recomandarea pentru Capitală Europeană a Culturii în anul 2021. Cum v-aţi implicat în susţinerea Timişoarei pe acest drum (cel al candidaturii) şi ce contribuţie veţi avea mai departe pentru ca Timişoara să-şi menţină lumina culturii pentru întrega Europă şi întreaga Românie? Altfel spus, cum veţi promova mai departe imaginea Timişoarei, până în 2021 şi, mai ales, în 2021? Veţi face cunoscute, prin vocea dumneavoastră, Europei, lumii întregi, operele muzicale (folclorice) ale marilor compozitori din Banat? 

- Tiberiu Brediceanu este compozitorul meu de suflet pe care îl cânt cu enorm succes în țară și în străinătate. L-am prezentat de multe ori în Viena, a fost aclamat și aplaudat de colegi de ai mei din toate colțurile lumii (americani, ruși, ucrainieni, mexicani, etc), cât și de publicul vienez. Urmează proiecte în Cipru, Nicosia și Cehia, Praga. Orice apariție a mea în Europa are și numele Timișoarei prezentat în programul de sală. În perioada imediat următoare Timișoara va fi împreună cu mine la Filarmonica din Berlin, Klementinum Kaple Praga, Brahmssaal Musikverein Viena, Kościół Mariacki Polonia, Ateneul Român, etc.

 

- În încheiere, pentru că suntem în ultima lună a anului 2017 şi în preajma sărbătorilor de iarnă, vă rugăm să transmiteţi un mesaj optimist, un gând pozitiv pentru viitor, cititorilor săptămânalului Timişoara. 

- Sărbători în pace, liniște și bucurie, alături cu cei dragi și un an 2018 cu împliniri!

Vă mulţumim!!! 

      

Interviu realizat de Cornel SERACIN